Ciocănitoarea pileată (Dryocopus pileatus), cunoscută în engleză ca Pileated Woodpecker, este una dintre cele mai mari și mai impresionante specii de ciocănitori din America de Nord. Cu ciocănitul său puternic, care răsună ca un toboșar al pădurii, și cu penajul său dramatic, această pasăre este un simbol iconic al sălbăticiei forestiere.

Caracteristici fizice

Ciocănitoarea pileată este o pasăre de dimensiuni mari, măsurând între 40 și 49 cm în lungime, cu o anvergură a aripilor de 66-75 cm, fiind una dintre cele mai mari ciocănitori din lume. Penajul său este predominant negru, cu accente albe pe față și gât, și o creastă roșie vibrantă pe cap, care este mai pronunțată la masculi. Masculii se disting prin prezența unei dungi roșii suplimentare pe obraz, absentă la femele. Ciocul lung, puternic și ascuțit, asemănător unui daltă, este perfect adaptat pentru a săpa în lemn, iar limba sa lungă și lipicioasă poate extrage insecte din galerii adânci.

Habitat și răspândire

Această specie este răspândită în pădurile mature din America de Nord, de la coasta de est a Statelor Unite până în sudul Canadei și vestul SUA, inclusiv în zonele montane din California și Oregon. Preferă pădurile de foioase și mixte, cu arbori bătrâni și lemn mort, care oferă hrană și locuri pentru cuibărit. Ciocănitoarea pileată este sedentară, rareori migrând, și poate fi găsită și în păduri suburbane, dacă există copaci mari și spații verzi suficiente.

Comportament și hrană

Ciocănitoarea pileată este renumită pentru ciocănitul său zgomotos, care poate fi auzit de la sute de metri distanță. Acest sunet este produs atât pentru a excava lemnul în căutarea hranei, cât și pentru a comunica sau a marca teritoriul. Dieta sa constă în principal din furnici de lemn (Camponotus), gândaci de scoarță și alte insecte care trăiesc în lemn, dar consumă și fructe de pădure, nuci și semințe. Cu ciocul său, poate crea găuri rectangulare mari în copaci, uneori atât de adânci încât lasă urme distinctive în pădure. Este o pasăre solitară sau trăiește în perechi, fiind rar văzută în grupuri.

Advertisement

Reproducere

Sezonul de reproducere începe primăvara, între martie și mai. Ciocănitoarea pileată este monogamă, iar perechile colaborează pentru a excava un cuib în trunchiurile copacilor morți sau în descompunere, la o înălțime de 5-20 metri. Cuibul, care poate dura săptămâni pentru a fi construit, are o intrare ovală și o cameră interioară spațioasă. Femela depune de obicei 3-5 ouă albe, care sunt clocite de ambii părinți timp de 15-18 zile. Puii părăsesc cuibul după aproximativ 26-28 de zile, dar rămân dependenți de părinți pentru hrană încă câteva săptămâni.

Stare de conservare

Conform Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN), ciocănitoarea pileată este clasificată ca specie de „preocupare scăzută” (Least Concern), datorită populației sale stabile și răspândirii largi. Cu toate acestea, pierderea habitatului din cauza defrișărilor și urbanizării reprezintă o amenințare, mai ales în zonele unde pădurile mature sunt înlocuite cu monoculturi sau dezvoltări imobiliare. Conservarea copacilor bătrâni și a lemnului mort este esențială pentru supraviețuirea speciei.

Curiozități

• Ciocănitoarea pileată a inspirat personajul animat Woody Woodpecker, datorită crestei sale roșii și ciocănitului caracteristic.

• Găurile mari pe care le creează în copaci oferă adăpost pentru alte specii, precum bufnițe, lilieci sau rațe sălbatice.

• Limba sa poate avea o lungime de până la 10 cm, fiind folosită pentru a extrage insecte din galerii adânci.

• Ciocănitul său poate produce până la 15 lovituri pe secundă, generând o forță impresionantă fără a provoca răni păsării, datorită structurii craniului său special adaptate.

Ciocănitoarea pileată este o prezență majestuoasă în pădurile nord-americane, un adevărat arhitect al naturii, care modelează ecosistemul cu fiecare ciocănitură. Observarea sa în sălbăticie, însoțită de ritmul său inconfundabil, este o experiență care conectează orice iubitor de natură cu sălbăticia pură.

Advertisement

Povestea lui Oliver Larch, cunoscut uneori și sub numele de Lerch sau Thomas, este una dintre enigmele care au stârnit curiozitatea de-a lungul timpului, având similitudini cu cazul lui David Lang, o altă dispariție enigmatică. Evenimentul este plasat în seara de Ajun de Crăciun a anului 1889, pe o fermă situată în apropierea orașului South Bend, Indiana. În acea seară geroasă, familia Larch sărbătorea alături de prieteni, inclusiv un judecător, un avocat și un preot cu soția sa, într-o atmosferă caldă, marcată de cântece de Crăciun și gustări pregătite de Oliver, un băiat de 11 ani.

Pe măsură ce petrecerea era în plină desfășurare, tatăl lui Oliver a observat că apa pentru băut se terminase și l-a trimis pe băiat să aducă un nou recipient de la fântâna aflată la aproximativ 75 de metri de casă. Afară, peisajul era acoperit de un strat proaspăt de zăpadă, iar cerul era întunecat de nori grei. La doar câteva momente după ce Oliver a ieșit, invitații au auzit strigăte de ajutor care păreau să vină de undeva deasupra, nu de la sol. „Ajutor! Ajutor! M-au prins!” au fost ultimele cuvinte auzite, urmate de o tăcere bruscă, pe măsură ce strigătele se estompau treptat.

Când familia și oaspeții au ieșit afară cu o lanternă, au descoperit urmele lui Oliver în zăpadă, care se opreau brusc la jumătatea drumului spre fântână. Alături, zăcea găleata, dar nu existau alte urme sau semne de luptă. Investigațiile ulterioare nu au oferit nicio explicație clară. Unele teorii sugerează că ar fi putut fi implicată o forță necunoscută, poate chiar un balon sau o creatură aeriană, deși lipsa unor dovezi concrete și condițiile vremii au făcut ca aceste ipoteze să rămână speculative. Deși povestea a fost popularizată ca fiind reală, cercetările moderne sugerează că ar putea fi o adaptare a unei povestiri de ficțiune a lui Ambrose Bierce, „Charles Ashmore’s Trail”, publicată în 1888, ceea ce ridică întrebări despre autenticitatea sa.

Advertisement