Alex Michaelides, autorul celebrului „Pacienta tăcută”, revine cu un nou roman care îmbină suspansul clasic al crimei cu profunzimea psihologică. Povestea este narată de Lana Farrar, o fostă divă a Hollywood-ului care trăiește acum retrasă pe o insulă grecească privată, Aurelia. În fiecare Paște, ea își invită cei mai apropiați prieteni – și pe noul soț al acesteia – să petreacă doar câteva zile departe de lume. Vacanța idilică se transformă în coșmar: o furtună violentă izolează insula, iar unul dintre oaspeți este ucis.

Cartea începe ca un omagiu evident adus Agathei Christie (insulă izolată, cerc restrâns de suspecți, crimă aparent imposibilă), dar Michaelides reușește să răstoarne treptat așteptările. Naratoarea Lana este cea care deține controlul absolut al poveștii – și cititorul descoperă destul de repede că nu e chiar cea mai de încredere voce. Trecutul fiecărui personaj ascunde traume, resentimente și crime nerostite, iar autorul dozează revelațiile cu o precizie de ceasornicar.

Punctul forte rămâne stilul: fraze scurte, tăioase, capitole foarte breve care te împing să întorci pagina cu frenezie. Atmosfera este apăsătoare, aproape claustrofobică, iar decorul insulei bătute de vânt și valuri amplifică senzația de capcană. Personajele sunt bine conturate, fiecare cu motivații credibile, chiar și atunci când comportamentul lor devine extrem.

Dacă „Pacienta tăcută” te-a cucerit prin răsturnarea finală spectaculoasă, „Furia” merge pe un teritoriu similar, dar mai întunecat și mai cinic. Finalul este șocant, coerent și lasă un gust amar – exact genul de concluzie care te face să te gândești zile întregi la carte.

Advertisement

Verdict: Un thriller psihologic excelent scris, cu ritm alert și o naratoare manipulatoare care te ține în șah până la ultima pagină. Recomandat celor care au iubit „Pacienta tăcută” și caută o lectură de vacanță care să nu te lase să dormi liniștit. 9/10

Radu Mărculescu, ofițer de aviație român, a fost arestat în 1950 sub acuzația absurdă de spionaj în favoarea americanilor și condamnat la 10 ani de lagăr în Uniunea Sovietică. Cartea sa, „Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică”, apărută în 1994, nu este doar o cronică a suferinței fizice și morale îndurate în închisorile din Chișinău, Vorkuta și alte locuri de deportare, ci și un extraordinar document al rezistenței sufletești.

Autorul povestește cu o claritate aproape chirurgicală umilințele, bătăile, foamea cumplită și munca silnică la minus 50 de grade, dar nu se oprește la descrierea grozăviilor. Ceea ce face această carte cu adevărat valoroasă este accentul pus pe „iluminări” – momentele de har în mijlocul iadului. Mărculescu mărturisește cum, în cel mai întunecat moment al detenției, a trăit o experiență mistică profundă care i-a schimbat definitiv viața interioară și l-a întărit în credința creștină. Aceste pagini despre rugăciune, despre solidaritatea dintre deținuți și despre sensul suferinței sunt scrise cu o simplitate copleșitoare și cu o autentică trăire duhovnicească.

Stilul este sobru, fără patetism ieftin, fără răzbunare. Autorul nu urăște poporul rus, ci condamnă cu tărie sistemul comunist care a distrus milioane de vieți – atât ale deținuților, cât și ale torționarilor înșiși. Capitolele despre întoarcerea în țară, despre reabilitarea formală și despre dificultatea de a vorbi deschis într-o Românie încă sub regimul ceaușist adaugă un strat suplimentar de dramă și autenticitate.

„Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică” rămâne una dintre cele mai puternice mărturii românești despre Gulag, alături de cărțile lui Nicolae Steinhardt sau Lentul Ivanescu. Este o lectură care doare, dar care înalță. O carte pe care orice român ar trebui să o citească măcar o dată, nu doar pentru a înțelege ce a însemnat comunismul, ci și pentru a descoperi că, în mijlocul celei mai crunte încercări, omul poate găsi lumină.

Advertisement