Gest de suflet înainte de Paște. Seniorii de la Căminul „Antim Ivireanul” au primit vizita primarului Marius Dulce și a consilierilor locali PSD

În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, seniorii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice „Antim Ivireanul” din municipiul Călărași au avut parte de o bucurie sinceră: primarul Marius Dulce, însoțit de o echipă de consilieri locali PSD, le-a trecut pragul cu inima deschisă și coșuri pline cu bunătăți tradiționale.

Așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani, edilul municipiului nu i-a uitat pe cei mai în vârstă dintre călărășeni, arătând, prin gesturi simple, că apropierea de oameni și grija pentru comunitate nu țin cont de funcție sau program. În ajunul Învierii, darurile nu au fost doar materiale – ele au fost însoțite de zâmbete, vorbe calde și promisiunea unei comunități care nu își uită bătrânii.

„Bunicii de la Căminul Sf. Antim Ivireanul știau că ajung și la ei. Așa cum fac mereu atunci când o sărbătoare bate la ușă. Și nu merg singur. Lângă mine este echipa de consilieri locali PSD, cu empatie și dragoste de semeni. Mai sunt câteva zile până la Învierea care renaște lumea. Vine Paștele pentru toți!” – a scris Marius Dulce pe pagina sa de Facebook.

Gestul simbolic a fost primit cu emoție de beneficiarii centrului, care au simțit că nu sunt singuri și că, în ciuda anilor, cineva se gândește la ei cu dragoste și recunoștință. În această perioadă sfântă, în care bunătatea, generozitatea și solidaritatea capătă o semnificație aparte, administrația locală transmite astfel un mesaj clar: Paștele înseamnă lumină pentru fiecare suflet.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Cod galben în județul Călărași, în perioada 17-20 august

Interval de valabilitate: 17 – 20 august În intervalul menționat
Sursa: Facebook

Legea care ar permite intervenții în ariile protejate, contestată dur de ecologiști. Deputatul PSD de Călărași, Ion Samoilă, a votat împotrivă

Camera Deputaților a respins miercuri, 15 octombrie 2025, propunerea legislativă