Trei bărbați arestați preventiv pentru furt de cablu în Călărași. Prejudiciu: aproximativ 150 de metri de cupru

Trei bărbați cu vârste între 23 și 45 de ani au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi furat aproximativ 150 de metri de cablu din cupru dintr-o anexă situată în municipiul Călărași, potrivit unui comunicat transmis de Poliție.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au fost sesizați, în data de 14 aprilie 2026, prin apel la 112, de către un bărbat care reclama sustragerea unei role de cablu.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că, în perioada 6 martie – 14 aprilie 2026, mai multe persoane ar fi pătruns într-o anexă din municipiu, de unde ar fi furat aproximativ 150 de metri de cablu din cupru.

Pe numele suspecților a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt, iar cercetările au fost desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au identificat trei bărbați bănuiți de comiterea faptelor. La data de 29 aprilie, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, iar o zi mai târziu, pe 30 aprilie, instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Reprezentanții Poliției precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de lege, inclusiv prezumția de nevinovăție.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Cea mai mică broscuță din lume

Paedophryne amauensis este o specie fascinantă de broască, descoperită în

O educatoare dintr-o comuna din Călărași ia satul la pas și aduce copiii în clasă. Pe unii îi recuperează din muncile satului

De cele mai multe ori, în țara noastră, soarta elevilor