White-collared Manakin, cunoscut științific sub numele de Manacus candei, este o pasăre paseriformă mică și compactă din familia Pipridae, originară din regiunile tropicale umede ale Americii Centrale. Această specie fascinantă măsoară aproximativ 11 cm în lungime și cântărește în jur de 18-19 grame, fiind numită după exploratorul francez Antoine Marie Ferdinand de Maussion de Candé.

Masculii adulți sunt adevărați spectacol de culoare: au coroana, aripile și coada negre, o bandă neagră pe spate, un guler alb strălucitor care acoperă gâtul, pieptul și ceafa, o rump olive-verzuie și burta galbenă intensă. Picioarele portocalii viu colorate completează aspectul lor exotic. Femelele și puii, în schimb, au un penaj discret olive-verzui cu burta galbenă, pentru a se camufla mai bine în vegetație.

Habitatul preferat include marginile pădurilor umede, vegetația secundară înaltă, tufărișuri dense (mai ales cu plante Heliconia) și vechi plantații de cacao, de la nivelul mării până la altitudini de 700-900 m. Specia este răspândită din sud-estul Mexicului, prin Belize, Guatemala, Honduras, Nicaragua și Costa Rica, până în vestul extrem al Panama, unde hibridizează cu multe rude apropiate precum Manacus vitellinus (golden-collared manakin).

Cea mai captivantă caracteristică a lui Manacus candei este comportamentul de curtare în lek-uri comunale – zone curate pe solul pădurii unde mai mulți masculi concurează pentru atenția femelelor. Fiecare mascul curăță o suprafață de până la 120 cm de pământ gol, sărind acrobatic între crenguțe subțiri, producând zgomote puternice prin pocnitul aripilor modificate structural (penelor primare îngustate și îndoite). Când o femelă apare, masculii sar împreună, încrucișându-se în aer, și își umflă penele gâtului formând o “barbă” albă. Aceste dansuri explozive, însoțite de sunete ca pocnituri de crenguțe sau foșnete, sunt un adevărat spectacol al naturii!

Advertisement

Hrana constă în principal din fructe mici și insecte, capturate în zbor din frunziș. Femela construiește singură cuibul – o cupă superficială la 1-3 m înălțime într-o furcă de copac – depune două ouă albicioase cu pete maronii și incubează 18-21 de zile, crescând puii fără ajutor masculin, deoarece aceste păsări nu formează perechi stabile.

Cu o populație stabilă și răspândire largă, White-collared Manakin este clasificat de IUCN ca specie cu “preocupare minimă” (least concern), fiind destul de comun în aria sa. Această pasăre mică demonstrează perfect cum evoluția a creat adevărați artiști ai dansului în lumea aviară, captivând observatorii din pădurile tropicale!

Ziua de 11 noiembrie reprezintă unul dintre momentele definitorii ale istoriei secolului XX, marcată de semnarea Armistițiului de la Compiègne în 1918, la ora 11:00, în cea de-a 11-a zi a celei de-a 11-a luni. Acest act a pus capăt oficial luptelor din Primul Război Mondial pe Frontul de Vest, după patru ani de conflict devastator care a cauzat peste 20 de milioane de morți și răniți.

1215 – Al patrulea Conciliu de la Lateran se reunește la initiativa papei Innocentiu al III-lea. Timp de trei săptămâni, pana la 30 noiembrie 1215, sunt luate numeroase decizii menite sa întărească rolul Bisericii Romei in creștinătate occidentala si este definita doctrina transsubstanţierii, procesul prin care pâinea și vinul se transforma în trupul și sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

1493 – Cristofor Columb descoperă în a doua sa călătorie în Antile, Insula Sfântul Martin.

1500 –A fost semnat Tratatul de la Granada, de către Ludovic al XII-lea, rege al Franței (1498-1515), și Ferdinand al II-lea al Aragonului (1479-1516), privind împărțirea regatului Neapole.

Advertisement

1572 – Astronomul danez Tycho Brahe a observat pentru prima dată o “stea nouă”, ce se numea Casiopeea B sau Noua Casiopee 1572, una dintre multele supernove observate în Galaxia Calea Lactee.

1620 – Corabia Mayflower, care a adus primii emigranți englezi în America de Nord, a ancorat la Cape Cod.

1673 – A avut loc Bătălia de la Hotin, parte din Războiul polonez-otoman din 1672–1676.

1675 – Gottfried Leibniz a folosit pentru prima oară calculul integral pentru găsirea ariei de sub graficul unei funcții.

 1748 – S-a născut Regele Carol al IV-lea al Spaniei; (d. 1819).

Advertisement

 1784 – În timpul răscoalei țărănești conduse de Horea, Cloșca și Crișan în Transilvania, țăranii din Zarand cer desființarea nobilimii și împărțirea moșiilor acesteia.

