Investiții majore în educație, la final de implementare în municipiul Călărași

Municipiul Călărași se află în etapa finală a unuia dintre cele mai ample proiecte de modernizare a infrastructurii educaționale derulate în ultimii ani. Proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din Municipiul Călărași” este aproape de finalizare, după ce mare parte dintre dotări au fost deja livrate și instalate în școli și unități educaționale.

Valoarea totală a investiției se ridică la 23.917.247,19 lei (inclusiv TVA), finanțarea fiind asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C15 – Educație, Pilonul VI – Politici pentru noua generație.

Potrivit administrației locale, mobilierul, echipamentele digitale și materialele didactice au fost deja distribuite în toate unitățile de învățământ incluse în proiect. Obiectivul principal vizează dotarea completă a sistemului educațional preuniversitar din municipiu, cu accent pe tehnologia informației și comunicațiilor, mobilier modern și materiale educaționale adaptate cerințelor actuale, în scopul reducerii decalajului digital și al îmbunătățirii calității actului educațional.

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt 9.528 de elevi din 19 unități de învățământ, 60 de copii din creșele municipiului, precum și 488 de elevi care frecventează cursurile Clubului Sportiv Școlar Călărași. În cadrul investiției, peste 300 de săli de clasă și 19 laboratoare de informatică au fost echipate cu table interactive, sisteme audio și echipamente IT de ultimă generație.

În ceea ce privește mobilierul și materialele didactice, unitățile de învățământ au recepționat deja obiectele contractate, iar în această perioadă se află în curs de finalizare distribuția materialelor specifice pentru cabinetele de asistență psihopedagogică și laboratoarele de științe.

Proiectul se desfășoară conform graficului asumat, termenul de finalizare fiind stabilit pentru 31 martie 2026, iar majoritatea unităților conexe se află deja în faza de asamblare finală a dotărilor.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss