Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 13°C | Anul XI Nr. 534

Justiție și Ordine Publică

Trafic de cocaină în regim ride-sharing: Polițiștii și procurorii DIICOT Călărași au reținut un bărbat de 51 de ani

Published

on

O amplă acțiune împotriva traficului de droguri de mare risc a fost desfășurată de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Călărași. Vizată a fost activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 51 de ani, suspectat că a comercializat cocaină în municipiul București și în județul Călărași, în cursul anului 2025.

Potrivit anchetatorilor, suspectul ar fi utilizat aplicații de mesagerie online pentru a comunica cu clienții, iar tranzacțiile s-ar fi realizat în timpul curselor efectuate în regim de ride-sharing, din autoturismul personal. În timpul urmăririi penale au fost identificate și indisponibilizate mai multe cantități de cocaină.

În data de 26 mai 2025, polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție la domiciliul bărbatului, situat în municipiul București. Cu această ocazie, au fost descoperite substanțe pulverulente, comprimate ce conțin alprazolam, obiecte cu urme de droguri, un cântar de precizie și alte mijloace de probă.

Ca urmare a probatoriului administrat, procurorii DIICOT Călărași au dispus reținerea bărbatului, iar astăzi a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Călărași, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Advertisement

Intervenția a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Reamintim că pe tot parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile legale prevăzute de Codul de Procedură Penală.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Justiție și Ordine Publică

Rețea de furt de curent descoperită la Călărași. Polițiștii au prins „electricianul” care alimenta ilegal mai mulți vecini din bloc

Published

on

politie

Joi, 24 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași, împreună cu jandarmii și specialiști ai unei societăți de distribuție a energiei electrice, au descins în mai multe blocuri din municipiu pentru a depista branșamente ilegale la rețeaua de curent. Potrivit surselor Călărași Press, verificările s-au concentrat la blocurile J19, J22 și J28, acolo unde un bărbat ar fi creat o adevărată rețea clandestină.

Polițiștii și echipele tehnice au constatat că în aceste imobile s-a intervenit neautorizat asupra instalațiilor electrice, fiind folosite improvizații periculoase pentru a ocoli contoarele și a se racorda direct la rețeaua publică. În urma verificărilor, au fost ridicați conductori electrici și alte materiale utilizate la alimentarea ilegală.

Potrivit informațiilor obținute, unul dintre locatari ar fi organizat o rețea prin care alimenta mai multe apartamente vecine, încasând bani pentru curentul „furat”. Polițiștii au întocmit cinci dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt de energie electrică și folosirea instalațiilor clandestine.

Reprezentanții IPJ Călărași au dispus deconectarea instalațiilor improvizate și transmit că astfel de acțiuni vor continua, atât în municipiu, cât și în alte localități din județ. Scopul este limitarea pierderilor și prevenirea riscurilor majore de incendiu sau electrocutare generate de aceste intervenții ilegale.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Justiție și Ordine Publică

SCANDAL CU MACETE ȘI PISTOL ÎN FUNDENI! PATRU BĂRBAȚI REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI

Published

on

Scandal uriaș în comuna Fundeni, județul Călărași. Patru bărbați cu vârste între 24 și 51 de ani au fost reținuți de polițiști după o bătaie violentă izbucnită pe stradă, din cauza… consumului de energie electrică.

Incidentul s-a petrecut luni, 21 octombrie, în jurul orei 17:43. O tânără de 26 de ani a sunat disperată la 112, anunțând că în localitate are loc un conflict între mai mulți bărbați înarmați.

Ajunși la fața locului, polițiștii Secției 5 Gălbinași au aflat că cei patru indivizi s-au luat la bătaie, folosind obiecte contondente. Scenele au fost atât de violente încât localnicii au fugit din zonă.

După trei zile de anchetă, pe 24 octombrie, polițiștii au descins la locuințele suspecților. În urma celor patru percheziții domiciliare, oamenii legii au găsit o macetă, o țeavă metalică cu vârf ascuțit, un pistol, un plic cu praf alb și un card de credit.

Advertisement

Totodată, reprezentanții unei companii de distribuție a energiei electrice, care au însoțit echipele de polițiști, au descoperit și trei cazuri de furt de curent.

Cei patru bărbați au fost duși la audieri, iar procurorii din Oltenița au dispus reținerea lor pentru 24 de ore, fiind acuzați de tulburarea ordinii și liniștii publice.

La acțiune au participat polițiști din Oltenița, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul IJJ Călărași. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor acestui scandal.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Justiție și Ordine Publică

Bărbat urmărit internațional, prins de polițiștii din Călărași

Published

on

politie

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Călărași, împreună cu cei ai Secției 2 Poliție Rurală Ulmeni, au depistat un bărbat de 36 de ani căutat de autoritățile din Germania pentru furt.

Pe numele acestuia era emis un mandat european de arestare, emis de instanțele germane. După identificare, bărbatul a fost dus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, unde procurorul a dispus reținerea sa pentru 24 de ore.

Persoana a fost încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al D.G.P.M.B., urmând să fie demarate procedurile legale de extrădare către Germania.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading