Vă plac icoanele rotunde sau pătrate? iOS 19 ar putea veni cu o schimbare de design

Am aflat deja că WWDC25 se va ține pe 9 iunie urmând să vedem ce noutăți vor fi implementate de Apple în iOS 19. Zvonurile spun că va fi cea mai mare schimbare de design și funcționalitatea de până acum. Așa au zis în fiecare an, scrie isay.ro

După atâția ani ne bucurăm de faptul că putem aranja icoanele unde dorim noi pe ecran odată cu iOS 18. Eu zic că libertatea asta de utilizare și personalizare a unui iPhone nu ar trebui să fie îngrădită de Apple. Voi ce spuneți?

iOS 19 va prelua stilul creat de Apple în visionOS, adică totul se va duce în AR / VR în anii următori, din păcate Apple a pierdut trenul cu Apple Intelligence. Siri e prea proastă ca să își revină într-un an sau doi.

Dacă tot vreți o schimbare de design trebuie să înțelegeți că aceasta nu înseamnă să schimbați doar icoanele. Personal, am dat peste această imagine și îmi place maxim.

Din păcate rezoluția ei nu este una reușită din acest motiv se vede cam pixelată. Ați înțeles ideea. Eu nu aș face mare caz din asta ci le-aș lăsa la liber ca fiecare utilizator să își poată seta ce tip de icoane, foldere, widget-uri dorește pe ecranul principal. Totuși, suntem în 2025 Apple.

Sursă: x.com
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Un copil de 12 ani a rămas blocat într-un leagăn din parcul Aurora

Pompierii călărășeni au intervenit rapid în parcul Aurora din Călărași

Cum reușește o pizzerie din Călărași să-și țină aproape clienții

În tot acest val de scumpiri la alimentele de bază