Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 5°C | Anul XI Nr. 540

Breaking News

Asociația Elevilor din Călărași solicită Consiliului Local să asigure fondul destinat activității de tineret

Published

on

Asociația Elevilor din Călărași, organizația care reprezintă drepturile și interesele elevilor la nivel județean, a transmis astăzi, 26 ianuarie, o adresă către Consiliul Local al municipiului Călărași, prin care solicită ca din bugetul local să se asigure fondul destinat activităților de tineret, conform art. 28 alin. (1) din Legea tinerilor nr. 350/2006.

            Propunerea a venit în contextul în care în aceste zile se definitivează proiectul bugetului local pentru anul 2018, urmând a fi supus aprobării în scurt timp. Astfel, printr-o adresă trimisă de Primăria Municipiului Călărași către Societatea Academică din România, aleșii locali au recunoscut că în perioada 2015-2017 nu au alocat niciun fond către sectorul de tineret, deși aveau obligația legală. Inexistența acestui fond a generat și inexistența organizării concursurilor de proiecte pentru ONG-uri care activează în sectorul de tineret, precum și a altor finanțări care să încurajeze tinerii călărașeni să dinamizeze pulsul comunității locale, să se implice activ în identificarea problemelor și a soluțiilor care se impun pentru ca orașul nostru să le ofere mai multe oportunități de instruire, educare și formare.

            În plus, este îngrijorător și faptul că administrația Drăgulin nu a fost niciodată preocupată de înființarea unui consiliu consultativ pentru probleme de tineret, consiliu care există în numeroase comunități locale și care asigură dialogul cu tinerii, în scopul consolidării aspectelor administrative ce îi vizează în mod direct.

            Alături de această revendicare, AECL a atras atenția autorităților locale și asupra obligației legale pe care o au de a asigura resursele financiare necesare acordării de burse școlare, în temeiul art. 82 din Legea educației naționale nr. 1/2011, elevilor care se încadrează în criteriile prevăzute de legislația în vigoare. Deși administrația Drăgulin a început acest demers în urmă cu 2 ani, niciodată bursele nu au fost suficiente din punct de vedere numeric, foarte mulți elevi neputând să beneficieze de dreptul lor legitim.

Advertisement

            În acest context, Alexandra-Ioana Tuță, președinte al Asociației Elevilor din Călărași, a oferit următoarea declarație: ”Este bine-cunoscut faptul că municipiul Călărași nu este suficient de atractiv din punct de vedere profesional pentru tineri. Pe lângă faptul că oportunitățile de instruire și formare sunt limitate, autoritățile locale nu și-au dat concursul pentru a asigura alternative, astfel încât să nu mai asistăm la un fenomen de migrare a tinerilor către centrele universitare și după finalizarea studiilor. Lipsa politicilor locale și a finantărilor necesare în sectorul de tineret nu face decât să afecteze dezvoltarea comunității noastre și să îi determine pe tineri să găsească soluții în afara Călărașiului. Cred cu tărie că menținerea unui dialog cu aceștia, prin intermediul unui consiliu consultativ pe probleme de tineret, la care să ia parte ONG-uri și structuri din domeniu, ar fi un pas înainte în vederea conturării unor politici sustenabile și pliate pe necesitățile și prioritățile tinerilor noștri. Mai mult, este imperativ ca autoritățile locale să își respecte obligațiile prevăzute de lege, iar, în acest sens, Asociația Elevilor din Călărași va uzita de toate instrumentele pe care le are la dispoziție pentru ca tinerilor și, implicit, elevilor să le fie respectate drepturile.”

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Breaking News

Bărbat de 58 de ani, găsit mort într-un canal de irigații la Dragoș Vodă. Pompierii călărășeni au intervenit

Published

on

O intervenție de urgență a avut loc joi, în jurul orei 13:30, în comuna Dragoș Vodă, unde echipajele ISU Călărași au fost solicitate pentru degajarea unei persoane găsite fără viață într-un canal de irigații.

Victima, un bărbat de 58 de ani din orașul Pogoanele, județul Buzău, a fost descoperită de localnici, care au alertat imediat autoritățile. Pompierii călărășeni au intervenit pentru extragerea corpului și au predat cazul polițiștilor, care vor stabili circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Trupul neînsuflețit urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Ancheta continuă pentru a clarifica modul în care bărbatul a ajuns în canalul de irigații și cauza exactă a decesului.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

Debite ridicate pe Argeș. Trecerea Crivăț–Budești, blocată din cauza deteriorării

Published

on

Administrația Națională „Apele Române” a transmis luni, 9 decembrie, o nouă adresă oficială către comitetele locale pentru situații de urgență din Budesti, Soldanu, Radovanu, Curcani, Mitreni, Chirnogi și Oltenița, precum și către Prefectura și ISU Călărași, prin care confirmă evacuarea unui debit de 100 mc/s din acumularea Mihăilești.

Potrivit documentului, debitul este evacuat începând cu ora 14.00, prin uzinare și golire controlată, măsură menită să stabilizeze nivelul apei în baraj, în contextul precipitațiilor și apelor mari înregistrate în ultimele zile.

Vadul Crivăț–Budești rămâne închis: structura este deteriorată din 4 decembrie

În aceeași adresă, Apele Române subliniază că trecerea prin vad peste Argeș în zona Crivăț–Budești (km 28) rămâne închisă, după ce a fost deteriorată pe 4 decembrie 2025. Autoritățile avertizează că zona nu mai prezintă siguranță pentru trafic, iar circulația rămâne interzisă până la noi verificări.

Advertisement

Autoritățile vor reveni cu noi actualizări

SGA Călărași și ABA Buzău–Ialomița monitorizează evoluția situației și vor transmite noi informări în funcție de nivelul apei și de eventuale modificări ale debitului evacuat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

Prefectura Călărași anunță redeschiderea circulației pe vadul Mitreni–Clătești. Oamenii, rugați să circule cu prudență: „Drumul arată ca după potop”

Published

on

Trecerea prin vadul dintre Mitreni și Clătești, pe DC 27, a fost redeschisă astăzi, după ce nivelul apei a permis reluarea circulației. Prefectura Călărași a anunțat oficial redeschiderea, însă imaginile transmise de autorități arată un tronson care ridică în continuare semne de întrebare privind siguranța traficului.

Drumul – o fâșie îngustă de pietriș și pământ, mărginită de un curs de apă învolburat pe o parte și o baltă plină pe cealaltă – arată mai degrabă ca o improvizație temporară. Marginea deteriorată, pietrele dislocate și lipsa oricărei forme reale de protecție fac trecerea riscantă, mai ales pentru șoferii care nu cunosc zona.

Prefectura le cere localnicilor să verifice situația la fața locului și să trimită sesizări dacă observă probleme. Până la o reabilitare completă, autoritățile solicită „prudență sporită”.

Pentru mulți locuitori, însă, această rută nu este o opțiune, ci singura legătură directă cu localitățile din apropiere. Redeschiderea era necesară, dar starea vadului arată, încă o dată, cât de vulnerabilă este infrastructura rutieră din zonă în fața viiturilor.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading