În inima deșertului australian, în regiunea Pilbara din Australia de Vest, se află povestea unui oraș care a fost odată un centru vibrant al industriei miniere, dar care astăzi este o umbră a trecutului său, șters aproape complet de pe hărțile oficiale. Wittenoom, cunoscut drept „orașul toxic”, este un simbol al ambiției umane și al consecințelor devastatoare ale ignorării riscurilor pentru sănătate și mediu.
Ascensiunea și căderea orașului Wittenoom
Wittenoom a fost fondat în anii 1930, când zăcămintele bogate de azbest albastru (crocidolit) au atras atenția companiilor miniere. Azbestul, considerat la acea vreme un material minune datorită rezistenței sale la foc și proprietăților izolante, a devenit motorul economiei locale. Mina de la Wittenoom Gorge a prosperat, iar orașul a crescut rapid, găzduind mii de oameni – mineri, familiile lor și lucrători din industriile conexe. La apogeu, în anii 1950, Wittenoom era un loc plin de viață, cu școli, magazine și o comunitate strâns legată.
Cu toate acestea, prosperitatea a venit cu un cost ascuns. Azbestul albastru este una dintre cele mai periculoase forme ale acestui mineral, iar expunerea la fibrele sale microscopice poate provoca boli grave, precum mezoteliomul (un cancer agresiv al plămânilor) și azbestoza (o afecțiune pulmonară cronică). Pe măsură ce minerii și familiile lor inhaleau praful toxic, semnele pericolului au început să apară. Primele cazuri de boli legate de azbest au fost raportate în anii 1960, dar mina a continuat să funcționeze până în 1966, când a fost închisă din motive economice, nu din cauza riscurilor pentru sănătate.
Un oraș condamnat
După închiderea minei, Wittenoom a intrat într-un declin rapid. Pe măsură ce dovezile privind toxicitatea azbestului deveneau tot mai clare, autoritățile australiene au realizat amploarea dezastrului. Solul, aerul și clădirile din Wittenoom erau contaminate cu fibre de azbest, iar riscul pentru sănătate era inacceptabil. În anii 1970, guvernul a început să evacueze locuitorii, oferindu-le compensații pentru a părăsi orașul. În 2007, Wittenoom a fost oficial „dezgazat” – utilitățile, precum apa și electricitatea, au fost oprite, iar orașul a fost scos din registrele oficiale.
Astăzi, Wittenoom este considerat unul dintre cele mai contaminate locuri din Australia. Drumurile care duc spre fostul oraș sunt marcate cu avertismente, iar accesul este descurajat. Cu toate acestea, ruinele clădirilor și peisajul arid din jur atrag ocazional turiști curioși sau aventurieri, în ciuda riscurilor evidente. Praful de azbest rămas în sol și în aer continuă să fie o amenințare mortală.
Astăzi, Wittenoom este considerat unul dintre cele mai contaminate locuri din Australia. Drumurile care duc spre fostul oraș sunt marcate cu avertismente, iar accesul este descurajat. Cu toate acestea, ruinele clădirilor și peisajul arid din jur atrag ocazional turiști curioși sau aventurieri, în ciuda riscurilor evidente. Praful de azbest rămas în sol și în aer continuă să fie o amenințare mortală.
Moștenirea tragică a orașului
Povestea lui Wittenoom este o lecție dură despre pericolele prioritizării profitului în detrimentul sănătății și mediului. Mii de oameni, inclusiv foști mineri și membri ai familiilor lor, au murit sau au suferit de boli cauzate de expunerea la azbest. Procesele legale împotriva companiilor miniere, în special Colonial Sugar Refining Company (CSR), care a operat mina, au continuat timp de decenii, iar victimele sau familiile lor au primit compensații în unele cazuri.
În prezent, Wittenoom este un oraș fantomă, cu doar câțiva rezidenți care au refuzat să plece, trăind izolați și ignorând avertismentele. Numele său a fost șters de pe hărți, iar drumurile care duceau spre el au fost redenumite sau închise. Totuși, ruinele sale stau mărturie a unei tragedii care ar fi putut fi evitată.
O lecție pentru viitor
Wittenoom rămâne un avertisment puternic despre consecințele ignorării științei și ale exploatării nesustenabile a resurselor naturale. Într-o lume în care preocupările legate de mediu și sănătate publică sunt din ce în ce mai presante, povestea acestui oraș toxic ne amintește de responsabilitatea pe care o avem de a proteja atât oamenii, cât și planeta.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.