1821 – S-a născut prozatorul rus Feodor Dostoievski, cunoscut pentru celebrele sale romane “Crimă și pedeapsă” – 1866, “Frații Karamazov” – 1880 și “Idiotul” – 1868; (m. 9 februarie 1881).

1869 – (30 octombrie s.v.) S-a născut medicul român Nicolae Păulescu, descoperitorul pancreinei (insulina), membru de onoare post-mortem al Academiei Române; (m. 19 iulie 1931).

1885 – S-a născut George Patton, general american renumit din cel de-Al Doilea Război Mondial, pentru campaniile din Africa de Nord și Sicilia; (d. 21.12.1945).

1918 – În pădurea de la Compiègnere are loc semnarea Armistițiului de la Compiègne între Puterile Antantei și Germania, în urma căruia, la ora 11, în a 11-a zi a lunii a 11-a din anul 1918, încetează ostilitățile Primului Război Mondial.

Advertisement

1924 – Este inaugurat Monumentul Unirii de la Cernăuți, în prezența regelui Ferdinand al României, a reginei Maria şi a primului ministru Ionel I.C.Brătianu.

1933 – Apare la București, România, revista săptămânala politico-literar-teatrală și de artă “Cuvântul liber”, sub conducerea lui Tudor Teodorescu-Branişte.

1940 – După ce Uniunea Sovietica a cotropit in 28 iunie Basarabia, ca urmare a Pactului Ribentrop-Molotov, administrația sovietică a trecut la neorganizări administrativ-teritoriale.

1944 – Administrația română din teritoriul eliberat al Transilvaniei de Nord este expulzată de sovietici, care introduc o administrație militară proprie. Măsura este destinată să ofere URSS un mijloc de presiune pentru a favoriza instituirea controlului PCR asupra țării.

1946 – Începe procesul conducătorilor și membrilor organizațiilor de rezistenta anticomuniste: Sumanele Negre, Mișcarea națională de Rezistentă, Haiducii lui Avram Iancu și Grupul de Rezistență Sinaia.

Advertisement

 1947 – Se dă sentința în procesul Iuliu Maniu. Maniu, în vârstă de 75 de ani, este condamnat la închisoare pe viață împreună cu vicepreședintele PNȚ, Ion Mihalache.

1950 – S-a născut la Slobozia, jud.Ialomița, poetul român Mircea Dinescu, disident anticeausist și luptător în Revoluția anticomunista din 1989.

1962 – A murit Ion I. Nistor, istoric şi om politic român, membru al Comitetului de organizare a Adunării Naționale de la Cernăuți pentru Unirea cu România, în cadrul căruia a redactat „Actul Unirii”.

1966 – NASA lansează Gemini 12. Echipajul a fost compus din Jim Lovell și Buzz Aldrin.

1970 – A intrat în vigoare Convenția ONU asupra imprescriptibilității crimelor de război şi a crimelor contra umanității.

Advertisement

1974 – S-a născut popularul actor american Leonardo DiCaprio (“Batman Forever”, “Romeo şi Julieta”, “Titanic”).

1995 – A încetat din viață Corneliu Coposu, om politic român, președinte al Partidului Național Țărănesc Creștin și Democrat.

1998 – Serviciul Roman de Informații (SRI) a intrat in posesia unor documente, microfilme și instalații specifice miniaturizate, descoperite de vameșii portului Constanta într-un container expediat de firma Megapower din SUA.

2001 – China a fost acceptată oficial în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) de către cele 142 de state membre, reunite la Doha, în Qatar, pentru cea de-a patra conferință ministerială, după 15 ani de negocieri (cele mai lungi negocieri din istoria GATT).

2004 – A încetat din viață Yasser Arafat, lider palestinian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace alături de liderii israelieni Ytzak Rabin și Shimon Perez; (n. 24 august 1929).

Advertisement

Alice Voinescu: Lumina filosofiei în umbra temnițelor comuniste

În inima Europei la început de secol XX, pe malurile Dunării, la Turnu Severin, se naște pe 10 februarie 1885 o fată care va zgudui zidurile academice ale lumii. Alice Steriadi, fiica unui avocat doctor în Drept la Paris și a unei descendente a lui Petrache Poenaru, inventatorul creionului cu rezervor, crește într-un mediu impregnat de intelectualism și libertate. De mică, Alice devorează cărți, visează la idei care depășesc granițele unui cămin provincial. La 18 ani, ajunge la București, unde studiază la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică, dar spiritul ei neliniștit o împinge spre filosofie. În 1909, pleacă la Paris, la Sorbona, unde devine discipola lui Lucien Lévy-Bruhl, maestrul antropologiei filosofice.

Anii de studii la Paris sunt un vârtej de descoperiri. Alice, o femeie singură într-o lume dominată de bărbați, se confruntă cu prejudecăți, dar perseverența ei este de neclintit. În 1913, la doar 28 de ani, susține teza de doctorat despre școala neo-kantiană de la Marburg, devenind prima româncă doctor în filosofie. Lucrarea ei, publicată la Paris, este un tratat profund despre idealismul german, un pod între rațiunea abstractă și experiența umană. Ofertele curg: o catedră la o universitate americană, un post de lector la Sorbona. Dar Alice alege România. Se căsătorește în 1915 cu avocatul Stello Voinescu, un om blând care îi devine partener de viață și de luptă intelectuală. Împreună, ei formează un cuplu emblematic al elitei culturale românești, ea – gânditoarea, el – susținătorul discret.

Reîntoarsă acasă, Alice Voinescu devine o forță culturală irezistibilă. În 1922, este numită profesor titular de estetică și istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din București. Sălile de conferințe se umplu până la refuz când ea urcă pe scenă. Vocea ei, caldă și pasionată, evocă spirite precum Eschil, Shakespeare sau Goethe, transformând orele de curs în spectacole vii. Între 1932 și 1942, radioul devine aliatul ei: conferințe despre feminism, educație și cultură, unde milită pentru emanciparea femeilor, declarând că “o țară care își reneagă trecutul nu are viitor”. Este invitată la decadențele de la Pontigny, în Franța, unde se împrietenește cu giganți precum André Gide și Roger Martin du Gard. Corespondența cu aceștia, plină de reflecții profunde, o leagă de un univers european efervescent. Publică volume esențiale: Montaigne, om și operă (1936), un portret uman al eseistului francez; Aspecte din teatrul contemporan (1941), o analiză incisivă a scenei moderne; și Eschil (1946), o omagiu adus tragediei grecești. Ca traducătoare, aduce în română pe Kleist și Thomas Mann, hrănind o generație cu idei universale.

Dar anii de glorie se întunecă odată cu venirea comunismului. În 1948, la 63 de ani, este pensionată forțat prin Decretul de comprimare a personalului didactic. Motivul? O “atitudine permanentă antidemocratică” – adică refuzul de a se alinia la dogma clară și materialistă. Alice, cu spiritul ei umanist și religios, nu poate accepta minciuna regimului. Critică subtil, în jurnalul ei intim (început în 1929 la sugestia lui Martin du Gard), corupția intelectualilor care se vând puterii. “Lichelele sunt în toate partidele, dar mă scârbește mai ales când vor să fie și reformatoare”, notează ea pe 3 decembrie 1947. Supraviețuiește cu o pensie mizeră și traduceri clandestine, ajutând discipoli și prieteni persecutați: Mihail Jora, Camil Petrescu, Vasile Voiculescu.

Advertisement

Persecuția atinge apogeul în aprilie 1951. La 66 de ani, Alice este arestată pentru simplul fapt că a participat la conferințele clandestine organizate de filosoful Petru Manoliu. Acuzată de “activități dușmănoase”, este aruncată în beciurile închisorii Jilava, apoi în lagărul de la Ghencea. Aici, în celule umede și aglomerate, unde ecourile torturilor răsună noaptea, petrece 19 luni – un an și șapte luni de umilințe și suferință fizică. Fără judecată, fără condamnare formală, devine un număr într-un sistem care striveste spiritele libere. În anchetă, declară cu demnitate: “Mărturisesc că n-am înțeles nimic, cu toată voința de a mă ține la curent”. Colegii de celulă – profesori, avocați, arhitecți – o numesc “grupul Voinescu Alice”, un simbol al rezistenței intelectuale. Eliberată în noiembrie 1952, nu găsește odihnă: este exilată în domiciliu obligatoriu la Costești, un sat uitat lângă Târgu Frumos, în nordul Moldovei. Aici, fără mijloace de subzistență, supraviețuiește șase ani în sărăcie lucie, izolată de lume, hrănindu-se din cărți și rugăciuni. Doar intervențiile prietenilor – Tudor Vianu, Perpessicius, Victor Eftimiu – și a lui Petru Groza o salvează de la pieire totală. Revine la București în ianuarie 1958, dar umbrele exilului o urmăresc.

Alice Voinescu se stinge din viață în noaptea de 3 spre 4 iunie 1961, la 76 de ani, în tăcere, așa cum a trăit ultimii ani. Jurnalul ei, publicat postum în 1997 și reeditat în 2013, dezvăluie o femeie de o noblețe rară: credincioasă, generoasă, neclintită în fața tiraniei. Alexandru Paleologu o numește “cea mai mare oratoare pe care am ascultat-o”, un far al culturii românești. Povestea ei nu este doar a unei victime, ci a unei victorii: filosoful care a ales adevărul în locul compromisului, lumina în bezna temniței. Într-o epocă a minciunilor, Alice Voinescu rămâne un exemplu de rezistență asumată, amintindu-ne că spiritul uman, odată aprins, nu poate fi stins.