Consilier local AUR: „Autoritățile nu știu câți câini fără stăpân sunt în județul Călărași”

Consilier local AUR: „Autoritățile nu știu câți câini fără stăpân sunt în județul Călărași”
Consilier local AUR: „Autoritățile nu știu câți câini fără stăpân sunt în județul Călărași”

Un consilier local din partea AUR, din comuna Valea Argovei, atrage atenția asupra lipsei unei evidențe clare privind câinii fără stăpân din județul Călărași, după un răspuns oficial primit de la Instituția Prefectului.

Potrivit acestuia, în urma unei solicitări transmise în baza Legii nr. 544/2001 privind accesul la informații de interes public, Prefectura Călărași a confirmat că nu deține date centralizate despre numărul câinilor fără stăpân, serviciile de ecarisaj sau activitatea autorităților locale în acest domeniu.

„Fără date, fără control”

În postarea publicată, consilierul susține că lipsa acestor informații indică o problemă serioasă de coordonare între instituții și face imposibilă o evaluare reală a fenomenului la nivel județean.

Acesta enumeră o serie de necunoscute:

  • câți câini fără stăpân există în județ;
  • câți sunt capturați anual;
  • ce servicii funcționează efectiv;
  • în ce condiții sunt gestionate aceste activități.

„Fără o bază de date clară, nu poate exista nici control, nici strategie, nici soluții reale”, transmite consilierul în mesajul său.

Responsabilitatea, pasată către autoritățile locale

În răspunsul oficial, Prefectura Călărași invocă legislația în vigoare, precizând că responsabilitatea gestionării câinilor fără stăpân revine unităților administrativ-teritoriale, conform OUG nr. 155/2001.

Totodată, instituția subliniază că nu există obligația legală ca aceste date să fie raportate către prefectură, motiv pentru care nu sunt centralizate la nivel județean.

Semnal de alarmă privind siguranța publică

Consilierul local consideră că situația este una îngrijorătoare, având în vedere impactul direct asupra siguranței cetățenilor, sănătății publice și bugetelor locale.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Marius Dulce: Lucrările la noua aripă a spitalului înaintează

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a fost prezent astăzi, 11.08.2021,
Primarii din 36 de localități și conducerea CJ Călărași

Primăria Grădiștea | Planurile primarul Vasile Matei pentru 2024

Vasile Matei, edilul comunei Grădiștea, a caracterizat mandatul său drept