În noiembrie 1930, un incident straniu și inexplicabil a avut loc în nordul îndepărtat al Canadei, pe malul Lacului Anjikuni. Joe Labelle, un negustor de blănuri familiarizat cu regiunea, se îndrepta spre un sat locuit de aproximativ 2.000 de eschimoși, cunoscuți pentru pescuitul lor și traiul simplu. Labelle era un vizitator obișnuit al așezării, având legături de prietenie cu mulți dintre localnici. Însă, când a ajuns în sat, a fost întâmpinat de o liniște nefirească. Toate cabanele erau goale, lipsite de orice urmă de viață umană. Hainele, uneltele, armele, blănurile și chiar proviziile de hrană erau intacte, ca și cum oamenii ar fi dispărut brusc, fără să ia nimic cu ei. Într-una dintre cabane, Labelle a găsit un foc încă arzând, cu o bucată de carne rumenindu-se deasupra, semn că plecarea fusese subită.

Alarmat, Labelle a alertat imediat autoritățile canadiene, care au demarat o anchetă amănunțită. Investigațiile nu au dus la nicio concluzie clară, dar au scos la iveală detalii și mai tulburătoare. Toți câinii de sanie ai satului, esențiali pentru supraviețuirea în acea zonă izolată, fuseseră găsiți morți, înfometați, îngropați sub un strat gros de zăpadă. Mai șocant, cimitirul local fusese profanat: mormintele fuseseră dezgropate, iar toate rămășițele umane dispăruseră fără urmă. Niciun indiciu despre soarta celor 2.000 de oameni nu a fost găsit vreodată. Au fost luate în considerare diverse teorii – de la atacuri ale unor forțe externe până la fenomene supranaturale –, dar niciuna nu a oferit o explicație satisfăcătoare. Misterul satului Anjikuni rămâne unul dintre cele mai enigmatice cazuri de dispariție în masă din istorie, continuând să fascineze și să ridice întrebări fără răspuns.

Tylacina, cunoscută popular sub denumirile de tigru tasmanian sau lup tasmanian, este o specie fascinantă și tragică din fauna lumii, originară din Tasmania și părți ale Australiei continentale. Acesta era un marsupial carnivor unic, cu dungi distinctive pe spate, asemănătoare cu cele ale unui tigru, de unde și unul dintre numele sale. Dimensiunea sa medie era comparabilă cu a unui câine de talie medie, iar aspectul său hibrid – cap de lup, corp zvelt și picioare robuste – îl făcea o prezență impresionantă în sălbăticie. Tylacina era un vânător nocturn, hrănindu-se cu mici mamifere și păsări, și avea un comportament solitar.

Din păcate, specia a dispărut oficial în 1936, odată cu moartea ultimului exemplar cunoscut în captivitate, la Grădina Zoologică din Hobart. Cauzele extincției sale sunt legate de colonizarea europeană a Tasmaniei, care a adus cu sine vânătoarea intensivă – tylacina era considerată o amenințare pentru animalele domestice – și distrugerea habitatului său natural. De asemenea, bolile aduse de câini și concurența cu alte prădători au contribuit la declinul populației. Deși au existat zvonuri despre observații ulterioare, nicio dovadă concretă nu a confirmat supraviețuirea speciei. Astăzi, tylacina rămâne un simbol al pierderii biodiversității și al impactului devastator al activităților umane asupra naturii.

White-necked Jacobin, cunoscut și sub numele de colibri cu gât alb, este o specie spectaculoasă de colibri din familia Trochilidae, originară din America Centrală și de Sud. Cu o lungime de aproximativ 10-12 centimetri și o greutate de doar 6-7 grame, această pasăre se remarcă prin penajul său strălucitor: capul și partea superioară sunt de un verde metalic, gâtul și pieptul prezintă un alb imaculat, iar coada este albastru închis cu vârfuri albe. Masculii au o nuanță mai intensă, cu o pată albastră strălucitoare pe cap, în timp ce femelele sunt ceva mai sobre, cu pete albe suplimentare pe aripile inferioare.

Această specie preferă pădurile tropicale umede și marginile acestora, fiind întâlnită frecvent în Belize, Costa Rica, Panama, Columbia, Venezuela și nordul Braziliei. Este o pasăre migratoare parțială, deplasându-se în funcție de disponibilitatea florilor care îi oferă nectar, principala sursă de hrană, completată ocazional cu insecte mici. White-necked Jacobin este cunoscut pentru zborul său agil și rapid, caracteristic colibriilor, putând să-și bată aripile până la 80 de ori pe secundă.

Sezonul de reproducere variază în funcție de regiune, dar are loc de obicei între lunile ianuarie și mai. Cuibul, construit de femelă, este o structură mică din mușchi și fibre vegetale, fixată pe ramuri subțiri. Femela depune de obicei două ouă, pe care le incubează singură timp de aproximativ 16-18 zile. Deși nu este amenințată cu dispariția, defrișările și pierderea habitatului reprezintă o preocupare pentru conservarea sa pe termen lung.

Advertisement