Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -8°C | Anul XI Nr. 546

La zi

Semnificația istorică a zilei de 10 aprilie

Published

on

IATĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ACEASTĂ ZI:

1647 – Sfințirea mânăstirii Plumbuita din București.

1710 – Intră in vigoare Statutul Anne, o lege a Parlamentului britanic prin care erau pentru prima dată drepturile de autor.

1741 – Războiul de Succesiune Austriacă: Trupele împărătesei austriece Maria Theresa de Habsburg (1740-1780) au fost înfrânte de armata prusacă, aflată sub comanda regelui Frederic al II-lea, la Mollwitz

Advertisement

1809 – A început Războiul celei de-a cincea coaliții. Austria invadează Bavaria.

1821 – Patriarhul Constantinopolului Grigorie al V-lea a fost spânzurat la ordinul sultanului otoman Mahmud al II-lea.

1848 – (29 martie) Domnitorul Mihail Sturdza înăbușă mișcarea revoluționară din Moldova cu forța armată.

1849 – Au avut loc primele tratative dintre conducătorii Revoluției romanilor transilvăneni în frunte cu Avram Iancu, si reprezentanții revoluționarilor maghiari.

1877 – România rupe relațiile diplomatice cu Turcia în ajunul izbucnirii războiului de independență.

Advertisement

1884 – Apare, la Iași, „Revista socială” (până în august 1887, cu întreruperi), prima publicație teoretică socialistă din România.

1912 – S-a născut Ilie Cleopa, arhimandrit și duhovnic la Mănăstirea Sihăstria;

1912 – Vasul „Titanic” a plecat în primul și singurul sau voiaj de Southampton, Anglia spre New York, SUA.

1919 – A murit Emiliano Zapata, figura marcantă a Revoluției Mexicane din 1910.

1922 – A început Conferința economică internațională de la Geneva, care a avut ca obiectiv examinarea modalităților de refacere economică a Europei centrale și răsăritene. Au participat 30 de state.

Advertisement

1925 – Scriitorul F. Scott Fitzgerald a publicat romanul „Marele Gatsby”.

1932 – S-a constituit Partidul Național Agrar, condus de Octavian Goga, prin retragerea grupării din Partidul Poporului.

1937 – Principele Nicolae, fiul regelui Ferdinand și al reginei Maria, a fost decăzut din rangul de membru al familiei regale, printr-un decret regal, ca urmare a căsătoriei morganatice cu Ioana Dumitrescu-Doleti. El s-a exilat în același an, sub numele de Nicolae Brană.

1944 – A fost produsă pentru prima dată chinina sintetică, de către Dr. Robert Burns Woodward și Dr. William von Eggers Doering.

1944 – Al doilea război mondial – Eliberarea Odessei.

Advertisement

1954 – A murit Auguste Marie Louis Nicolas Lumière (19 octombrie 1862, Besançon, Franţa – 10 aprilie 1954, Lyon). Împreună cu fratele său Jean Louis a inventat primul aparat de filmat și a primului aparat de proiecție cinematografică.

1963 – Submarinul nuclear american Thresher s-a scufundat departe de Cape Cod, în Atlantic. Au murit 129 de oameni.

1970 – Paul McCartney anunţă destrămarea trupei “Beatles” din motive personale și profesionale.

1972 – A fost semnată Convenția privind interzicerea perfecționării producției și stocării armelor bacteriologice (biologice) și a toxinelor și distrugerea lor. Convenția a intrat în vigoare la 26 martie 1975.

1988 – Mihail Gorbaciov propune limitarea armelor nucleare tactice și oferă garanții potrivit cărora Uniunea Sovietică își va distruge tot arsenalul chimic.

Advertisement

1990 – Guvernul Român a cerut Regelui Mihai să-și amâne vizita în România pentru o dată ulterioară alegerilor.

1994 – Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Tratatul de aderare la Comunitatea Statelor Independente și la Uniunea Economică, documente semnate anterior de președintele Mircea Snegur.

2001 – În Olanda fost adoptată legea care recunoaște eutanasia ca act legal, prin confirmarea de către Senat a votului exprimat în camera inferioară a Parlamentului olandez, cu 104 favorabile și 40 împotrivă.

2010 – Moare în tragedia aviatică de la Smolensk, Lech Kaczyński, președintele Poloniei între anii 2005 – 2010 (n. 1949). Se îndrepta împreună cu soția și zeci de înalți demnitari ai Statului polonez la Katyn, unde urmau să aibă loc ceremoniile de comemorare a miilor de ofițeri polonezi prizonieri, masacrați de sovietici în timpul celui de-al doilea război mondial, la ordinul lui Stalin.

2019 – Cercetătorii de la Event Horizon Telescope au obținut prima imagine a unei găuri negre. A fost fotografiată de o rețea de opt telescoape din întreaga lume.

Advertisement

2019 – Fosilele unei noi specii umane, au fost descoperite în Filipine. Oamenii de știință au anunțat miercuri că au descoperit fosilele unei noi specii umane cu caracteristici morfologice unice, ai cărei reprezentanți au trăit pe insula Luzon din Filipine, în urmă cu peste 50.000 de ani, informează AFP.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

La zi

Avarie la rețeaua de apă în municipiul Călărași. Furnizarea, întreruptă temporar luni seara

Published

on

Furnizarea apei potabile a fost sistată temporar în municipiul Călărași, luni, 19 ianuarie 2026, din cauza unei defecțiuni tehnice apărute în cursul serii, a anunțat operatorul Ecoaqua.

Potrivit informării oficiale, întreruperea a avut loc în intervalul orar 19:38 – 20:38, perioadă în care consumatorii din municipiu nu au avut acces la apă potabilă.

Reprezentanții Ecoaqua au transmis că echipele tehnice au intervenit pentru remedierea problemei și au estimat reluarea furnizării în decurs de o oră de la producerea avariei. Operatorul și-a cerut scuze pentru disconfortul creat și le-a mulțumit cetățenilor pentru înțelegere.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

Avarie la rețeaua de apă: furnizarea apei potabile, întreruptă temporar în municipiul Călărași

Published

on

Furnizarea apei potabile este sistată temporar, luni, 19 ianuarie 2026, în municipiul Călărași, ca urmare a unei avarii apărute la rețeaua de distribuție, a anunțat operatorul regional Ecoaqua Călărași.

Potrivit informațiilor oficiale, întreruperea este necesară pentru remedierea defecțiunii, iar intervalul orar estimat pentru intervenție este cuprins între 11:30 și 14:00. Echipele Ecoaqua se află deja la fața locului și lucrează pentru soluționarea avariei în cel mai scurt timp posibil.

Reprezentanții operatorului dau asigurări că se depun toate eforturile pentru reluarea furnizării apei potabile cât mai rapid și își cer scuze consumatorilor pentru disconfortul creat.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

VIDEO. De ce s-a retras Oreste din televiziune și cum i-a schimbat viața mutarea într-un sat din județul Călărași

Published

on

Oreste Teodorescu a ales, în urmă cu câțiva ani, să facă un pas radical: a ieșit din televiziune, a vândut un apartament din București și s-a mutat, alături de familie, într-un sat din județul Călărași. Decizia a venit într-un moment în care jurnalistul recunoaște că se afla la limita epuizării.

„Am vândut un apartament din București și cu nici 60.000 de euro am ridicat o căsuță cu trei camere la parter și două camere semimansardate”, a povestit Oreste despre noua sa locuință, construită de la zero, departe de agitația Capitalei.

Casa este amplasată într-o zonă liniștită, înconjurată de natură, iar gospodăria a devenit, în timp, un adevărat refugiu. Curtea se întinde pe aproximativ 2.000 de metri pătrați și adăpostește pomi fructiferi, animale și spații de relaxare care definesc un stil de viață complet diferit față de cel urban.

Motivul retragerii din viața publică a fost unul profund personal. La momentul plecării din televiziune, Oreste spune că se simțea „stresat, obosit și nervos”, iar schimbarea a devenit o necesitate. Adaptarea nu a fost însă imediată.

Advertisement

„Când am venit aici, eram plăpând, fără niciun simț practic. Mi-au trebuit doi ani de trudă cu pământul, cu livada, cu animalele, ca să îmi revin și să mă bucur cu adevărat de aerul curat și de liniștea de aici”, a mărturisit jurnalistul.

Astăzi, Oreste Teodorescu spune că viața la țară l-a schimbat radical. Se ocupă de grădină, de animale, produce compoturi și dulcețuri din roadele propriei livezi și simte că și-a recâștigat echilibrul pierdut în anii de viață intensă din București.

„Acum parcă sunt mai tânăr cu zece ani”, afirmă el, subliniind contrastul dintre ritmul alert al Capitalei și pacea descoperită în județul Călărași.

Povestea retragerii lui Oreste din televiziune nu este doar despre o schimbare de carieră, ci despre o resetare completă a stilului de viață, într-un loc unde timpul curge mai domol, iar prioritățile sunt altele.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading