Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 2°C | Anul XI Nr. 541

Breaking News

Ionel Tatu, primarul din Vâlcelele vorbește despre proiectele și prioritățile acestui an

Published

on

Motto: “Doar prin implicare, devotament și multă muncă vei reuși ceea ce îți propui.”

Localitate Vâlcelele se află sub administrare liberală de foarte mult timp. Primarul Ionel Tatu este un om apreciat de comunitate pe care o are aproape. Calarasipress.ro l-a abordat, în cadrul unui reportaj, pe edilul localității pentru a ne prezenta lucrările aflate în curs de derulare, proiecte finalizate, cât și pentru a discuta despre noi programe care să pună cetățeanul pe primul loc.

Primarul Ionel Tatu vorbește cât se poate de transparent despre necesitățile, realizările și lucrurile care se întâmplă în comuna sa. S-a remarcat între colegii primari din județ prin proiectele de dezvoltare pe care a reușit să le finalizeze în localitate.

Primarul vorbeșe de rețeta succcesului, explicând faptul că reușitele din localitate se datorează echipei de oameni pe care a reușit să o formeze la primărie. Am fost invitați să mergem pe teren pentru a vedea stadiului lucrărilor aflate în executare și câteva proiecte ce au fost finalizate.

,,Importante pentru noi sunt discuțiile cu cetățenii, consultarea publică. Oamenii stabilesc prioritățile pe care noi trebuie să le urmăm, iar noi le respectăm deciziile.,,  – spune edilul Ionel Tatu

Advertisement

L-am însoțit pe primar pe teren, am ajuns pe o stradă unde se desfășurau lucrări de modernizare, asfaltare.

,,Proiectul are o lungime de 6 kilometri, iar finanțarea este realizată prin PNDL II. Primăria Vâlcelele a mai depus un alt proiect, de această dată prin GAL, pentru un teren de sport și de joacă în localitate. Amplasamentul va fi făcut în curtea școlii. Avem în plan să reabilităm și Căminul Cultural din localitate, trebuie să oferim oamenilor un loc unde se pot relaxa, un loc unde pot desfășura activități cultural-artistice. Cât despre cea mai importantă investiție realizată – lucrările de racordare la apă curentă din Vâlcelele și Floroaica au fost finalizate. ,, – declară pentru calarasipress.ro primarul Tatu, după care mai adaugă

,,Avem 15 km de canalizare efectuate și depunem un proiect de extindere a acesteia. Iluminatul public este modern cu lămpi cu LED ce reduc cu 30% consumul de energie electrică. Ne preocupă manifestările creștin ortodoxe, respectăm tradiția și zilele noastre sfinte, dar muncim pentru comunitate. ,,

BISERICA REABILITATĂ

,,Școala și biserica sunt pilonii de bază ai comunității noastre și am reparat anul trecut acoperișul bisericilor din Floroaica și Vâlcelele. Acoperișurile sunt noi, ne-au costat peste 2 miliarde. Am schimbat și structura de rezistență a clădirilor cu centură de siguranță, lemn. Clădirile le-am învelit cu tablă de cupru groasă de 3 mm.

PASIUNE PENTRU FOTBAL

,,Din 1996 m-a preocupat echipa de fotbal. Eram dornici să avem o echipă și ne menținem între primii 10 din Liga a IV-a. Ne preocupă în acest an să asigurăm corect Zilele comunei. Anul trecut am fost restricționați de pericolul pestei porcine. Acum doresc participarea firmelor din localitate, odată cu un târg de utilaje agricole vom organiza și zilele comunei.,, – spune Ionel Tatu

STADIUL LUCRĂRILOR – 2019

Advertisement

,,Se vor realiza spații de parcare în fața bisericii: Ne-a ajutat Consiliul Județean, dar am contribuit și noi cu bani pentru a repara biserica. Ne bucurăm de prestația unor preoți devotați bisericii care respectă tradițiile locale, spun localnicii. Educația creștină se transmite din tată în fiu, dintr-o familie în alta. Oamenii laudă pe primarul actual care este aproape de oameni. Au încredere în Nelu Tatu și în echipa sa. Tinerii sunt o preocupare continuă a primarului, care investește în modernizarea comunei pentru a le asigura condiții optime. Peste 15 km vor fi asfaltați în acest an în Vâlcelele. Ni se prezintă drumul de racordare a terenurilor agricole cu societățile comerciale sau gospodăriile ori fermele din localitate.

Sunt 3 străzi care se realizează acum în Vâlcelele și 3 în Floroaica. “Acum se lucrează la str. Sf Dimitrie, continuam cu Nicolae Grigorescu, Libertății. Ne mutăm apoi în Floroaica. Zilnic suntem inspectați și ne consultăm cu primarul. Lucrarea o vom realiza în termen scurt” – ne spune dirigintele de șantier, găsit la fața locului verificând trasarea terenului.

Spre finalul reportajului, primarul Ionel Tatu declară pentru calarasipress.ro: “Avem în apropriere un Cămin de de îngrijire a persoanelor bătrâne, pentru 50 persoane. Vom crea loc de muncă pentru 20 infirmiere din localitatea noastră. Clădirea a fost realizată sub proiectul și cu investiția Consiliului Județean prin grija d-lui Vasile Iliuță. Clădirea se degrada, am predat-o C.J.-ului care acum îi dă acum o utilitate. Ne preocupă de viitorul bătrânilor noștri pentru a-i îngriji și alimenta corect. Vrem să lăsăm ceva în urmă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Breaking News

Bărbat de 58 de ani, găsit mort într-un canal de irigații la Dragoș Vodă. Pompierii călărășeni au intervenit

Published

on

O intervenție de urgență a avut loc joi, în jurul orei 13:30, în comuna Dragoș Vodă, unde echipajele ISU Călărași au fost solicitate pentru degajarea unei persoane găsite fără viață într-un canal de irigații.

Victima, un bărbat de 58 de ani din orașul Pogoanele, județul Buzău, a fost descoperită de localnici, care au alertat imediat autoritățile. Pompierii călărășeni au intervenit pentru extragerea corpului și au predat cazul polițiștilor, care vor stabili circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Trupul neînsuflețit urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Ancheta continuă pentru a clarifica modul în care bărbatul a ajuns în canalul de irigații și cauza exactă a decesului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

Debite ridicate pe Argeș. Trecerea Crivăț–Budești, blocată din cauza deteriorării

Published

on

Administrația Națională „Apele Române” a transmis luni, 9 decembrie, o nouă adresă oficială către comitetele locale pentru situații de urgență din Budesti, Soldanu, Radovanu, Curcani, Mitreni, Chirnogi și Oltenița, precum și către Prefectura și ISU Călărași, prin care confirmă evacuarea unui debit de 100 mc/s din acumularea Mihăilești.

Potrivit documentului, debitul este evacuat începând cu ora 14.00, prin uzinare și golire controlată, măsură menită să stabilizeze nivelul apei în baraj, în contextul precipitațiilor și apelor mari înregistrate în ultimele zile.

Vadul Crivăț–Budești rămâne închis: structura este deteriorată din 4 decembrie

În aceeași adresă, Apele Române subliniază că trecerea prin vad peste Argeș în zona Crivăț–Budești (km 28) rămâne închisă, după ce a fost deteriorată pe 4 decembrie 2025. Autoritățile avertizează că zona nu mai prezintă siguranță pentru trafic, iar circulația rămâne interzisă până la noi verificări.

Autoritățile vor reveni cu noi actualizări

SGA Călărași și ABA Buzău–Ialomița monitorizează evoluția situației și vor transmite noi informări în funcție de nivelul apei și de eventuale modificări ale debitului evacuat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

Prefectura Călărași anunță redeschiderea circulației pe vadul Mitreni–Clătești. Oamenii, rugați să circule cu prudență: „Drumul arată ca după potop”

Published

on

Trecerea prin vadul dintre Mitreni și Clătești, pe DC 27, a fost redeschisă astăzi, după ce nivelul apei a permis reluarea circulației. Prefectura Călărași a anunțat oficial redeschiderea, însă imaginile transmise de autorități arată un tronson care ridică în continuare semne de întrebare privind siguranța traficului.

Drumul – o fâșie îngustă de pietriș și pământ, mărginită de un curs de apă învolburat pe o parte și o baltă plină pe cealaltă – arată mai degrabă ca o improvizație temporară. Marginea deteriorată, pietrele dislocate și lipsa oricărei forme reale de protecție fac trecerea riscantă, mai ales pentru șoferii care nu cunosc zona.

Prefectura le cere localnicilor să verifice situația la fața locului și să trimită sesizări dacă observă probleme. Până la o reabilitare completă, autoritățile solicită „prudență sporită”.

Pentru mulți locuitori, însă, această rută nu este o opțiune, ci singura legătură directă cu localitățile din apropiere. Redeschiderea era necesară, dar starea vadului arată, încă o dată, cât de vulnerabilă este infrastructura rutieră din zonă în fața viiturilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading