Municipiul Călărași devine în aceste zile un punct important pe harta sportului românesc, găzduind Adunarea Generală a Federației Române de Canotaj, eveniment care reunește conducerea federației, membri ai Biroului Executiv și personalități marcante ale sportului de performanță.
Printre invitații de seamă se numără Elisabeta Lipă, președinta Federației Române de Canotaj și cea mai titrată canotoare a secolului, dar și Gabriela Szabo, campioană olimpică și multiplă campioană mondială la atletism.

Tot în această perioadă, municipiul va găzdui și o competiție sportivă importantă. Sâmbătă, 14 martie 2026, începând cu ora 9:30, la Sala Polivalentă Ion C. Neagu, se va desfășura Campionatul Național de Ergometru – Canotaj.
Competiția este organizată de Clubul Sportiv Municipal Călărași, sub egida Federația Română de Canotaj, și va aduce la start sportivi din întreaga țară.

Evenimentul confirmă rolul tot mai important al municipiului Călărași în organizarea competițiilor sportive naționale și în promovarea canotajului românesc, una dintre disciplinele care au adus României cele mai multe medalii la nivel internațional.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.