Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 18°C | Anul XI Nr. 524

Știri

ADR Sud-Muntenia organizează concurs pentru un post de expert în monitorizarea proiectelor! Află până când poți depune dosarul

Published

on

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia organizează un concurs pentru ocuparea unui post de expert în cadrul Serviciului Monitorizare Proiecte PR Sud-Muntenia. Examenul va avea loc pe 17 februarie 2025, la sediul central al agenției din municipiul Călărași, iar contractul de muncă va fi pe o perioadă determinată de 12 luni.

Cerințe pentru candidați

Pentru a se înscrie, candidații trebuie să aibă studii superioare finalizate cu diplomă de licență în domeniul științelor inginerești, conform nomenclatorului oficial. De asemenea, sunt necesare abilități de analiză, gestionare și prelucrare a informațiilor, capacitatea de a lucra în echipă și disponibilitate pentru deplasări.

Calendarul concursului

Dosarele de înscriere pot fi transmise online la adresa [email protected] sau depuse fizic la sediul ADR Sud-Muntenia, până pe 13 februarie 2025, ora 17:00.

Concursul va consta în două probe: o probă scrisă, programată pe 17 februarie 2025, ora 10:00, și un interviu.

Advertisement

Informații suplimentare

Pentru detalii despre concurs, bibliografie și documentele necesare, cei interesați pot accesa site-ul ADR Sud-Muntenia, sau pot contacta departamentul de resurse umane la numerele de telefon 0242-331769  și 0728.026.708.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Incendiu din nou în Măgureni! Pompierii au intervenit pentru a doua oară în două săptămâni

Published

on

Un nou incendiu a izbucnit în această seară, sâmbătă, 16 august, în jurul orei 21.00, în cartierul Măgureni din Călărași. Focul a fost localizat la capătul străzii Rândunelelor, între fosta groapă de gunoi și zona de case.

Este pentru a doua oară în ultimele două săptămâni când pompierii sunt puși pe drumuri pentru a stinge flăcările din aceeași zonă, existând suspiciunea că incendiile ar fi fost provocate intenționat.

La fața locului au ajuns de urgență pompierii militari, care au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Intervenția promptă a evitat propagarea flăcărilor către gospodării.

Martorii spun că focul s-a extins rapid din cauza vegetației uscate, creând din nou panică printre locuitorii din apropiere.

Advertisement

Autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care a izbucnit incendiul, dar oamenii din cartier sunt convinși că au de-a face cu un piroman care își face de cap în zonă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Deputatul PSD Ion Samoilă, mesaj de Adormirea Maicii Domnului: „Să fim mai buni unii cu alții și să nu uităm că avem, întotdeauna, un sprijin în rugăciune”

Published

on

Cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, deputatul PSD de Călărași, Ion Samoilă, a transmis un mesaj de reflecție și încurajare către credincioși. Parlamentarul i-a îndemnat pe oameni să se oprească din goana zilnică și să își îndrepte gândurile spre credință, familie și cei dragi.

„Să fim mai buni unii cu alții, să ne păstrăm încrederea și să nu uităm că avem, întotdeauna, un sprijin în rugăciune”, a scris Ion Samoilă.

Acesta a subliniat că ziua de 15 august trebuie să aducă liniște sufletească, încredere în puterea credinței și speranță pentru un viitor mai bun. Totodată, deputatul a adresat urări de sănătate, împliniri și bucurii tuturor celor care își sărbătoresc onomastica, precum și un „La mulți ani” celor care poartă numele Sfintei Fecioare.

„Zi binecuvântată!”, și-a încheiat Samoilă mesajul.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Călărașiul, în sărbătoare de Ziua Marinei 2025 – paradă spectaculoasă, ateliere pentru copii și omagiu marinarilor

Published

on

Astăzi, municipiul Călărași a îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a marca Ziua Marinei Române 2025, un eveniment cu semnificație aparte pentru comunitate, desfășurat pe malul brațului Borcea.

Locuitorii au aplaudat parada spectaculoasă a navelor, momentul culminant fiind apariția triumfătoare a Zeului Neptun. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de concursurile pe apă și atelierele interactive organizate pe uscat, dedicate atât copiilor, cât și adulților.

Într-un moment solemn, a fost adus un omagiu eroilor marinari prin lansarea pe apă a unei ancore de flori, simbol al recunoștinței și respectului etern. Programul a inclus și preparate tradiționale – borș de pește pregătit de bucătarii Cantinei municipale – iar copiii s-au bucurat de înghețată gratuită.

Un alt punct de atracție pentru cei mici a fost întâlnirea cu celebrul marinar Popeye și personajul Olive.

Advertisement

Primarul Marius Dulce a adresat mulțumiri tuturor celor care au contribuit la organizarea evenimentului – marinari, voluntari, sportivi ai CSM Călărași și organizatori – precum și Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, pentru binecuvântare.

„Alături unii de alții păstrăm vie legătura cu brațul Borcea, fluviul Dunărea și marea, dar și cu tradițiile care ne definesc. La mulți ani, Marinei Române!”, a transmis edilul.