Palatul Prefectural va fi pus în valoare prin iluminat arhitectural. Prefectul: „Este o instituție emblematică pentru Călărași”

Palatul Prefectural din Călărași va beneficia de un sistem de iluminat arhitectural menit să scoată în evidență clădirea și să îi redea statutul de reper urban. Anunțul a fost făcut de prefectul județului Călărași, Laurențiu State, care a explicat că măsura face parte din proiectul de valorificare a investiției realizate prin reabilitare.

Prefectul a precizat că iluminatul va pune în valoare fațadele și extremitățile clădirii, urmând să fie folosite atât lumini decorative, cât și culorile tricolorului, în funcție de evenimentele sau perioadele speciale.

„Vom pune în valoare Palatul Prefectural, inclusiv cu iluminat în culorile tricolorului, pentru a scoate în evidență această instituție emblematică a municipiului și a județului Călărași”, a declarat Laurențiu State.

Potrivit acestuia, proiectul este discutat cu specialiști din domeniu, iar soluțiile tehnice vor fi adaptate astfel încât iluminatul să respecte arhitectura clădirii, fără a afecta aspectul istoric. Scopul nu este doar estetic, ci și simbolic, Palatul Prefectural fiind una dintre cele mai importante clădiri administrative din județ.

Iluminatul arhitectural va contribui și la creșterea siguranței în zonă, precum și la integrarea clădirii în peisajul urban modern al municipiului Călărași. Autoritățile susțin că o instituție publică de asemenea importanță trebuie să fie vizibilă, îngrijită și reprezentativă pentru comunitate.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Subsecretarul de Stat a participat la deschiderea Proiectului Național Constanța Dezbate

Subsecretarul de Stat, Ciprian Pandea, a participat vineri, 31 martie

Femeia care a agresat o minoră în comuna Independența a fost saltată de polițiști

Femeia surprinsă în imagini în timp ce lovea o minoră