Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 2°C | Anul XI Nr. 541

Curiozități și Istorie

Sprâncene albe în dansul pădurii: Povestea Robin-ului Australian

Published

on

În  pădurile tropicale umede din nord-estul Australiei, acolo unde aerul este încărcat de umiditatea râurilor ascunse și de ciripitul constant al vieții sălbatice, trăiește o creatură discretă și fermecătoare: Poecilodryas superciliosa, cunoscută mai bine sub numele de robin cu sprâncene albe. Această pasăre mică, parte din familia Petroicidae – un grup de robini australieni plini de grație – reprezintă un exemplu perfect de adaptare la mediul său luxuriant. Cu o lungime de doar 13-15 centimetri, ea se strecoară prin vegetația densă ca o umbră vie, ridicând adesea coada în sus într-un gest jucăuș, care o ajută să navigheze prin crengi și frunze umede.

Aspectul său este un poem vizual al contrastelor subtile: deasupra, un gri-maroniu cald, care se îmbină perfect cu scoarța copacilor bătrâni; dedesubt, un alb imaculat, ca o pânză curată în lumina filtrată a coronamentului. Cel mai izbitor detaliu? Sprâncenele albe proeminente, care îi încadrează ochii negri și pătrunzători, contrastând cu pete închise la urechi. Aceste linii distinctive nu sunt doar decorative – ele ajută la camuflaj în jocul de lumini și umbre al pădurii. Când zboară scurt, de la un tufiș la altul, observi fulgere albe în aripi și coadă, semnale fugare ale prezenței sale. Sunetul? Un cântec moale, ritmic, uneori un “tsip-tsip” ascuțit, care răsună prin scrub și woodland, anunțând teritoriul său.

Habitatul său preferat este un mozaic verde: păduri tropicale de-a lungul țărmului Queensland-ului, unde apa curgătoare hrănește o vegetație bogată în ferigi și viță-de-vie. Aici, robin-ul cu sprâncene albe caută hrană – insecte mici, viermi și păianjeni – răscolind solul umed sau sărind pe trunchiuri joase. Este o pasăre sedentară, legată de aceste ecosisteme fragile, dar nu ferită de amenințări: defrișările și schimbările climatice pun presiune pe populațiile sale, deși, din fericire, este clasificată ca specie de Least Concern pe Lista Roșie IUCN, datorită ariilor protejate precum Parcul Național Daintree.

Comportamentul său este un dans al discreției și al fidelității. Perechile se formează pe viață, construind cuiburi mici, în formă de cupă, din mușchi și frunze uscate, ascunse în desișuri joase. Masculul și femela împart sarcinile, hrănind puii cu o grijă meticuloasă, amintindu-ne de ciclurile eterne ale naturii. Observatorii de păsări o descriu ca pe un “spirit al pădurii”, rar văzută în zbor deschis, dar mereu prezentă în simfonia ascunsă a vieții sălbatice.

Advertisement

Poecilodryas superciliosa nu este doar o pasăre; este un simbol al rezilienței Australiei sălbatice, un memento că frumusețea adevărată se ascunde adesea în umbrele verzi ale lumii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Curiozități și Istorie

Parfumul citricei înaripate din oceanele polare

Published

on

Alca cu moț este o pasăre marină mică și robustă, care trăiește în apele reci ale Oceanului Pacific de Nord și Mării Bering. Corpul ei este acoperit cu un penaj gri-închis, aproape negru, iar în sezonul de împerechere capătă un aspect deosebit: un moț lung de pene negre care curbează înainte peste ciocul portocaliu strălucitor și o linie albă subțire în spatele ochilor. Ciocul este scurt, gros și viu colorat, iar ochii au o privire pătrunzătoare.

Aceste păsări sunt foarte sociabile și formează colonii imense, cu sute de mii de indivizi, pe stânci abrupte, câmpuri de bolovani sau insule vulcanice. Acolo își sapă cuiburi în crăpături ascunse, unde depun un singur ou. Ambele părinți îl clocesc și îngrijesc puiul împreună.

Un detaliu unic: alcile cu moț emană un miros puternic de citrice, asemănător cu cel de mandarine, produs de pene speciale. Acest parfum joacă un rol important în atragerea partenerilor și în comunicarea socială. În timpul curtării, ei emit sunete ca niște trâmbițe sau lătrături și execută dansuri elaborate.

Se hrănesc scufundându-se adânc în apă, unde vânează creveți mici, plancton și peștișori, mișcându-se ca un „zbor subacvatic”. Iarna rămân pe mare în stoluri dense, iar vara revin la locurile de cuibărit.

Advertisement

Alca cu moț reprezintă o minune a naturii, adaptată perfect la viața în mediul dur al mărilor polare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Curiozități și Istorie

Gogea Mitu: Gigantul din Dolj care a cutremurat ringurile de box

Published

on

În satul Mârșani de lângă Jiu, județul Dolj, s-a născut în 1914 un băiat care avea să devină legendă: Gogu Ștefănescu, cunoscut lumii întregi drept Gogea Mitu. La 18 ani măsura deja 2,36 metri, iar la 21 de ani ajunsese la înălțimea fabuloasă de 2,42 metri, cu o greutate de peste 160 kg și pantofi de mărimea 58. Era cel mai înalt român din toate timpurile și unul dintre cei mai înalți oameni atestați vreodată în epoca modernă.

Presa din Franța, Germania, Italia și Statele Unite scria cu entuziasm despre „uriașul blând din România”. Dar Gogea nu a rămas doar o curiozitate de circ. În 1935 a intrat în lumea boxului profesionist, unde a creat panică. Cu o alonjă uriașă și o forță copleșitoare, a câștigat toate cele 7 meciuri oficiale prin knock-out în prima repriză, fără să fie atins măcar o dată serios de adversari. Impresarii îl prezentau ca „omul munte care distruge tot ce atinge”. Spectatorii plăteau dublu doar ca să-l vadă intrând pe ring, unde părea de două ori mai mare decât adversarii săi.

Din nefericire, gigantismul care îi dăduse acea statură incredibilă îi și distrugea sănătatea. În 1936 a început să tușească puternic. Medicii au diagnosticat tuberculoză avansată, boală agravată de corpul său uriaș care cerea prea mult de la plămâni și inimă. La începutul anului 1937, la doar 23 de ani, Gogea Mitu a murit la Craiova. A fost înmormântat în satul natal, dar mai târziu scheletul său impresionant a fost donat Muzeului de Științe Naturale din Craiova, unde se păstrează și astăzi ca o mărturie tăcută a celui mai înalt român din istorie.

În Mârșani, oamenii încă spun că „Gogea al nostru a bătut lumea cu pumnii și a dus Doljul pe umeri până la cer”. Puțini știu însă că în spatele zâmbetului timid al gigantului se ascundea un tânăr simplu care visa doar să se întoarcă acasă, la Jiu și la ai lui.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Curiozități și Istorie

Descoperire șocantă sub apele Bretaniei: Zid uriaș vechi de 7.000 de ani, posibil originea legendei orașului scufundat Ys

Published

on

Arheologii marini francezi au dezvăluit recent o descoperire uluitoare în largul coastei Bretaniei: un zid submarin masiv, lung de aproximativ 120 de metri, datând din jurul anului 5.800-5.300 î.Hr. Aceasta este cea mai mare structură subacvatică din Franța preistorică, situată la nouă metri adâncime lângă insula Île de Sein.

Zidul, cu o lățime medie de 20 de metri și o înălțime de doi metri, cântărește aproximativ 3.300 de tone și este consolidat cu peste 60 de monoliți mari de granit, dispuși în două linii paralele. Experții cred că ar fi putut servi drept capcană pentru pești (cu monoliții susținând o plasă din crengi) sau ca dig de protecție împotriva creșterii nivelului mării la sfârșitul Epocii de Gheață.

Când a fost construit, zidul se afla pe țărm, între marcajele de maree înaltă și joasă. Astăzi, el este scufundat din cauza creșterii apelor, iar insula Île de Sein s-a redus dramatic ca dimensiune. Descoperirea, inițiată de geologul Yves Fouquet prin analiza hărților sonar în 2017 și confirmată prin scufundări între 2022 și 2024, include și alte structuri mai mici identificate recent.

Arheologul Yvan Pailler subliniază că această construcție impresionantă demonstrează o societate bine organizată, fie de vânători-culegători sedentari mezolitici, fie de primele comunități neolitice. Monoliții seamănă cu menhirele bretone mai târzii, sugerând o transmitere a cunoștințelor tehnice.

Advertisement

Cel mai intrigant aspect: cercetătorii cred că abandonarea bruscă a acestor structuri din cauza inundațiilor ar putea sta la baza legendelor bretone despre orașe scufundate, în special mitul orașului Ys, presupus a fi înghițit de ape în Golful Douarnenez, la doar câțiva kilometri distanță.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading