Simone de Beauvoir a publicat „O moarte foarte ușoară” (în original „Une mort très douce”) în 1964, la doar un an după moartea propriei sale mame, Françoise de Beauvoir. Cartea este un lung eseu autobiografic îmbrăcat în haina romanului și una dintre cele mai directe și emoționante mărturisiri ale autoarei.
Povestea este simplă și teribilă în simplitatea ei: mama scriitoarei, o femeie de șaptezeci și opt de ani, energică și încă plină de viață, cade și își rupe femurul. Diagnosticul inițial pare banal, dar analizele descoperă un cancer peritoneal în stadiu avansat. De aici începe lupta disperată a familiei – Simone și sora ei Hélène – de a-i prelungi mamei viața, dar mai ales de a-i păstra iluzia că totul va fi bine. Medici, spital, minciuni „terapeutice”, durere, chimio, momente de luciditate înspăimântătoare și, în final, o moarte lentă, chinuită, dar pe care mama o acceptă cu o seninătate dezarmantă în ultimele zile.
Ceea ce face cartea copleșitoare nu este doar durerea propriu-zisă, ci felul în care Beauvoir disecă, cu o claritate aproape chirurgicală, toate straturile relației mamă-fiică. Mama ei fusese o catolică ferventă, conservatoare, uneori sufocantă; fiica – rebelă, ateistă, independentă. Și totuși, în fața morții, barierele ideologice se prăbușesc. Beauvoir mărturisește fără ocol că abia atunci a cunoscut-o cu adevărat pe mama sa: o femeie curajoasă, ironică, capabilă de umor chiar și în agonie, care își păstrează demnitatea până în ultima clipă.
Cartea este scrisă cu economia de mijloace specifică lui Beauvoir: fraze scurte, precise, fără patetism ieftin. Durerea nu este urlată, ci constatată. Cititorul simte, rând pe rând, revoltă (față de minciunile medicilor), neputință (față de corpul care trădează), și în final o stranie liniște – aceea a împăcării târzii dintre mamă și fiică.
„O moarte foarte ușoară” nu este doar un omagiu adus unei mame; este și o meditație brutal de sinceră asupra a ceea ce înseamnă să fii om în fața morții inevitabile. Puține cărți reușesc să vorbească atât de limpede despre sfârșitul vieții fără să cadă în sentimentalism sau în cinism. Pentru mine rămâne una dintre cele mai puternice și mai tulburătoare scrieri ale lui Simone de Beauvoir – și, probabil, cea mai personală.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.