Connect with us

Știri

ACȚIUNEA „FOC DE ARTIFICII”

Published

on

ACȚIUNEA „FOC DE ARTIFICII”

 

Pentru siguranța cetățenilor, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași se desfășoară, în perioada sărbătorilor de iarnă, acțiunea „FOC DE ARTIFICII”.

         

În cadrul acțiunii, polițiștii vor verifica legalitatea desfășurării operațiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice și juridice, precum și folosirea acestora de către populație, sancționând ferm, penal sau contravențional, orice nerespectare a legii.

Advertisement

 

Totodată, pentru siguranța dumneavoastră și a familiei, Inspectoratul de Poliție Județean Călărași vă recomandă:

 

CUMPĂRAȚI ARTICOLE PIROTEHNICE DOAR DE LA PERSOANE FIZICE/JURIDICE AUTORIZATE

 

  • petardele pot fi comercializate doar în spații destinate vânzării unor astfel de articole și numai după obținerea autorizației de deținere și comercializare de la Inspectoratul Teritorial de Muncă și Inspectoratul de Poliție Județean Călărași, după obținerea acordului Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

 

SESIZAȚI POLIȚIA DACĂ CONSTATAȚI CĂ SUNT VÂNDUTE ILEGAL ARTICOLE PIROTEHNICE

Advertisement

 

  • comercializarea, fără drept, de articole pirotehnice constituie infracțiune și vă pune în pericol sănătatea și integritatea corporală.

 

ATENȚIE LA ETICHETĂ!

 

  • la achiziționarea de articole pirotehnice verificați eticheta : trebuie să fie inscripționate în limba română! Este interzisă vânzarea către populație a articolelor pirotehnice din categoriile T/P/F2, T/P/F3, F 3, F4!!

Exemple articole pirotehnice care pot fi comercializate către public: steluțe; lumânări scânteietoare; jerbe cu scântei; minifacle; inele de foc; sateliți.

 

 

ARTICOLELE PIROTEHNICE NU POT FI VÂNDUTE SAU FOLOSITE DE MINORI

Advertisement

 

  • articolele pirotehnice de divertisment din categoria F 1 pot fi vândute doar persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani!!

Articolele de scenă din categoria T 1 și alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziție pe piață numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani!!

 

RESTRICȚII:

 

Se interzice folosirea articolelor pirotehnice în următoarele condiții:

  • între orele 24.00 – 06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;
  • la o distanță mai mică de 50 m de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 m față de cele cu peste 4 niveluri;
  • la o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;
  • la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
  • în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
  • pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane;
  • la o distanță mai mică de 500 m de păduri.

 

COMERCIALIZAREA ARTICOLELOR PIROTEHNICE

Advertisement

Se realizează doar în spații destinate vânzării unor astfel de articole și numai după obținerea autorizației de a le deține și comercializa

 

OPERAȚIUNILE CU ARTICOLE PIROTEHNICE ȘI COMERCIALIZAREA DE ARTICOLE CĂTRE MINORI CONSTITUIE INFRACȚIUNE!

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

ISU Călărași demarează campania „Detector pentru viață”. 500 de detectoare de fum și monoxid de carbon vor fi montate în locuințele călărășenilor

Published

on

ISU Călărași demarează campania „Detector pentru viață”, ce își propune să informeze cetățenii despre prevenirea situațiilor de urgență în cazul incendiilor. În acest sens, 375 de detectoare de fum și 125 de detectoare de monoxid de carbon au fost distribuite subunităților de intervenție din Călărași, Oltenița, Lehliu Gară și Dragalina pentru a putea fi montate în casele călărășenilor. 

Astăzi, 18 aprilie 2024, pompierii montează aceste detectoare în câteva locuințe din comuna Roseți, iar ulterior campania se va extinde în alte 25 de localități, printre care Unirea, Jegălia, Plătărești, Chiselet, Spanțov și Lehliu, în funcție de statisticile privind incendiile de locuințe, scrie Opinia de Călărași

Pe lângă montarea dispozitivelor, salvatorii vor instrui familiile beneficiare cu privire la modul de utilizare și întreținere a detectoarelor și vor distribui materiale informative despre prevenirea incendiilor și riscurile intoxicării cu monoxid de carbon.

Adrian Păduraru, inspectorul șef al ISU Călărași, menționează că județul nostru face parte din cele cu un număr mare de incendii de locuințe. Deși nu pe un loc fruntaș, în județul Călărași au loc multe incendii de locuințe, mai ales în zone sau localități cu o populație defavorizată din punct de vedere economic, mai precizează acesta.

„Aceste detectoare pot salva vieți. Avem tragicul eveniment din Prahova, unde inclusiv o viață a unei fete din Călărași a fost luată. Această campanie are menirea de a încerca să nu mai avem astfel de evenimente sau dacă se produc, persoanele să nu mai fie surprinse în incendiu. Dacă există un detector și o alarmare, atunci posibilitatea ca persoanele respective să fie surprinse va tinde spre zero”, a spus inspectorul șef al ISU Călărași, colonel Adrian Păduraru, într-o conferință de presă. 

Advertisement

Citește aici mai multe despre incendiul devastator din Prahova în care a murit o tânără din Călărași. 

Campania națională vizează instalarea gratuită a 7.500 detectoare de fum și 2.500 detectoare de monoxid de carbon în locuințe particulare din 20 de județe. Peste 6.600 de incendii la locuințe (în medie 18 pe zi), au avut loc anul trecut în România, iar 1.125 de persoane au fost afectate. 268 dintre acestea și-au pierdut viața, transmite ISU Călărași într-un comunicat.

Campania a fost lansată de Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, E.ON și Delgaz Grid la începutul acestui an, în cadrul parteneriatului „Împreună pentru viață”.

Continue Reading

Știri

Primăria Municipiului Călărași realizează al doilea tratament pentru combaterea bolilor vegetației

Published

on

Primăria Municipiului Călărași anunță că în perioada 24 – 26 aprilie 2024, între orele 21:00 – 5:00, se vor efectua tratamente pentru combaterea tuturor bolilor și dăunătorilor vegetației de aliniament, gardurilor vii, a pomilor și arbuștilor ornamentali ai municipiului Călărași. 

Perioada tratamentelor poate fi modificată în funcție de condițiile meteorologice. 

Substanțele active ale produselor utilizate pentru tratamentele în aliniament sunt deltametrin şi cupru, acestea fiind omologate de Comisia Națională a produselor de protecție a plantelor.

Administrația locală a mai efectuat tratamente de acest gen și în perioada 15 – 17 aprilie.

Advertisement
Continue Reading

Actualitate

Mâine Consiliul Local al municipiului Călărași se convoacă în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi sunt mai multe proiecte

Published

on

Consiliul Local al municipiului Călăraşi se convoacă în şedinţă extraordinară, vineri, 19.04.2024, ora 12.00, care se va desfăşura prin mijloace electronice, respectiv aplicaţia Whatsapp/SMS, cu următoarea ordine de zi:   

📍 Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu al municipiului Călărași pe anul 2024.

📍  Proiect de hotărâre privind aprobarea noii durate de implementare şi a cheltuielilor necesare finalizării proiectului cu titlul „Îmbunătățirea siguranței navigabilității pe fluviul Dunărea în zona transfrontalieră Călărași-Silistra” ROBG-478, finanţat în cadrul Interreg V-A România-Bulgaria.

📍  Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru investiţia ”Modernizare iluminat public în municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi”.

📍  Proiect de hotărâre privind desfășurarea și aprobarea organizării și desfășurării evenimentului intitulat ”Vânătoarea de ouă la ZOO”, 6 mai 2024.

Advertisement

Continue Reading

Cele mai vizualizate