Remediu naturist miraculos: Scapă rapid de durerile de spate și articulare!

Această pomadă este foarte eficientă pentru durerile de spate, dar o putem folosi și pentru durerile articulare, osoase sau musculare.

Este un remediu naturist destul de vechi, dar care încă se bucură de popularitate în rândul celor care recurg adeseori la aceste metode.

Simplu de preparat, acest remediu este și unul foarte ieftin, care nu necesită cheltuieli semnificative.

Iată de ce avem nevoie pentru a prepara remediul:

  • 1 linguriță de miere
  • 1 linguriță de sare
  • 1 linguriță de muștar
  • 1 linguriță de bicarbonat de sodiu

Vom amesteca toate ingredientele până la omogenizare și vom obține o pastă solidă.

Înainte de aplicare pe zonele dureroase, vom încălzi puțin alifia, apoi aplicăm direct pe zona cu probleme.

Vom înfășura zona cu o folie de plastic, peste care vom pune un fular sau ceva mai gros și legăm. Lăsăm crema să acționeze cel puțin 3 ore, după care clătim cu apă caldă.

Este recomandat să folosim acest procedeu seara, înainte de culcare, astfel încât părțile afectate nu vor mai fi solicitate.

Putem folosi acest remediu de fiecare dată când avem probleme, însă sfatul este să-l folosim 2-3 zile la rând, cu toate că durerea a trecut chiar după prima zi.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Bițuică Dan

Bițuică Dan

Dan Bițuică este editor și autor a șapte romane. Scrie despre recomandări de carte, remedii naturiste, actualitate, cotidian politic, sport și istorie, abordând subiectele într-un stil accesibil și orientat spre informare.

Prin activitatea sa editorială, urmărește să ofere cititorilor conținut clar, echilibrat și relevant, adaptat interesului public.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Un nou Proiect de HOTĂRÂRE a fost aprobat de Consiliul Local din Fundulea

  PROIECT DE HOTĂRÂRE NR.105/18.12.2022 INIȚIATOR : PRIMAR Ing. Dorel

SCANDALUL REPARTIȚIEI LOCUINȚELOR SOCIALE

Consilierii locali au dezbătut în şedinţa de joi, 23 martie,