Eveniment cultural la Oltenița: dublă lansare de carte, invitați speciali și moment artistic dedicat iubitorilor de literatură

Municipiul Oltenița găzduiește miercuri, 20 mai 2026, un nou eveniment cultural dedicat pasionaților de lectură și dialog artistic. Începând cu ora 11:00, Sala de Spectacole din cadrul Direcției pentru Cultură, Tineret și Sport Oltenița va deveni locul de întâlnire al scriitorilor, cititorilor și iubitorilor de cultură, în cadrul evenimentului „Călătorie printre pagini vii”.

Organizat de Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” Călărași, în parteneriat cu Direcția pentru Cultură, Tineret și Sport Oltenița, evenimentul propune publicului o incursiune în universul literaturii contemporane, prin lansări de carte, dialoguri cu autorii și momente artistice speciale.

În cadrul manifestării vor fi lansate două volume:

  • „Iubirea între răsărit și apus”, semnat de Dorina Dragomir-Drăghici;
  • „După ce Pământul a murit”, cel mai nou volum al autorului Dan Bițuică.

Potrivit organizatorilor, evenimentul nu înseamnă doar simple lansări de carte, ci întâlniri „care nasc conversații, emoții și întrebări ce rămân cu noi mult timp după ce ultima pagină a fost închisă”.

Atmosfera culturală va fi completată de participarea invitatelor Simona Calciu și Roxana Miu, iar publicul se va bucura și de un moment muzical susținut de Anisia Gugu.

Reprezentanții Direcției pentru Cultură, Tineret și Sport Oltenița transmit că astfel de inițiative au rolul de a apropia oamenii prin literatură și artă, promovând dialogul, reflecția și conexiunea dintre membri comunității.

Prin organizarea evenimentului „Călătorie printre pagini vii”, Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” Călărași continuă seria activităților culturale desfășurate în județ, cu scopul de a facilita accesul publicului la literatură și întâlniri cu autori contemporani.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Sistemul digestiv – nucleu al sănătății

Faptul că felul în care se desfășoară digestia stă la

Cutremur devastator în Turcia: 22 răniți, clădiri prăbușite și 26 de replici în doar o oră!

Panica a cuprins regiunile Marmara și Marea Egee după un