Satul Geamăna, o rană vie în istoria României

Satul Geamăna, pierdut în peisajul sălbatic al Munților Apuseni, județul Alba, este mai mult decât o simplă așezare uitată; este o rană vie în istoria României, un loc unde natura și destinul uman s-au ciocnit într-un mod devastator. Cândva, Geamăna era un sat plin de viață, cu peste 1.000 de suflete care trăiau în armonie cu dealurile verzi și văile fertile. Casele, construite în stilul tradițional al Apusenilor, se înșirau de-a lungul potecilor, iar biserica „Trei Ierarhi” era inima spirituală a comunității. Oamenii își duceau traiul simplu, legați de pământ, de animale și de poveștile transmise din generație în generație. Însă, în anii ’70, sub regimul comunist, soarta satului s-a schimbat ireversibil.

Exploatarea minieră de cupru de la Roșia Poieni, inițiată în 1977, a adus cu ea nu doar promisiuni de progres economic, ci și un dezastru ecologic de proporții. Pentru a face loc deșeurilor rezultate din procesarea minereului, autoritățile au decis să sacrifice Geamăna. Un lac de steril, încărcat cu cianuri, metale grele și alte substanțe toxice, a început să crească, înghițind treptat casele, grădinile, cimitirul și, în cele din urmă, aproape întreaga așezare. Locuitorii au fost forțați să-și părăsească gospodăriile, mutându-se pe dealurile din jur sau în alte localități, în timp ce apa roșiatică, cu o culoare nenaturală, a acoperit tot ce le era drag. Astăzi, Geamăna este un sat-fantomă, iar turla bisericii, ridicându-se singură deasupra lacului toxic, rămâne un simbol sfâșietor al pierderii. Peisajul, cu nuanțele sale de roșu, portocaliu și gri, pare desprins dintr-o altă lume, una în care natura a fost învinsă de ambițiile omului.

Acest decor dezolant a dat naștere unor povești care împletesc tragedia cu misterul. Deși nu există dovezi concrete care să susțină fenomene paranormale în Geamăna, aura locului, marcată de tăcere și abandon, a inspirat speculații. Localnicii rămași în zonă sau vizitatorii ocazionali vorbesc uneori despre senzații ciudate: o greutate inexplicabilă în aer, umbre fugitive pe dealuri sau sunete care par să vină de nicăieri – poate scârțâitul unei uși uitate sau ecoul vântului peste lac. Unii atribuie aceste experiențe „sufletelor” celor care n-au putut accepta pierderea satului, legendele sugerând că spirite neliniștite ar bântui fostele ulițe, acum scufundate. Alții cred că energia negativă acumulată din distrugerea unei întregi comunități a impregnat locul, creând o atmosferă care te face să te simți observat sau neliniștit.

Totuși, aceste relatări par mai degrabă o încercare de a da sens durerii colective decât o confirmare a supranaturalului. Geamăna nu are nevoie de fantome pentru a fi un loc tulburător. Imaginea turlei bisericii, înconjurată de apele otrăvite, sau a cimitirului scufundat, unde pietrele de mormânt sunt pierdute sub nămol, este suficientă pentru a trezi fiori. Este un loc care vorbește despre efemeritatea lucrurilor pe care le considerăm permanente – casa, satul, rădăcinile. Într-un fel, „paranormalul” din Geamăna este chiar această poveste a dispariției, a modului în care o comunitate a fost ștersă de pe hartă în numele progresului.

Advertisement

Distinct de satul Geamăna, Pădurea Geamăna, situată lângă Codlea, în județul Brașov, este uneori confundată în relatările despre paranormal. Acolo, copacii cu forme neobișnuite, trunchiurile care par să ascundă chipuri sculptate de timp și natura însăși creează o atmosferă propice poveștilor despre spirite sau fenomene inexplicabile. Însă satul Geamăna din Apuseni nu împarte aceste trăsături. Misterul său este unul pământesc, ancorat în realitatea dură a exploatării nesustenabile și a costurilor umane ale acesteia.

În cele din urmă, Geamăna este mai mult decât un loc al speculațiilor paranormale; este un avertisment. Lacul de steril, care continuă să se extindă, amenință și alte zone din Apuseni, iar cicatricile lăsate în peisaj sunt o mărturie a fragilității echilibrului dintre om și natură. Pentru cei care vizitează Geamăna, impactul nu vine din umbre sau sunete ciudate, ci din tăcerea care învăluie un sat care nu mai există, din contrastul dintre frumusețea munților și dezastrul creat de mâna omului. Este un loc unde istoria nu bântuie, ci doare, iar adevăratul său „paranormal” este capacitatea de a te face să reflectezi la ce pierdem când uităm să prețuim ce avem.