Connect with us

Știri

Accident feroviar la Dragalina. Un bărbat s-a aruncat în fața trenului

Published

on

Un bărbat în vârstă de 67 de ani, a murit în această dimineață, lovit de un tren marfar. Evenimentul a avut loc la nivel cu trecerea de cale ferată, intrarea dinspre Călărași. Trenul se deplasa pe direcția Constanța – București.

Evenimentul a avut loc la nivel cu trecerea de cale ferată, intrarea dinspre Călărași. Trenul se deplasa pe direcția Constanța – București.

Linia de transport feroviar a fost blocată pentru ca polițiștii criminaliști să efectueze cercetări. Familia, prezentă la fața locului, nu-și poate explica gestul extrem al victimei. 

“Am crezut că este o gluma!” -a declarat un nepot al persoanei decedate, șocat de situație.

“Este Radu! Nu știe nimeni de ce a făcut acest gest. Am vorbit cu el acum patru zile, nu avea datorii, nu avea probleme, nu a mai avut antecedente, era bine psihic, nu era certat cu nimeni, nu stiu… Băiatul îl are plecat în afară, nu știu dacă cu fetele este bine. Se înțelegea bine cu familia, cu soția, cu vecinii. Vorbeam mereu cu el, ne găseam, de câteva zile nu mai știu nimic de el. Nu avea probleme cu alcoolul, nu l-am văzut beat niciodată. Mi-a spus cineva că este tăiat la barieră, ce a fost în capul lui… el știe.” -a declarat un apropiat al vârstnicului.

 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Modelu: “Împărțim ce găsim”. Puști prinși în flagrant în timp ce încercau să spargă o mașină

Published

on

Se înmulțesc cazurile cu minori care sparg maşini. Trei adolescenţi din comuna Modelu, județul Călărași, au fost surprinși de o femeie, cu câteva fracțiuni de secundă, înainte să spargă una dintre mașinile care le ieșise în cale.

“Împărțim tot ce găsim”

“Atenție la acești 3 puștani! Nu m-au vazut in curte si discutau cum să deschidă mașinile vecinilor si cum împart, in funcție de ce găsesc. I-am lăsat sa se îndepărteze puțin și am ieșit cu camera pornită. Acum 10 minute erau pe strada Macului si au plecat, făcând stânga spre restaurant.” – a relatat femeia care a reușit să le strice planul celor trei.

Continue Reading

Știri

ATENȚIE, șoferi: Cod Galben de ceață, se formează ghețuș pe carosabil!

Published

on

Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Călărași a transmis sâmbătă seara, o atenționare care vizează intrarea în vigoare a unui cod galben de ceață, valabil începând de la ora 23:00 până  duminică dimineața orele 06:00.

⚠️ COD GALBEN – local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200m, izolat sub 50m, ce va favoriza, în funcție si de condițiile locale, formarea ghețușului.

⏱️ Interval valabilitate: 26.11.2022 ora 23:00 – 27.11.2022 ora 05:00. ISU Călărași

Continue Reading

Știri

Prima zi de weekend: două accidente rutiere în municipiul Călărași

Published

on

Prima zi din acest weekend, începe, din păcate, cu două evenimente rutiere în municipiul Călărași, ambele produse pe fondul neacordării de prioritate.

Primul eveniment rutier a avut loc  sâmbătă dimineață, în jurul orelor 08:00, la intersecția străzilor Dobrogei și Plevna din municipiul Călărași, unde două autoturisme, un Logan și un taxi, au intrat în coliziune după ce unul dintre șoferi a pătruns în intersecție fără să se asigure suficient. Evenimentul nu a înregistrat victime, ci doar pagube materiale.

Cel de-al doilea incident rutier a avut loc pe Prelungirea Sloboziei, orele 10:30, în dreptul unei spălătorii auto cu jetoane, produs din cauza unui șofer care nu a acordat prioritate de trecere unui conducător auto care se deplasa regulamentar pe sensul de mers Prelungirea Sloboziei – Călărași. Nici în acest eveniment rutier nu au fost înregistrate victime.

foto: stânga / Serban Eugen – Info (Trafic) Călărași

 

 

 

Continue Reading

Cele mai accesate articole