IATĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ACEASTĂ ZI:
1500 – Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457–1504), a dăruit Mănăstirii Putna, marea dveră a Răstignirii, broderie monumentală de o valoare deosebită.
1519 – Cele cinci corăbii aflate sub comanda lui Fernando Magellan pornesc din Sevilla, în prima călătorie în jurul lumii. Subcomandantul basc Juan Sebastián Elcano va finaliza expediția după moartea lui Magellan în Filipine.
1534 – A început înălțarea bisericii “Sf. Dumitru” din Suceava, ctitorie a domnitorului Petru Rareș.
1539 – Francisc I al Franței semnează Ordonanța de la Villers-Cotterêts, prin care limba franceză este introdusă în locul latinei în documentele oficiale.
1675 – La Greenwich, Londra, s-a pus piatra de temelie a Observatorului Regal Greenwich, care astăzi este reperul pentru meridianul zero.
1792 – Revoluția franceză – Poporul cucerește Palatul Tuileries. La prânz, castelul a fost luat cu asalt. Insurecționiștii parizieni au pătruns în palatul Tuileries și l-au arestat pe regele Ludovic al XVI-lea și pe membrii familiei sale.
1793 – A fost deschis oficial la Paris, Muzeul Louvre, unul dintre cele mai mari muzee ale lumii din zilele noastre.
1809 – Proclamarea independenței statului Ecuador. Sărbătoare națională.
1821 – Missouri devine al 24-lea stat al SUA.
1864 – Guvernul român a contractat cu casa britanică “Stern Brothers” primul împrumut extern al României (916.000 de lire sterline, din care statul a primit 679.244 de lire, cu o dobândă de 7%) garantat cu veniturile vămilor.
1875 – A fost pusă piatra fundamentală a castelului Peleș din Sinaia (10/22 august).
1884 – S-a născut Panait Istrati (Gherasim Istrate), scriitor român afirmat în Franța: “Chira Chiralina”, “Cum am devenit scriitor”, “Ciulinii Bărăganului”, “Codin”, “Moş Anghel”, “Spovedania unui învins” (d. 16 aprilie 1935, București).
1897 – Chimistul german Felix Hoffmann descoperă un mod îmbunătățit de sinteză a acidului acetilsalicilic (aspirina).
1913 – Are loc Pacea de la București, care consfințește sfârșitul războiului și înfrângerea Bulgariei. Grecia și Serbia își împart Macedonia, iar România anexează Cadrilaterul.
1919 – În cadrul adunării de la Timișoara a șvabilor din Banat, aceștia își dau acordul pentru unirea proclamată la Alba Iulia.
1920 – Tratatul de la Sèvres – S–a semnat, la Sèvres, Tratatul de pace dintre Antanta și Imperiul otoman. Marele Imperiu Otoman dispare. Prin semnarea Tratatului de la Sèvres pierde patru cincimi din teritoriul său. Se recunoșteau inclusiv noile granițe ale României.
1945 – Japonia cere pace și capitulează peste 4 zile, punând astfel capăt celui de-Al Doilea Război Mondial.
1951 – S-a înregistrat cea mai ridicată temperatură din România: +44,5° C în județul Brăila în comuna Ion Sion.
1961 – Armata americana folosește pentru prima data in timpul luptelor defoliantul numit Agentul Orange, distrugând suprafețe întinse din jungla care servea de adăpost gherilelor comuniste.
1974 – A fost inaugurată Sala Polivalentă din București.
1995 – A fost semnat acordul parțial israeliano–palestinian privind extinderea autonomiei în Cisiordania (Taba; 10–11 august).
2001 – În timpul Războiului Civil din Angola, forțele UNITA provoacă deraierea unui tren care circula intre localitățile Zenza si Dondo cu o mina antitanc, după care mitraliază pasagerii. În urma acestui atac criminal au fost 252 de morți din cei 500 de pasageri care se aflau in tren.
2003 – Cosmonautul rus Iuri Malenchenko aflat pe Stația Spațială Internațională, în spațiu, se căsătorește cu Ekaterina Dmitrieva aflată în Texas.
2018 – Protestul Diasporei – Pe 10 august toți românii vin la București! #diasporaacasa – Intervenție în forță a jandarmilor la un miting antiguvernamental în Piața Victoriei din București, după ce unii protestatari au forțat gardurile și au aruncat cu pietre, sticle și alte obiecte către jandarmi.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
