Ciprian Pandea explică noul sprijin pentru tinerii fermieri: până la 200.000 de euro pentru modernizarea fermelor

Deputatul PNL Ciprian Pandea a prezentat într-o postare detaliată pe pagina sa oficială de Facebook un ghid rapid dedicat tinerilor fermieri care vor să acceseze fondurile puse la dispoziție de Ministerul Agriculturii. Programul prevede o finanțare nerambursabilă de până la 200.000 de euro pentru fiecare proiect eligibil, iar bugetul total se ridică la aproape 170 de milioane de euro.

Potrivit lui Pandea, pot depune cereri fermierii sub 45 de ani, recent instalați (cu cel mult 5 ani de activitate la momentul depunerii cererii), care sunt titulari ai exploatațiilor agricole. Pot aplica persoane fizice, PFA, II, IF sau societăți comerciale.

Cofinanțarea minimă este de 20%, iar dimensiunea economică a fermei trebuie să fie de cel puțin 12.000 SO. Cererile de finanțare se pot depune începând cu 30 ianuarie 2026.

Programul sprijină investiții în construcții și modernizări de adăposturi, spații protejate pentru culturi, unități de procesare, sisteme de irigații, echipamente agricole moderne și soluții digitale pentru agricultură de precizie. De asemenea, sunt eligibile investițiile în marketing, magazine la poarta fermei, producerea energiei regenerabile și achiziția de utilaje ecologice.

Deputatul subliniază că obiectivul acestei finanțări este modernizarea fermelor tinere, capabile să investească în tehnologie, igienă, sustenabilitate și produse de calitate românească.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

100 de grame de hașiș trimise prin poștă| Două persoane au fost reținute

Doi bărbaţi din Olteniţa au fost surprinşi în flagrant delict

Noi sensuri giratorii în intersecțiile periculoase din județul Călărași. Măsurile gândite de Poliția Călărași

Urmăriți știrile Calarasipress.ro pe WhatsApp Petronel Dumitrașcu, inspectorul-șef al