Bătut cu cheia de roți și lăsat inconștient! Victima este ajutorul șefului de post din Dragoș Vodă

politie
politie

Scene greu de imaginat au avut loc în seara de 10 decembrie, în satul Dor Mărunt, județul Călărași. Un polițist, adjunct de șef de post în comuna Dragos Vodă, a fost snopit în bătaie, lovit cu un obiect contondent și călcat în picioare, apoi abandonat inconștient pe asfalt, în fața școlii din localitate, potrivit marinbadea.ro.

Totul s-a petrecut în jurul orei 21:30, într-o zonă intens circulată, chiar vis-a-vis de Școala Generală nr. 2 din Dor Mărunt. Conform datelor comunicate de Inspectoratul de Poliție Județean Călărași, conflictul ar fi pornit în trafic, după ce polițistul, în vârstă de 49 de ani, ar fi urmărit un autoturism în care se aflau mai multe persoane.

Situația a degenerat rapid. Din imaginile video analizate, publicate de marinbadea.ro, se observă cum unul dintre tineri coboară din mașină, scoate din portbagaj un obiect contondent, cel mai probabil o cheie de roți, și îl lovește în repetate rânduri pe polițist, în special în zona capului. După ce acesta cade la pământ, agresiunea continuă, victima fiind lovită cu picioarele.

Polițistul a rămas inconștient pe carosabil. Martorii, muncitori care se aflau la amenajarea noului magazin din zonă, au apelat numărul unic de urgență 112. Un echipaj medical a ajuns la fața locului după aproximativ 20 de minute, iar victima a fost transportată de urgență la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București.

Agresorul a fost identificat ca fiind Darius Mihai, în vârstă de 18 ani, din Dor Mărunt. Potrivit informațiilor publicate de marinbadea.ro, în autoturismul acestuia se mai aflau alte două persoane. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe, iar ancheta este în plină desfășurare.

Surse citate de marinbadea.ro indică faptul că între polițist și sora agresorului ar fi existat tensiuni mai vechi, existând suspiciuni privind o relație personală anterioară, aspecte care urmează să fie clarificate oficial de anchetatori.

Contactat de jurnaliști, Valerică Olteanu a refuzat să facă declarații, invocând starea de sănătate: „Vorbim un pic mai târziu, am perfuzii. Poate mai târziu.”

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss