Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 7°C | Anul XI Nr. 533

Știri

Astăzi se împlinesc 2 ani de la decesul lui Dan Eugen Cristodor, președintele PSD Călărași

Published

on

Dan Eugen Cristodor este liderul PSD Călărași care va rămâne în amintirea comunității noastre ca un OM bun, determinat, destoinic, loial. Dispariția tânărului doctor de 42 de ani a șocat, la acea vreme, pe toată lumea. A luptat până în ultima clipă cu boala, cu gândul ca nu își poate urma toate visele și cu dezamăgirea că nu îsi mai poate vedea fetița pe care o adora, familia pe care o iubea nespus și prietenii care i-au fost alături mereu. În acea perioadă nu mai existau lupte electorale, adversari politici, discursuri în contradictoriu. Au existat PRIETENI care l-au încurajat și care i-au bucurat fiecare secundă. Secundă care de acum conta! Însă, într-o zi ploioasă de octombrie s-a stins așa cum și-a trăit frumoasa viață: cu Demnitate. A lăsat în urma sa o mare de tristețe și un munte de flori. Astăzi, înălțăm spre tine, Bebe, o rugăciune. Odihnă veșnică, Om Bun!  – Marinela Voivozeanu.

“Dan Cristodor a fost un tânăr ale cărui relații cu oamenii au dat măsura angajamentului față de sine și lumea în care a trăit. Medic stomatolog de succes considera omenia ca una dintre valorile primordiale în comunitate. A fost un tânăr harnic și ambițios având crezul că poate mereu mai mult. Încet, încet a făcut dovada caracterului său, devenind omul de bază în partid și drept urmare alegerea sa ca președinte al PSD Călărași. Dan Cristodor este cel care a readus PSD Călărași în jocul politic pe piața locală . După mult timp de frământări și căutări, PSD Călărași a ales un călărășean în frunte, doctorul Dan Cristodor. Tânăr și carismatic, noul lider a inspirat repede încredere atât la centru cât și în organizația pe care a condus-o cu mult succes, și într-o perioadă scurtă de timp a creat structuri organizatorice solide. A creat o emulație, întinerire de vârstă și valorică care a dat o direcție, creând premisele unor rezultate de care nu a mai apucat să se bucure…”

Nelu Bălașa

 

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Reforma pensiilor speciale pentru magistrați, respinsă de Curtea Constituțională. Guvernul trebuie să o ia de la capăt

Published

on

Curtea Constituțională a României a respins azi reforma pensiilor speciale pentru magistrați. Decizia a fost luată la limită, cu 5 voturi pentru și 4 împotrivă. CCR nu a analizat conținutul legii, ci modul în care aceasta a fost adoptată. Guvernul a trimis proiectul fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii, lucru considerat o greșeală procedurală.

Președintele Nicușor Dan a anunțat imediat că va fi redactată o nouă lege. „Respectăm decizia CCR. A fost o obiecție de formă, nu de fond. Problema pensiilor speciale rămâne una reală și va fi rezolvată în 2025”, a declarat acesta pentru Observator.

Surse guvernamentale spun că Ministerul Muncii a cerut avizul CSM pe 22 august, dar instituția a refuzat să-l dea, invocând lipsa de timp. Pe 29 august, Guvernul a adoptat totuși legea. Acum, întreaga procedură trebuie reluată.

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a subliniat că sistemul actual al pensiilor magistraților nu poate continua în această formă. „Trebuie o reglementare clară. Putem rediscuta procentul de calcul sau perioada de tranziție”, a spus el.

Advertisement

Proiectul respins azi ar fi redus pensia specială la maximum 70% din ultimul salariu net, față de 80% din venitul brut, cum este acum. De asemenea, vârsta de pensionare ar fi crescut treptat până la 65 de ani, prag atins în 2035.

Reacțiile politice au fost imediate. Premierul Ilie Bolojan, care anunțase în vară că ar putea demisiona dacă legea pică la CCR, a fost susținut de președintele Nicușor Dan și de alți lideri politici. „Nu văd niciun motiv pentru demisie. Premierul a acționat corect”, a spus Mircea Abrudean, președintele Senatului.

De cealaltă parte, șefa Înaltei Curți, Lia Savonea, a salutat decizia CCR. „Independența justiției rămâne protejată, într-un moment cu multe presiuni și dispute politice”, a afirmat ea.

Pensia medie a magistraților depășește în prezent 25.000 de lei lunar, de aproape nouă ori mai mult decât media din sistemul public.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Târgul de oferte de formare profesională, ediția a doua, a reunit sute de programe de calificare pentru adulți

Published

on

Luni, 20 octombrie 2025, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, în calitate de coordonator național al Agenției Europene pentru Învățarea pe Tot Parcursul Vieții, a organizat la Biblioteca Națională a României cea de-a doua ediție a Târgului de Oferte de Formare Profesională. Evenimentul s-a adresat adulților care doresc să își dezvolte competențele profesionale și personale.

La eveniment a participat și CRFPA Călărași, care a prezentat oferta de formare profesională și proiectele aflate în implementare. Potrivit organizatorilor, târgul a reunit furnizori de formare profesională, centre de evaluare a competențelor și instituții de profil, cu o ofertă de peste 530 de programe din domenii diverse: inteligență artificială, securitate cibernetică, Horeca, modă, sănătate și altele.

Oficialii Ministerului Muncii au subliniat că ritmul accelerat al transformărilor tehnologice, digitalizarea și migrația impun o adaptare constantă a competențelor. Actualizarea continuă a cunoștințelor devine esențială pentru creșterea productivității și menținerea competitivității pe piața muncii.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Împuternicirea adulților prin formare de competențe în România – MAEST RO” (Making adults empowered by skills training in Romania), finanțat prin programul ERASMUS+.

Advertisement

Participarea CRFPA Călărași la acest târg confirmă implicarea instituției în promovarea formării continue și a educației adulților, sprijinind integrarea acestora pe piața muncii prin programe moderne și adaptate nevoilor actuale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Talent din Călărași premiat la Brașov: Bruna Efrema Bombardelli, locul I la Festivalul Național ART RESPECT

Published

on

O nouă performanță artistică pentru Călărași. Bruna Efrema Bombardelli, elevă la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” și cursantă la Palatul Copiilor Călărași, a obținut Premiul I la secțiunea Muzică populară în cadrul Festivalului Național „ART RESPECT”, desfășurat la Brașov între 18 și 19 octombrie 2025.

Tânăra artistă studiază canto sub îndrumarea doamnei Lavinia Vasile, una dintre profesoarele care formează constant talente locale remarcate pe scene naționale.

Festivalul, organizat de Asociația Culturală ART RESPECT în parteneriat cu Consiliul Județean Brașov, a reunit zeci de concurenți din toată țara, fiind jurizat de artiști consacrați precum Adrian Daminescu, Cristina Puia, Ioan Liviu Iosif, Magda Suciu și Arlinda Morava.

Rezultatul obținut de Bruna Bombardelli confirmă nivelul artistic al tinerilor călărășeni și dedicarea profesorilor de la Palatul Copiilor Călărași, care contribuie constant la promovarea valorilor culturale ale județului pe plan național.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading