Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 22°C | Anul XI Nr. 523

Fapt Divers

Ciocănitoarea pileată: toboșarul roșu al pădurilor sălbatice

Published

on

Ciocănitoarea pileată (Dryocopus pileatus), cunoscută în engleză ca Pileated Woodpecker, este una dintre cele mai mari și mai impresionante specii de ciocănitori din America de Nord. Cu ciocănitul său puternic, care răsună ca un toboșar al pădurii, și cu penajul său dramatic, această pasăre este un simbol iconic al sălbăticiei forestiere.

Caracteristici fizice

Ciocănitoarea pileată este o pasăre de dimensiuni mari, măsurând între 40 și 49 cm în lungime, cu o anvergură a aripilor de 66-75 cm, fiind una dintre cele mai mari ciocănitori din lume. Penajul său este predominant negru, cu accente albe pe față și gât, și o creastă roșie vibrantă pe cap, care este mai pronunțată la masculi. Masculii se disting prin prezența unei dungi roșii suplimentare pe obraz, absentă la femele. Ciocul lung, puternic și ascuțit, asemănător unui daltă, este perfect adaptat pentru a săpa în lemn, iar limba sa lungă și lipicioasă poate extrage insecte din galerii adânci.

Habitat și răspândire

Această specie este răspândită în pădurile mature din America de Nord, de la coasta de est a Statelor Unite până în sudul Canadei și vestul SUA, inclusiv în zonele montane din California și Oregon. Preferă pădurile de foioase și mixte, cu arbori bătrâni și lemn mort, care oferă hrană și locuri pentru cuibărit. Ciocănitoarea pileată este sedentară, rareori migrând, și poate fi găsită și în păduri suburbane, dacă există copaci mari și spații verzi suficiente.

Comportament și hrană

Ciocănitoarea pileată este renumită pentru ciocănitul său zgomotos, care poate fi auzit de la sute de metri distanță. Acest sunet este produs atât pentru a excava lemnul în căutarea hranei, cât și pentru a comunica sau a marca teritoriul. Dieta sa constă în principal din furnici de lemn (Camponotus), gândaci de scoarță și alte insecte care trăiesc în lemn, dar consumă și fructe de pădure, nuci și semințe. Cu ciocul său, poate crea găuri rectangulare mari în copaci, uneori atât de adânci încât lasă urme distinctive în pădure. Este o pasăre solitară sau trăiește în perechi, fiind rar văzută în grupuri.

Advertisement

Reproducere

Sezonul de reproducere începe primăvara, între martie și mai. Ciocănitoarea pileată este monogamă, iar perechile colaborează pentru a excava un cuib în trunchiurile copacilor morți sau în descompunere, la o înălțime de 5-20 metri. Cuibul, care poate dura săptămâni pentru a fi construit, are o intrare ovală și o cameră interioară spațioasă. Femela depune de obicei 3-5 ouă albe, care sunt clocite de ambii părinți timp de 15-18 zile. Puii părăsesc cuibul după aproximativ 26-28 de zile, dar rămân dependenți de părinți pentru hrană încă câteva săptămâni.

Stare de conservare

Conform Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN), ciocănitoarea pileată este clasificată ca specie de „preocupare scăzută” (Least Concern), datorită populației sale stabile și răspândirii largi. Cu toate acestea, pierderea habitatului din cauza defrișărilor și urbanizării reprezintă o amenințare, mai ales în zonele unde pădurile mature sunt înlocuite cu monoculturi sau dezvoltări imobiliare. Conservarea copacilor bătrâni și a lemnului mort este esențială pentru supraviețuirea speciei.

Curiozități

  • Ciocănitoarea pileată a inspirat personajul animat Woody Woodpecker, datorită crestei sale roșii și ciocănitului caracteristic.

  • Găurile mari pe care le creează în copaci oferă adăpost pentru alte specii, precum bufnițe, lilieci sau rațe sălbatice.

  • Limba sa poate avea o lungime de până la 10 cm, fiind folosită pentru a extrage insecte din galerii adânci.

  • Ciocănitul său poate produce până la 15 lovituri pe secundă, generând o forță impresionantă fără a provoca răni păsării, datorită structurii craniului său special adaptate.

Ciocănitoarea pileată este o prezență majestuoasă în pădurile nord-americane, un adevărat arhitect al naturii, care modelează ecosistemul cu fiecare ciocănitură. Observarea sa în sălbăticie, însoțită de ritmul său inconfundabil, este o experiență care conectează orice iubitor de natură cu sălbăticia pură.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Advertisement

Fapt Divers

Dansul luminii: aventurile White-necked Jacobin

Published

on

White-necked Jacobin, cunoscut și sub numele de colibri cu gât alb, este o specie spectaculoasă de colibri din familia Trochilidae, originară din America Centrală și de Sud. Cu o lungime de aproximativ 10-12 centimetri și o greutate de doar 6-7 grame, această pasăre se remarcă prin penajul său strălucitor: capul și partea superioară sunt de un verde metalic, gâtul și pieptul prezintă un alb imaculat, iar coada este albastru închis cu vârfuri albe. Masculii au o nuanță mai intensă, cu o pată albastră strălucitoare pe cap, în timp ce femelele sunt ceva mai sobre, cu pete albe suplimentare pe aripile inferioare.

