Connect with us

Știri

ADR Sud Muntenia oferă fonduri Regio pentru creșterea eficienței energetice a infrastructurii Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, Călărași!

Published

on

În data de 19 iunie, Liviu Gabriel Mușat, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, și Valentin-Dumitru Deculescu, administrator public în cadrul Primăriei Municipiului Călărași, au semnat contractul de finanțare destinat diminuării emisiilor de carbon, prin creșterea eficienței energetice a infrastructurii aferente Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”.

Primăria Municipiului Călărași beneficiază de fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în cadrul Axei prioritare 3 – „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții 3.1 – „Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor”, Operațiunea B – Clădiri publice.

Prin această inițiativă, administrația locală călărășeană își propune să reducă emisiile de carbon prin creșterea eficienței energetice a clădirii publice în care își desfășoară activitatea Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”. În vederea atingerii acestui obiectiv, va fi îmbunătățită calitatea infrastructurii educaționale, consumul de energie, precum și costul de întreținere pentru încălzire și apă caldă vor fi reduse, diminuându-se totodată emisiile poluante generate de producerea, transportul și consumul de energie. Astfel, prin realizarea acestor investiții, elevii și cadrele didactice din unitatea școlară își vor desfășura activitatea educativă în condiții de confort la standarde europene.

Proiectul privind „Reabilitarea termică a Liceului Teoretic Mihai Eminescu”, are o perioadă de implementare de 58 de luni, începând cu 08.07.2017, fiind preconizate investiții în valoare totală de 4.570.814,37 lei. Din această sumă, peste 3,8 milioane de lei provin din FEDR, peste 590 de mii de lei reprezintă alocarea din bugetul de stat, cofinanțarea beneficiarului depășind 91 de mii de lei.

În prezent, în regiunea Sud Muntenia s-au înregistrat 1.165 de proiecte (inclusiv aplicațiile depuse pe SUERD), prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile de peste 7,8 miliarde de lei. La nivelul județului Călărași, au fost depuse de solicitanții de fonduri Regio 116 aplicații, având o valoare solicitată de peste 990 de milioane de lei. Dintre acestea, prin cele 16 proiecte depuse în cadrul Axei prioritare 3, Prioritatea de investiții 3.1 B,(inclusiv aplicațiile SUERD) se solicită fonduri de aproape 65 de milioane de lei.

Advertisement
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *