Serviciul de Probațiune Călărași și-a propus să participe activ la programe de prevenție în instituțiile de învățământ, în contextul fenomenelor tot mai dese de violență în școli, dar și al implicării minorilor în diferite infracțiuni, urmărind astfel să ajute elevii să conștientizeze importanța comportamentului adecvat în societate, dar și consecințele pe care le produc faptele antisociale.
Rolul serviciilor de probațiune este activ în ceea ce privește persoanele minore care săvârșesc infracțiuni, fiind implicat direct în evaluarea acestora, în calitate de instituție de bază în individualizarea măsurilor educative, prin propunerile adresate instanței privind măsurile ce ar trebui luate în vederea corectării conduitei infracționale, cât și în procesul de supraveghere a minorilor după pronunțarea hotărârilor definitive ale instanțelor penale.
Astfel, consilierii din cadrul serviciului de probațiune au prezentat elevilor de gimnaziu și clasele primare, atât cadrul legal de desfășurare a competențelor lor, cât și alternative la evitarea comportamentelor antisociale.
Fenomene precum violența fizică, amenințarea, hărțuirea online pot fi prevenite printr-o implicare a profesioniștilor în prezentarea consecințelor acestor comportamente și în sprijinul acordat elevilor pentru identificarea unor soluții prosociale.
Consilierii de probațiune care au participat la activități, din cadrul Serviciului de Probațiune Călărași au fost DRIMA Dana-Mădălina și CIORĂNEANU Raluca-Andreea, iar din partea Școlii Gimnaziale Cuza-Vodă, GHERGHINA Daniela, director al școlii, precum și MIHAI Anca și RUSEN Diana, profesori de limba și literatura română, dar și SERBAN Cristina și LĂZĂRESCU Cristina, profesori învățământ primar.
Responsabil
Relații Publice și Presă
Consilier de probațiune
Stere GIACĂ