O zi plină de emoție și descoperiri pentru seniorii de la Căminul „Sfântul Antim Ivireanul” din Călărași! Aceștia au vizitat astăzi secția Științele Naturii din cadrul Muzeului Dunării de Jos, unde au avut ocazia să admire exponate și să afle lucruri noi despre lumea naturală.
Pentru unii dintre vârstnici, a fost prima vizită într-un muzeu, motiv pentru care bucuria și curiozitatea au fost cu atât mai mari. Reprezentanții căminului au transmis că activitatea face parte dintr-un program de socializare și recreere dedicat seniorilor, menit să le ofere experiențe culturale și momente frumoase în comunitate.

„Le-am făcut o mare bucurie, ca de fiecare dată, având în vedere că unii dintre ei nu au vizitat niciodată un muzeu. Niciodată nu este prea târziu pentru a descoperi lucruri frumoase sau noi!”, au precizat reprezentanții instituției pe pagina de socializare.
Prin astfel de inițiative, Căminul „Sfântul Antim Ivireanul” contribuie la îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice și la integrarea lor activă în viața comunității.
📸 Foto: Căminul Sf. Antim Ivireanul / Facebook
