Anunț / Locuitorii comunei Plătărești sunt invitați să clarifice documentația cadastrală la primărie

Primăria Comunei Plătărești, împreună cu primarul Sorin Adrian Ene, informează cetățenii că în perioada 17 – 19 martie, între orele 10:00 și 14:00, aceștia sunt invitați la sediul instituției pentru clarificarea documentației cadastrale.

Autoritățile locale subliniază importanța prezentării tuturor actelor deținute referitoare la proprietățile din comună, pentru a facilita procesul de actualizare și reglementare a situațiilor cadastrale.

Ne dorim să venim în sprijinul cetățenilor și să clarificăm toate aspectele ce țin de documentația cadastrală. Îi așteptăm la primărie pe toți cei care au nevoie de lămuriri sau care trebuie să-și completeze dosarele”, a transmis primarul Sorin Adrian Ene.

Această inițiativă face parte dintr-un demers mai amplu al administrației locale, menit să ajute locuitorii să-și pună la punct actele necesare pentru proprietăți, evitând astfel eventualele probleme administrative sau juridice în viitor.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

Don't Miss