Au furat motorină din TIR-uri pe autostradă. Șase suspecți, arestați de procurori

Șase persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, după ce procurorii și polițiștii au destructurat o grupare acuzată că ar fi furat în mod repetat combustibil din autocamioane parcate pe autostrăzile din România. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, suspecții sunt cercetați pentru furt calificat în formă continuată.

Anchetatorii susțin că, în perioada aprilie – mai 2026, inculpații ar fi acționat pe timpul nopții și ar fi sustras aproximativ 2.780 de litri de motorină din rezervoarele mai multor camioane staționate pe Autostrada A2 București – Constanța și pe Autostrada A1 București – Timișoara.

Potrivit procurorilor, hoții ar fi folosit pompe automate și ar fi forțat bușoanele rezervoarelor pentru a fura combustibilul. Prejudiciul estimat în acest caz se ridică la aproximativ 30.000 de lei.

Ancheta scoate la iveală și un alt episod grav. Pe 15 mai 2026, unul dintre inculpați ar fi furat o semiremorcă încărcată cu produse lactate, aflată într-o parcare a unui supermarket din municipiul Ploiești. Valoarea prejudiciului în acest caz este estimată la aproape 100.000 de lei.

La data de 21 mai 2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași a solicitat arestarea preventivă a celor șase inculpați, iar Judecătoria Călărași a admis propunerea procurorilor.

Reprezentanții Parchetului au transmis că măsurile dispuse în cauză reprezintă etape ale procesului penal și nu înlătură prezumția de nevinovăție a persoanelor cercetate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Din disperare, s-a născut o capodoperă

Pearl S. Buck s-a născut în 1892 în West Virginia,

Cerințele pentru depunere – explicația pe înțelesul tuturor

Încă îmi amintesc perfect ziua în care am descoperit fascinanta