Durere fără margini în Vâlcelele: Un băiat de 12 ani și-a pierdut viața din cauza unei crize de astm bronșic

O tragedie a lovit ieri dimineață comuna Vâlcelele, județul Călărași. Dan Mădălin Ionuț, un băiat de doar 12 ani, și-a pierdut viața după o criză de astm bronșic. Se pare că băiatului i s-a făcut rău pe drum. A revenit la adresa bunicii, iar rudele au sunat imediat la 112. În scurt timp, o ambulanță a ajuns la fața locului, însă, din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Transportat de urgență la Spitalul Județean Călărași, cel mic s-a stins din viață în drum spre unitatea medicală.

Vestea a căzut ca un trăsnet peste toți cei care l-au cunoscut. