Gaița albastră (Cyanocitta cristata) este una dintre cele mai remarcabile și colorate păsări din familia corvidelor, recunoscută imediat după penajul său viu și creasta distinctivă. Această pasăre cântătoare impresionează prin aspectul său elegant și prin comportamentul inteligent, fiind un simbol al pădurilor și grădinilor din estul Americii de Nord.

Gaița albastră are o lungime de aproximativ 25-30 de centimetri și o anvergură a aripilor de până la 40-45 de centimetri. Penajul predominant este de un albastru intens pe cap, spate, aripi și coadă, contrastând frumos cu pieptul și abdomenul albicios. Are o creastă proeminentă albastră pe cap, care poate fi ridicată sau coborâtă în funcție de starea sa emoțională. Un guler negru în formă de U înconjoară gâtul, iar pe aripi și coadă apar dungi albe și negre. Ciocul este puternic și negru, adaptat pentru spargerea semințelor. Masculii și femelele arată similar, fără diferențe evidente în colorit.

Gaița albastră este nativă în America de Nord, fiind prezentă mai ales în estul și centrul Statelor Unite ale Americii, precum și în sudul Canadei. Preferă pădurile mixte de foioase și conifere, cu zone deschise, dar se adaptează excelent și în parcuri, grădini suburbane sau zone rezidențiale. Populațiile din est sunt în mare parte sedentare, rămânând în același teritoriu tot anul, în timp ce cele din vest pot migra pe distanțe scurte în funcție de disponibilitatea hranei.

Este o pasăre omnivoră, cu o dietă variată. Consumă în principal semințe, nuci (mai ales ghinde), fructe și insecte. Nu ezită să mănânce ouă sau pui de la alte păsări, mici vertebrate sau chiar resturi. O caracteristică interesantă este obiceiul de a ascunde hrană (ghinde și nuci) în pământ sau sub frunze pentru iarnă, contribuind astfel la răspândirea semințelor de stejar și la regenerarea pădurilor.

Advertisement

Gaițele albastre sunt cunoscute pentru inteligența lor remarcabilă și comportamentul complex. Emit o varietate de sunete: strigăte ascuțite pentru alarmă, imitații ale altor păsări sau chiar ale animalelor de pradă pentru a îndepărta intrușii. Sunt îndrăznețe și curioase, apropiindu-se adesea de oameni, mai ales dacă sunt hrănite. Trăiesc în grupuri familiale strânse, cu legături sociale puternice. În sezonul de reproducere, construiesc cuiburi în copaci, unde femela depune 3-6 ouă. Ambele părinți îngrijesc puii.

Această pasăre fascinantă nu doar înfrumusețează peisajul, ci joacă un rol important în ecosistem prin dispersarea semințelor și controlul populațiilor de insecte.

Alca cu moț este o pasăre marină mică și robustă, care trăiește în apele reci ale Oceanului Pacific de Nord și Mării Bering. Corpul ei este acoperit cu un penaj gri-închis, aproape negru, iar în sezonul de împerechere capătă un aspect deosebit: un moț lung de pene negre care curbează înainte peste ciocul portocaliu strălucitor și o linie albă subțire în spatele ochilor. Ciocul este scurt, gros și viu colorat, iar ochii au o privire pătrunzătoare.

Aceste păsări sunt foarte sociabile și formează colonii imense, cu sute de mii de indivizi, pe stânci abrupte, câmpuri de bolovani sau insule vulcanice. Acolo își sapă cuiburi în crăpături ascunse, unde depun un singur ou. Ambele părinți îl clocesc și îngrijesc puiul împreună.

Un detaliu unic: alcile cu moț emană un miros puternic de citrice, asemănător cu cel de mandarine, produs de pene speciale. Acest parfum joacă un rol important în atragerea partenerilor și în comunicarea socială. În timpul curtării, ei emit sunete ca niște trâmbițe sau lătrături și execută dansuri elaborate.

Se hrănesc scufundându-se adânc în apă, unde vânează creveți mici, plancton și peștișori, mișcându-se ca un „zbor subacvatic”. Iarna rămân pe mare în stoluri dense, iar vara revin la locurile de cuibărit.

Advertisement

Alca cu moț reprezintă o minune a naturii, adaptată perfect la viața în mediul dur al mărilor polare.

În satul Mârșani de lângă Jiu, județul Dolj, s-a născut în 1914 un băiat care avea să devină legendă: Gogu Ștefănescu, cunoscut lumii întregi drept Gogea Mitu. La 18 ani măsura deja 2,36 metri, iar la 21 de ani ajunsese la înălțimea fabuloasă de 2,42 metri, cu o greutate de peste 160 kg și pantofi de mărimea 58. Era cel mai înalt român din toate timpurile și unul dintre cei mai înalți oameni atestați vreodată în epoca modernă.

Presa din Franța, Germania, Italia și Statele Unite scria cu entuziasm despre „uriașul blând din România”. Dar Gogea nu a rămas doar o curiozitate de circ. În 1935 a intrat în lumea boxului profesionist, unde a creat panică. Cu o alonjă uriașă și o forță copleșitoare, a câștigat toate cele 7 meciuri oficiale prin knock-out în prima repriză, fără să fie atins măcar o dată serios de adversari. Impresarii îl prezentau ca „omul munte care distruge tot ce atinge”. Spectatorii plăteau dublu doar ca să-l vadă intrând pe ring, unde părea de două ori mai mare decât adversarii săi.

Din nefericire, gigantismul care îi dăduse acea statură incredibilă îi și distrugea sănătatea. În 1936 a început să tușească puternic. Medicii au diagnosticat tuberculoză avansată, boală agravată de corpul său uriaș care cerea prea mult de la plămâni și inimă. La începutul anului 1937, la doar 23 de ani, Gogea Mitu a murit la Craiova. A fost înmormântat în satul natal, dar mai târziu scheletul său impresionant a fost donat Muzeului de Științe Naturale din Craiova, unde se păstrează și astăzi ca o mărturie tăcută a celui mai înalt român din istorie.

În Mârșani, oamenii încă spun că „Gogea al nostru a bătut lumea cu pumnii și a dus Doljul pe umeri până la cer”. Puțini știu însă că în spatele zâmbetului timid al gigantului se ascundea un tânăr simplu care visa doar să se întoarcă acasă, la Jiu și la ai lui.

Advertisement