Această specie preferă pădurile tropicale umede și marginile acestora, fiind întâlnită frecvent în Belize, Costa Rica, Panama, Columbia, Venezuela și nordul Braziliei. Este o pasăre migratoare parțială, deplasându-se în funcție de disponibilitatea florilor care îi oferă nectar, principala sursă de hrană, completată ocazional cu insecte mici. White-necked Jacobin este cunoscut pentru zborul său agil și rapid, caracteristic colibriilor, putând să-și bată aripile până la 80 de ori pe secundă.

Sezonul de reproducere variază în funcție de regiune, dar are loc de obicei între lunile ianuarie și mai. Cuibul, construit de femelă, este o structură mică din mușchi și fibre vegetale, fixată pe ramuri subțiri. Femela depune de obicei două ouă, pe care le incubează singură timp de aproximativ 16-18 zile. Deși nu este amenințată cu dispariția, defrișările și pierderea habitatului reprezintă o preocupare pentru conservarea sa pe termen lung.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Fapt Divers

Dispariția lui Benjamin Bathurst: Un diplomat înghițit de mister

Published

on

Într-o dimineață din anul 1809, diplomatul britanic Benjamin Bathurst părea să se fi topit pur și simplu în aerul rarefiat al orașului Perleberg, aflat la vest de Berlin. Fiul al treilea al episcopului de Norwich, Bathurst era un tânăr de 25 de ani, implicat într-o misiune secretă în timpul Războaielor Napoleoniene. Sub identitatea falsă de „Baron de Koch”, el călătorea alături de curierul său, Herr Krause, cu intenția de a se întoarce în siguranță în Anglia. Pe 25 noiembrie, după ce a oprit la hanul White Swan pentru a schimba caii trăsurii, Bathurst a ieșit să verifice pregătirile pentru plecare. În doar câteva momente, sub privirile nedumerite ale lui Krause, care îl urma la câțiva pași, diplomatul a dispărut fără urmă.

Cazul nu a stârnit inițial mare agitație, având în vedere haosul din Prusia, plină de bandiți și dezertori ai armatei napoleoniene. Totuși, dispariția sa rapidă a alimentat speculații sălbatice. Autoritățile au găsit ulterior haina sa de blană valoroasă ascunsă într-o anexă a unei familii locale și pantalonii săi, găuriți de gloanțe, într-o pădure din apropiere, dar fără urme de sânge. Soția sa, Phillida, a lansat căutări intense, inclusiv cu câini dresați, și chiar a cerut audiență la Napoleon, care a negat orice implicare. Anii au trecut, iar în 1852, descoperirea unui schelet cu un craniu fracturat sub pragul unui grajd din Perleberg a relansat ipoteza unei crime, probabil motivată de câștig personal.

Deși explicațiile oficiale indică un posibil asasinat, povestea lui Bathurst a devenit un punct de inspirație pentru ficțiunea științifică, mulți imaginându-și o dispariție supranaturală. Adevărul rămâne însă învăluit în mister, lăsând posterității o enigmă care sfidează logica.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Fapt Divers

Secretul micului cântăreț: descoperă White-throated Gerygone

Published

on

White-throated Gerygone, cunoscută și sub denumirile de white-throated warbler sau bush canary, este o pasăre mică și fermecătoare din familia Acanthizidae, întâlnită în Australia și Papua Noua Guinee. Cu o lungime de doar câțiva centimetri, această specie se remarcă prin penajul său gri-maroniu, cu pete albe distincte pe coadă, gât alb și părți inferioare strălucitor de galbene. Ochii roșii ai păsării adaugă un contrast intrigant, mai ales în sezonul de reproducere, când cântecul său melancolic, un tril descendent, umple pădurile.

Această pasăre preferă habitatele de păduri temperate și păduri umede subtropicale sau tropicale de câmpie, fiind frecvent observată în pădurile de eucalipt și vegetația de-a lungul cursurilor de apă. Distribuția sa se întinde din sud-estul Australiei, prin Queensland și nordul țării, până în regiunea Kimberley din Australia de Vest și sud-estul Noii Guinee. În sudul arealului, este parțial migratoare, în timp ce în nord rămâne sedentară. White-throated Gerygone se hrănește cu insecte și alte artropode pe care le capturează din copaci, iar cuplurile sale sunt monogame pe viață.

Cuibul său, o structură ovală sau în formă de pară, este construit cu migală din scoarță, crengi și mătase de păianjen, fiind suspendat în frunzișul exterior al copacilor. Construcția poate dura mai multe săptămâni, implicând ambii parteneri, iar sezonul de reproducere are loc între septembrie și noiembrie, prelungindu-se în nord. Deși populația sa este considerată stabilă și nu prezintă riscuri majore, această specie continuă să încânte pasionații de natură cu prezența sa discretă, dar vibrantă.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading