Accident în Mircea Vodă, provocat de un șofer care a răsturnat o mașina

UPDATE 22:50 / Autorismul șoferului care a provocat accidentul a fost depistat la câteva străzi distanță. O echipă de polițiștii cercetează zona. 

Stirea inițială 21:50

Polițiștii călărășeni sunt în alertă, după ce un șofer teribilist a provocat un accident apoi s-a făcut nevăzut, lăsând în urmă un autoturism  răsturnat în care se aflau trei persoane.

În cursul acestei seri, pe strada Panduri din cartierul Mircea Vodă al municipiului Călărași, a avut loc un teribil accident provocat de un sofer teribilist care a reușit să răstoarne mașină care circula pe strada Zefirului, făcându-se nevăzut.

Pe urmele șoferului au pornit mai multe autospeciale de poliție. Nici până la acest moment șoferul care se face vinovat de producerea accidentului nu a fost identificat.

Autorismul răsturnat era condus de un tânăr de 24 de ani, pe bancheta din spate se aflau părinții acestuia.

La fața locului sunt prezente, în acest moment, mai multe autospeciale de politie și pompieri.

Pasagerii autoturismului răsturnat au scăpat ca prin urechile acului, însă au fost transportați la spital pentru verificări suplimentare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Polițiștii călărășeni au aplicat peste 200 de sancțiuni, 6 permise auto au fost reținute

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au aplicat

Primarul din Borcea, Theodor Aniel: Anul Nou să fie mai prosper, mai luminos pentru noi toţi!

Dragii mei borceni, Sărbătorile de iarnă reprezintă un prilej de