ACŢIUNE PREVENTIVĂ – ÎNTÂLNIRE A POLIŢIŞTILOR CU PERSOANELE VÂRSTNICE, LA BISERICĂ

Poliţiştii din Călărași au desfăşurat în acest sfârșit de săptămână activităţi de reducere a victimizării persoanelor vârstnice, la bisericile din municipiul Călărași.

            Oamenii legii le-au prezentat celor prezenți principalele moduri de operare în cazul înşelăciunilor prin metoda „accidentul”, „ghicitul” sau prin desemnarea ca premianţi la concursuri la care nu au participat etc.

            Persoanele care locuiesc singure au fost îndrumate să-şi asigure corespunzător uşile şi ferestrele împotriva efracţiilor, să manifeste atenţie mare atunci când sunt abordate, la poartă, de persoane necunoscute, care, cu un pretext oarecare, pot pătrunde în locuinţă pentru a le câştiga încrederea şi a le sustrage bunuri sau chiar a-i agresa.

            Beneficiarii acţiunii preventive au primit cu receptivitate sfaturile polițiștilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

S-au majorat amenzile pentru nerespectarea măsurilor impuse pentru combaterea COVID-19

ORDONANŢA DE URGENTA pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă

Recomandare de carte -„Rămâne în familie„ de John Marrs

John Marrs revine cu una dintre cele mai neliniștitoare și