Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 21°C | Anul XI Nr. 524

Știri

Alertă de ninsori viscolite, la Călărași

Published

on

Sâmbătă, vremea va fi închisă și se va răci. Cerul va fi noros și pe arii extinse vor fi precipitații, predominant sub formă de lapovită și poate chiar ninsoare spre mizeul nopții. Cantitățile de apă vor fi în jur de 10 l/mp. Vântul se va intensifica treptat începând din cursul după-amiezii, cu rafalele în general de 55…65 km/h viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 0 grade, iar cele minime între 0 și -2 grade. La începutul intervalului vor fi condiții de ceață.

Duminică, vremea va continua să se răcească și va deveni rece, temperaturi normale pentru această perioadă. Cerul va fi noros și pe arii extinse va ninge ușor. Cantitățile de apă vor fi în general de 10 – 15 l/mp. Vântul va prezenta intensificări susținute, cu viteze la rafală în general de 50…60km/h, amplificând senzația de frig. Temperatura minimă va fi de -3 între 23:00 și 00:00, iar maxima va fi de 1 grad la ora 00:00.

Luni, vremea se va menține rece, cu cerul mai mult noros. Local va mai ninge foarte puțin. Vântul va sufla moderat cu intensificări temporare, cu rafale de peste 50 km/h, amplificând senzația de frig. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 și 1 grad, iar cele minime între -4 și 1 grad.

Advertisement

Marți, vremea se va menține rece. Cerul va fi variabil și izolat ar putea să ningă slab. Vântul va sufla moderat cu intensificări temporare, cu rafale de peste 50 km/h, amplificând senzația de frig. Temperatura minimă va fi de -4 între o7:00 și 08:00, iar maxima va fi de zero grade între 14:00 și 15:00.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Zoo Călărași, paradisul șobolanilor: urșii își împart hrana cu rozătoarele flămânde

Published

on

Scene revoltătoare surprinse la Grădina Zoologică din Călărași! Animalele exotice sunt nevoite să împartă mâncarea cu șobolanii, care au invadat cuștile în căutare de hrană.

Imaginile transmise de cititorii noștri arată o realitate greu de ignorat: în cușca urșilor, cinci șobolani, slăbiți de foame, se luptă pentru o bucată de pâine, cel mai probabil mucegăită, destinată animalelor.

În loc să fie un loc de protecție și îngrijire pentru animale, Zoo Călărași pare să fi devenit raiul rozătoarelor, care se hrănesc cot la cot cu speciile exotice. Situația ridică serioase semne de întrebare cu privire la condițiile de igienă, siguranță și bunăstarea animalelor.

Ce spun oamenii:

„Am dus copilul să vadă animalele și am rămas șocați! În cușca ursului erau șobolani care mâncau din mâncarea lui. Este grav!”, a povestit un vizitator.

Astfel de imagini pun sub semnul întrebării managementul instituției și lipsa unor măsuri clare pentru combaterea dăunătorilor. În condițiile în care grădinile zoologice ar trebui să fie un exemplu de grijă și respect pentru animale, realitatea de la Călărași ne arată exact contrariul.

Advertisement

Întrebarea rămâne: cât de siguri mai sunt vizitatorii și ce se întâmplă cu sănătatea animalelor ținute în captivitate, dacă hrana lor este disputată de șobolani?

Am cerut un punct de vedere conducerii Zoo Călărași.

Revenim!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Știri

Stație de încărcare electrică „în mijlocul câmpului”, de un an și jumătate. Localnicii: „E pentru trotinete și tractoare!”

Published

on

O adevărată „minune” stă de aproape doi ani pe marginea drumului spre comuna Luica: o stație de încărcare pentru mașini electrice, amplasată direct în câmp, fără podișcă, fără acces și – cel mai probabil – fără curent.

Dragoș Ionuț Ivan, cel care a fotografiat instalația și a postat imaginile pe Facebook, spune că de fiecare dată când trecea pe acolo rămânea uimit de „ciudățenia” rămasă nefolosită. „Nu e recentă, e acolo de vreun an jumate, poate chiar mai mult. Mă gândeam că, dacă nu o pozez, o fac ăștia mâine și gata, dispare minunea. Dar nu cred, o să mai stea așa mult și bine…”, scrie acesta.

Postarea a adunat zeci de comentarii ironice. „Perfectă pentru trotinete și trocareci”, a spus un localnic. Altul a glumit că stația ar fi „pentru tractoare”, iar un alt comentator a remarcat: „Cred că a fost gândită doar pentru Jeep-uri 4×16”.

Internauții au continuat să facă haz de necaz: „Dacă n-are nici curent, de ce să-i mai facă podișcă?”, „Poate e pentru elicoptere”, sau „O să ajungă pe masa puradeilor dacă are fier și cupru”.

Advertisement

Stația, cu panouri verzi și semne de parcare, arată ca un decor de film abandonat. „Tind să cred că-i doar un prop pentru studiouri cinematografice”, a comentat un utilizator.

Deocamdată, nimeni nu știe cine a montat-o și de ce nu funcționează, însă pentru șoferii din zonă ea a devenit deja un reper și un motiv de glume: prima stație de încărcare electrică „pentru căruțe și trotinete” din Călărași.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Execuția bugetară pe semestrul I: Oltenița încasează peste 92 milioane lei pentru dezvoltare și servicii publice

Published

on

Consiliul Local al Municipiului Oltenița a aprobat, în ședința ordinară din data de 31 iulie 2025, Hotărârea nr. 141 privind execuția bugetului general consolidat al unității administrativ-teritoriale la data de 30 iunie 2025.

Conform documentelor adoptate, execuția bugetară aferentă primului semestru al anului indică un nivel al încasărilor de 92.606.751 lei, raportat la un buget anual estimat la 212.582.787 lei. În paralel, plățile efectuate pentru susținerea activităților curente și a proiectelor de dezvoltare au totalizat 81.960.933 lei.

Structura Execuției Bugetare: Funcționare și Dezvoltare

Bugetul local a fost structurat pe două secțiuni principale:

Advertisement
  • Secțiunea de funcționare – a acoperit cheltuielile curente ale instituției și serviciilor publice locale, cu plăți în valoare de peste 29 milioane lei.
  • Secțiunea de dezvoltare – a înregistrat investiții în valoare de aproximativ 52,8 milioane lei, vizând modernizarea infrastructurii locale, educației, sănătății și a serviciilor sociale.

Veniturile bugetare au provenit din:

  • impozitul pe venit (34,3 milioane lei),
  • cote defalcate din TVA,
  • impozite și taxe locale,
  • venituri din concesiuni, chirii, servicii publice și amenzi,
  • sume alocate din fonduri externe nerambursabile și programe guvernamentale (PNRR, Anghel Saligny, FEDR).

Finanțarea Instituțiilor Subordonate

Execuția bugetară include și bugetele instituțiilor subordonate Consiliului Local, între care:

  • Spitalul Municipal Oltenița, cu încasări de peste 21,3 milioane lei,
  • Direcția de Asistență Socială și Direcția de Cultură Oltenița,
  • unități de învățământ precum Școala M. Eliade, Liceul I. Ghica sau Grădinița cu program prelungit nr. 2.

Transparență și Conformitate Legală

Hotărârea a fost adoptată în conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale și Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, în urma consultărilor comisiilor de specialitate și a publicării anunțului aferent.

Documentul a fost semnat de președintele de ședință, doamna Munteanu Cristina-Laura, și contrasemnat de secretarul general al municipiului, domnul Moldoveanu Adrian, fiind însoțit de anexele detaliate privind veniturile și cheltuielile efective la nivel local.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading