Un incident grav a avut loc în această după-amiază, ora 17:10, în zona intersecției străzii București cu strada Zăvoiului din municipiul Călărași. Un băiat de doar 12 ani a fost acroșat de un autoturism marca Renault, în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni… fiind pe trotinetă.
Din primele informații, copilul nu purta cască de protecție și nu coborâse de pe trotinetă în momentul traversării. Băiatul a fost preluat de o ambulanță și transportat de urgență la spital. Din fericire, viața nu îi este pusă în pericol, însă rămâne sub observație medicală.
La fața locului au ajuns rapid mai multe echipaje de poliție, care investighează cu atenție toate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.