Un accident rutier care putea avea urmări tragice a avut loc miercuri dimineață, în jurul orei 07:35, pe Autostrada A2, la kilometrul 106, calea I, în județul Călărași. Un autoturism marca Skoda, cu număr de Brașov, a intrat violent în partea din spate a unui TIR.
Cu toate acestea, cei trei ocupanți ai autoturismului – toți tineri – au scăpat cu viață și au suferit doar răni ușoare. Potrivit ISU Călărași, victimele nu au fost încarcerate:
-
Un băiat de 19 ani a suferit zgârieturi la față și la mâini;
-
Un alt băiat, de 18 ani, a avut leziuni superficiale la mâini;
-
A treia persoană implicată acuza dureri la nivelul membrelor superioare.
Toți au fost evaluați medical la fața locului de către echipaje SMURD și SAJ, fără a necesita transport la spital.
Fotografiile surprinse imediat după impact arată cum partea din față a autoturismului a fost serios avariată, fiind efectiv înfiptă sub remorca TIR-ului.
La fața locului au intervenit prompt echipaje de la ISU Călărași, SMURD și SAJ, iar traficul a fost restricționat temporar pe prima cale a autostrăzii. Circulația a fost reluată după degajarea zonei.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.