Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 7°C | Anul XI Nr. 538

Știri

Călărași: Un adolescent a fost înjunghiat după ce s-a dus să regleze o ceartă în cartierul Doi Moldoveni

Published

on

La data de 29 noiembrie a.c., în jurul orei 10:15, am fost sesizați telefonic de către Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Călărași cu privire la faptul că în data de 28 noiembre a.c., în jurul orelor 20:40, s-a prezentat la această unitate un tânăr în vârstă de 18 ani, din municipiul Călărași, victimă a unei agresiuni.

În urma cercetărilor desfășurate cu operativitate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași – Biroul de Investigații Criminale, s-a stabilit că persoana vătămată a indus în eroare organele de cercetare penală a poliției judiciare cu privire la locul săvârșirii infracțiunii și autorii faptei. 

În fapt, la data de 28 noiembrie a.c., persoana vătămată a fost implicată într-un conflict spontan pe strada Borcea, din municipiul Călărași, în urmă căruia a fost agresat fizic de către un tânăr în vârstă de 16 ani, din localitate.

După comiterea infracțiunii, acesta s-a sustras cercetărilor părăsind municipiul Călărași, fiind depistat la o mănăstire pe raza județului Constanța.

Advertisement

Cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.


De menționat că persoana înjunghiată, un tânăr de 18 ani din Călărași a declarat polițiștilor și presei că a fost atacat în parcul central la data de 29.11.2018 orele 20. A fost bătut fără motiv și înjunghiat de peste 8 persoane necunoscute. De fapt, incidentul s-a întâmplat în cartierul Doi Moldoveni din Călărași. Tânărul de 18 ani s-ar fi dus în cartier să rezolve o dispută pe care fratele acestuia ar fi avut-o la școală în urmă cu câteva zile.


MATERIALUL INIȚIAT  – POLIȚIȘTII ȘI PRESĂ AU FOST INDUȘI ÎN EROARE – AU FOST PREZENTATE DATE ERONATE

S-a întâmplat aseară, în municipiul Călărași, puțin după ora 20.00. Doi prieteni, vârste între 18 și 20 de ani se plimbau prin Parcul Central. S-au plimbat și au ajuns la un magazin alimentar situat între Terasa Pescaru și Clubul Sportiv Municipal Călărași. Acolo cei doi s-au despărțit. Au stabilit amândoi să plece pentru a se întâlni, fiecare la rândul lui cu câte un alt amic. Unul dintre ei s-a dus cu mașina, iar celălalt a decis să meargă prin Parcul Central pentru a îi ieși în față celui cu care stabilise să se vadă.

PESTE 7 LOVITURI DE CUȚITE ÎN BURTĂ ȘI SPATE

Tânărul I. A. de 18 ani se afla singur pe o alee din Parcul Central, trebuie să se întâlnească un un prieten, a vrut să îi iasă în cale acestuia, dar nu a mai apucat. O grupare de 7-8 adolescenți au venit în urma tânărului și l-au atacat. S-au năpustit asupra lui, i-au aplicat mai multe lovituri de cuțit în zona abdomenului, a cutiei toracice și spate, apoi l-au doborât la pământ, după care au continuat să îl lovească, apoi au fugit. Se pare că aceștia erau înarmați cu cuțite și bricege, dar și alte obiecte folosite în scandalurile din stradă.

“M-a lăsat un prieten în Parcul Mare să mă întâlnesc cu altcineva. Și în drum spre prietenul asta al meu am fost atacat prin spate. Erau vreo 8 sau 9. Aveau glugile și fesurile pe cap. Am vrut să mă duc acasă și m-a speriat când am văzut sângele pe geacă și am venit la spital.” – spune adolescentul înjunghiat

Advertisement

La ora 20.26 adolescentul agresat și-a sunat prietenul și l-a anunțat ce s-a întâmplat. Acesta a venit într-un suflet la fața locului. L-a luat și l-a dus la Spitalul Județean de Urgență Călărași, unde ar fi stat destul de mult timp – spun rudele celui agresat

CONTRADICȚII ÎNTRE SPITAL ȘI POLIȚIA CĂLĂRAȘI

Tânărul înjunghiat a ajuns la spitalul din Călărași în cursul serii de ieri, 28.11.2018, după ora 21.00.  Dr. chirurg Stoica se afla de gardă la Unitatea Primiri Urgențe. Acesta a venit să verifice starea pacientului, refuzând să ofere informații rudelor tânărului. 

“Am verificat registrul de apeluri către I.P.J. Călărași, nu exista data sau ora exactă, dar au anunțat pe firul lor, direct de pe telefonul din spital pe agentul Camelia Leonat de la poliția municipiului. Au anunțat imediat când a sosit, nu s-a consemnat ora exactă în foaie. Deci, de la U.P.U. există un telefon fix de pe care anunță imediat la poliție.” – spune dr. Fronea din cadrul Spitalul Județean de Urgență Călărași

Afirmația medicului care ne-a oferit informații cu privire la data, ora în care poliția a fost anunțată despre incident, este contrazisă total de declarația purtătorului de cuvânt din cadrul IPJ Călărași

“La data de 29.11.2018, în jurul orelor 10.15 am fost sesizați telefonic de către Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Călărași cu privire la faptul că în data de 28.11.2018, în jurul orelor 20.40 s-a prezentat la această unitate un tânăr de 18 ani din municipiul Călărași, victimă a unei agresiuni” – a declarat pentru Călărași News purtătorul de cuvânt al I.P.J. Călărași, Bianca Ghiveci

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Au scăpat cu viață, dar fără nimic. Familia Radan din Gălățui a rămas fără acoperiș deasupra capului

Published

on

O casă transformată în scrum în doar câteva minute. Un coșmar trăit pe viu de Familia Rădan din localitatea Gălăţui, comuna Alexandru Odobescu, în dimineața zilei de 27 noiembrie 2025, când un incendiu puternic a cuprins locuința acestora. Flăcările, alimentate de structura din lemn a casei, au distrus aproape totul.

„Am rămas doar cu hainele de pe noi…”, spun membrii familiei, încă șocați după tragedie. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Însă bilanțul pagubelor este dramatic: toate bunurile materiale au fost pierdute – mobilier, electrocasnice, haine, documente, obiecte personale, inclusiv amintiri de o viață.

APEL UMANITAR: O FAMILIE TREBUIE RECONSTRUITĂ

Situația este grea. Fără acoperiș, fără resurse, fără posibilitatea de a reface singuri locuința, oamenii au nevoie urgent de sprijin.

Advertisement

Orice ajutor contează – financiar, material sau prin distribuirea mesajului.

DONAȚII FINANCIARE

Beneficiar: Rădan Ilie

IBAN (RON): RO38 INGB 0000 9999 0902 2682

Telefon contact: 📞 0728 217 400

Advertisement

DONAȚII ÎN OBIECTE

Familia are nevoie de:

  • Haine și încălțăminte (pentru adulți)
  • Lenjerii, pături, pilote
  • Mobilier de bază
  • Electrocasnice
  • Orice obiect necesar într-o locuință ce urmează să fie reconstruită de la zero
  • Pentru predare obiecte: 0728 217 400

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Semnificația istorică a zilei de 27 noiembrie

Published

on

27 noiembrie ocupă un loc special în istoria României prin două momente cu semnificații opuse. La 27 martie/9 aprilie 1918 (stil nou), Sfatul Țării de la Chișinău a votat unirea condiționată a Basarabiei cu Regatul României – primul pas major al Marii Uniri din 1918. Exact 29 de ani mai târziu, la 27 noiembrie 1947, regimul comunist a proclamat „Ziua Republicii”, transformând această dată într-o sărbătoare oficială a Republicii Populare Române (ulterior RSR), celebrată până la Revoluția din 1989. Astfel, 27 noiembrie rămâne o zi cu dublă încărcătură istorică: simbol al actului de unire a Basarabiei în 1918 și, în același timp, al instaurării definitive a regimului comunist în România după abdicarea forțată a Regelui Mihai I (30 decembrie 1947).

IATĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ACEASTĂ ZI:

1095 – La Conciliul de la Clermont, Papa Urban al II-lea a declarat Prima Cruciadă.

1127 – S-a născut împăratul chinez Xiaozong ( Zhao Shen), din dinastia Song; (d. 1194). A fost un descendent îndepărtat al fondatorului dinastiei, Taizu si domnit din anul 1162 pana in anul 1189.

Advertisement

1640 – Domnitorul Matei Basarab a emis o lege prin care a limitat posibilitatea de închiriere a mânăstirilor românești aflate pe Muntele Athos ori a altor locuri sfinte.

 1701 – S-a născut fizicianul și astronomul Anders Celsius, cel care a inventat scara termometrică centesimală, Scara Celsius. Este fondatorul, în 1731, al primului Observator Astronomic din Suedia; (m. 25 aprilie 1744).

1815 – În urma Congresului de la Viena este adoptata Constituția regatului Poloniei, aflat sub autoritatea Rusiei.

 1818 – S-a născut omul de cultură Aron Pumnul, unul dintre fruntașii Revoluției din Transilvania de la 1848, profesor al lui Mihai Eminescu, la Cernăuți;(m. 12 ianuarie 1866).

1867 – S-a născut Grigore Antipa, biolog, oceanolog si zoolog, membru al Academiei Romane si cel care a reorganizat Muzeul de Istorie Naturala din București, instituție ce azi ii poarta numele.

Advertisement

1884 – S-a născut Vasile Voiculescu, poet, dramaturg și prozator român (d. 1963)

1885 – S-a născut Liviu Rebreanu, academician, prozator și dramaturg român (d. 1944)

1895 – Inventatorul dinamitei, Alfred Nobel, si-a semnat testamentul in care a specificat ca își cedează averea pentru crearea unor premii care sa recompenseze descoperirile cele mai importante in domeniul fizicii, chimiei și în medicină.

1895 – A murit Alexandre Dumas–fiul, romancier și dramaturg francez.

1912 – S-a născut actrița Dina Cocea. A fost profesoară la IATC, avându-i ca studenți, printre alții, pe Gheorghe Dincă, Marin Moraru, Ion Fiscuteanu; (d. 28.10.2008 ).

Advertisement

1913 – Se constituie “România“, prima societate națională de navigație maritimă care începe să funcționeze la 1 martie 1914. Președinte a societății a fost Anghel Saligny.

1918 – Are loc ultima ședință a Sfatului Țârii din Republica Democrată Moldovenească (succesoarea Guberniei Basarabiei), in care acesta s-a autodizolvat.

1921 – La București are loc Congresul Partidului Național Liberal din România, la care se adoptă noul statut şi program al partidului ce prevedea modificarea Constituției, unificarea legislativă şi administrativă, etc.

1924 – S-a născut Nina Cassian, poetă, prozatoare şi traducătoare (volumele de poezie: “Dialogul vântului cu marea”, “Confidențe fictive”).

1931 – Are loc la Paris o Conferință a dezarmării, la care au participat delegații din 30 de țări printre care și România.

Advertisement

1934 – A murit Baby Face Nelson (Lester Joseph Gillis ), celebru în SUA pentru jafurile asupra băncilor. Declarat inamic public numărul 1 de către FBI, a fost împuscat de către agenți FBI; (n.06.12.1908).

1940 – Au fost asasinați Virgil Madgearu şi Nicolae Iorga. La 27 noiembrie 1940 este asasinat de legionari în pădurea Snagov, de lângă București, Virgil Madgearu, fost ministru Național-Țărănist (n. 14 decembrie 1884 Galați), economist, sociolog și om politic român.

1940 – A murit Mihail Moruzov, șeful Serviciului Secret al Armatei, asasinat de legionari la închisoarea Jilava; (n. 08.11.1887).

1940 – S-a născut actorul american de origine chineza Bruce Lee, maestru în Arte Marțiale, fondator al stilului Jeet Kune Do ; (d. 20.07.1973).

1942 – S-a născut Jimi Hendrix (James Marshall), solist vocal și compozitor, unul dintre cei mai mari chitariști rock ;(d. 18.09.1970).

Advertisement

1971 – Sonda spațială sovietică Marte 2 aflată pe orbita planetei Marte lansează modulul de coborâre. Acesta funcționează defectuos și se prăbușește, însă este primul obiect făcut de om care ajunge pe suprafața planetei Marte.

1972 – A încetat din viață poetul Victor Eftimiu. A fost directorul Teatrului Național din București, al Teatrului Național și al Operei din Cluj; membru al Academiei Române (“Înșir’te, mărgărite”, “Omul care a văzut moartea”); (n.24.01.1889).

1975 – Ross McWhirter, editorul si co-fondatorul Guinness Book of Records, a fost împuşcat mortal la Londra.

1978 – Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) este înființat în orașul de Riha (Urfa), în Turcia si devine principala formațiune kurda care lupta pentru independenta Kurdistanului.

1979 – A murit Dona Dumitru Siminică, solist vocal român. (n. 1926, Târgoviște).

Advertisement

1984 – În conformitate cu Acordul semnat la Bruxelles între guvernele din Marea Britanie și Spania, s-a convenit începerea discuțiilor privitoare la viitorul coloniei britanice Gibraltar, inclusiv acordarea suveranității acestui teritoriu.

1986 – A fost demolată Biserica Doamna Oltea din București.

1986 – Izbucnesc local incidente, proteste, în centre industriale importante, cum ar fi Turda și Cluj.

1989: Revoluția de Catifea din Cehoslovacia: Are loc o grevă generală de două ore, în toate sectoarele economiei, pe tot cuprinsul tarii.

1998 – A avut loc la București premiera filmului „Terminus Paradis“, în regia lui Lucian Pintilie, care a fost distins cu Marele Premiu Special al Juriului la Festivalul de la Veneția.

Advertisement

2004 – Revoluția Portocalie – Parlamentul ucrainean a invalidat rezultatul alegerilor prezidențiale.

2005 – Au loc alegeri în Cecenia, în condiții stricte de securitate.

2009 – Președintele CE, Jose Manuel Barroso, a anunțat la Bruxelles lista comisarilor europeni desemnați. Din partea României a fost desemnat pentru portofoliul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Dacian Cioloş.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Știri

TRAGERI CU MUNIȚIE DE RĂZBOI ÎN POLIGONUL „GUMELNIȚA”. CIRCULAȚIA, RESTRICȚIONATĂ ÎN ZONĂ

Published

on

Primăria Comunei Ulmeni a anunțat că joi, 27 noiembrie 2025, între orele 08:00 – 16:00, Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași va efectua trageri cu muniție de război în Poligonul „Gumelnița”, situat pe raza teritorială a municipiului Oltenița.

Autoritățile locale avertizează populația că, pe durata exercițiilor, circulația va fi interzisă pe drumurile din imediata vecinătate a poligonului, măsură necesară pentru prevenirea oricărui risc de accident.

Primăria Ulmeni recomandă locuitorilor și celor care tranzitează zona să respecte indicațiile personalului aflat în teren și să evite deplasarea în proximitatea poligonului pe tot parcursul desfășurării tragerilor.

Reprezentanții administrației locale subliniază că astfel de antrenamente sunt activități standard pentru structurile militare, iar restricțiile sunt impuse exclusiv pentru siguranța publicului.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading