Ruth Reichl, celebră pentru memoriile sale culinare pline de savoare, revine cu un roman captivant care îmbină magia Parisului cu pasiunea pentru mâncare, artă și modă. „Romanul Parisului” urmărește povestea Stellei, o tânără redactoare timidă și rezervată din New York, marcată de o copilărie grea și de o mamă distantă. După moartea acesteia, Stella primește o moștenire neașteptată: un bilet de avion dus spre Paris și o sumă de bani destinată exclusiv aventurii acolo. Împinsă de circumstanțe, ea acceptă provocarea și pășește într-o lume complet nouă.

Ajunsă în Orașul Luminilor, Stella este inițial copleșită, dar totul se schimbă când intră într-un magazin de haine vechi și probează o rochie spectaculoasă de la Dior, care pare să o transforme peste noapte. De aici începe o călătorie feerică: degustă stridii proaspete și preparate rafinate în braserii legendare, explorează galerii de artă unde tablouri celebre ascund secrete vechi de un secol, locuiește temporar la faimoasa librărie Shakespeare and Company și se împrietenește cu personaje excentrice, de la colecționari octogenari la figuri istorice ale gastronomiei franceze.

Cartea este un adevărat omagiu adus Parisului anilor 1980, cu străzile sale pline de farmec, piețele aglomerate și restaurantele unde fiecare masă devine o experiență senzorială copleșitoare. Descrierile lui Reichl sunt atât de vii încât cititorul simte gustul melcilor în unt cu usturoi, aroma vinurilor vechi sau textura cremoasă a unui foie gras perfect preparat. Alimentele nu sunt doar decor – ele devin catalizatorul transformării Stellei, care învață să trăiască adevărat cu pasiune, să accepte riscurile și să-și descopere rădăcinile ascunse.

Deși intriga are momente de basm, cu coincidențe fericite și răsturnări previzibile, farmecul stă în detaliile autentice și în entuziasmul contagios al autoarei pentru cultură și bucătărie. Este genul de roman care te face să-ți rezervi imediat un bilet spre Franța sau să alergi la cea mai apropiată brutărie pentru un croissant proaspăt. Recomandat cu căldură celor care iubesc poveștile de autocunoaștere, Parisul romantic și, mai ales, mâncarea bună – „Romanul Parisului” este o lectură delicioasă, care lasă un gust dulce-amar de dor pentru o viață trăită cu toate simțurile deschise.

Advertisement

Joël Dicker revine în forță cu un roman care confirmă de ce este considerat unul dintre maeștrii suspansului contemporan. „Un animal sălbatic” începe ca un puzzle aparent simplu: pe 2 iulie 2022, doi hoți încearcă să jefuiască un magazin de bijuterii de lux din Geneva, dar lucrurile iau o întorsătură neașteptată când unul dintre ei scapă, lăsând în urmă un haos imposibil de ignorat. Cu 20 de zile înainte de acest eveniment, o cunoaștem pe Sophie Braun, o femeie frumoasă și aparent fericită, care își pregătește petrecerea pentru împlinirea vârstei de 40 de ani într-un cartier select de pe malul lacului Léman. Alături de soțul ei Arpad, un bancher de succes, și de cei doi copii, Sophie pare să aibă totul: o casă de vis, o carieră strălucită ca avocată și o viață lipsită de griji.

Dar, așa cum ne-a obișnuit Dicker, nimic nu este ceea ce pare. Povestea alternează cu măiestrie între prezent și trecut – uneori cu câteva zile, alteori cu ani în urmă – dezvăluind treptat crăpăturile din fațada perfectă a cuplului Braun. Vecinii lor, Greg și Karine, un cuplu mai modest, ascund și ei propriile frustrări și obsesii. Greg devine obsedat de Sophie, spionând-o în cele mai intime momente, iar această obsesie devine scânteia care aprinde un lanț de evenimente dramatice. Cine este cu adevărat animalul sălbatic din titlu? Oare pornirile primitive ascunse sub masca reală a civilizației, invidia care macină relațiile sau un pericol mult mai concret, care pândește în umbră?

Autorul elvețian construiește tensiunea cu o precizie de ceasornicar, dozând informațiile astfel încât cititorul să fie permanent păcălit – în cel mai plăcut mod posibil. Fiecare capitol scurt se termină cu o revelație care te împinge să întorci pagina imediat, iar răsturnările de situație vin în valuri, unele mici, altele de-a dreptul șocante. Deși romanul este mai scurt decât unele dintre volumele anterioare ale lui Dicker, dependența pe care o creează este la fel de puternică. Personajele sunt complexe, cu umbre și lumini care îi fac credibili: nimeni nu este complet inocent, nimeni nu este complet vinovat.

Temele recurente – aparențele înșelătoare, secretele de familie, gelozia și setea de răzbunare – sunt împletite cu o intrigă polițistă ingenioasă, care te ține în priză până la ultima pagină. Finalul, ca întotdeauna la Dicker, este exploziv și te lasă cu gura căscată, punând sub semnul întrebării tot ce credeai că ai înțeles.

Advertisement

Dacă ai iubit „Adevărul despre cazul Harry Quebert” sau „Enigma camerei 622”, vei adora și aceasta. „Un animal sălbatic” este un thriller psihologic de top, perfect pentru serile în care vrei să uiți de lumea din jur și să te lași prins într-o poveste plină de adrenalină. Recomand cu căldură – o lectură care te va ține treaz până târziu!

Thomas Schlesser, istoric de artă cu o pasiune contagioasă pentru frumos, a scris un roman care nu seamă cu niciun altul: o poveste caldă și luminoasă despre o fetiță de zece ani, Mona, care într-o zi obișnuită își pierde vederea pentru aproape o oră. Medicii o avertizează că orbirea ar putea deveni permanentă în mai puțin de un an. În loc să o ducă la nenumărați doctori sau să o copleșească excesiv cu îngrijorare, bunicul ei, Henry – un bătrân cultivat, plin de umor și de înțelepciune –, hotărăște să-i ofere un tratament cu totul special: în fiecare săptămână, timp de cincizeci și două de săptămâni, o va lua în cele trei mari muzee pariziene – Luvru, Orsay și Centrul Pompidou – ca să contemple câte o capodoperă.

Așa începe o călătorie magică prin istoria artei. De la Nașterea Venerei a lui Botticelli la Fata cu cercel de perlă a lui Vermeer, de la Saturn devorându-și copiii de Goya la Originile lumii de Courbet, de la Pasărea în spațiu a lui Brâncuși la autoportretele sfâșietoare ale Fridei Kahlo sau la explozivele creații ale lui Basquiat, fiecare operă devine o lecție de viață. Bunicul nu doar povestește despre tehnică și despre destinul artistului, ci deschide ochii nepoatei (și ai cititorului) spre sensuri mai adânci: ce înseamnă curajul, îndoiala, generozitatea, revolta, efemeritatea, dragostea sau libertatea.

Mona, cu inteligența ei vie și cu întrebările directe de copil, transformă fiecare vizită într-un dialog plin de viață. Ea nu doar privește tablourile, ci le simte, le pune în legătură cu propria existență – cu prieteniile de la școală, cu părinții ei uneori depărtați, cu fricile și cu bucuriile ei. Arta devine pentru ea un limbaj nou care o ajută să crească, să înțeleagă lumea și să se pregătească pentru ce e mai rău, dar și pentru ce e mai frumos.

Cartea curge incredibil de ușor, deși are peste cinci sute de pagini și este presărată cu reproduceri minunate ale operelor. Schlesser scrie cu o sensibilitate rar întâlnită, fără să cadă în predici sau în pedanterie. Fiecare capitol este o mică bijuterie: te face să râzi, să plângi, să te minunezi și, mai ales, să îți dorești să alergi la cel mai apropiat muzeu. Este genul de roman care te schimbă puțin după ce îl închizi – îți rămâne în suflet dorința de a privi mai atent lumea din jur, de a descoperi frumusețea ascunsă în lucruri aparent simple.

Advertisement

„Ochii Monei” nu este doar o carte despre artă; este o declarație de dragoste pentru viață, pentru legătura dintre generații și pentru puterea vindecătoare a frumosului. Dacă există un roman care merită citit în 2025, acesta este fără îndoială el – o lectură care te face mai bogat sufletește și care îți amintește că, uneori, salvarea vine nu din medicamente, ci dintr-o privire atentă asupra unei picturi care a supraviețuit secolelor ca să ne vorbească nouă, azi.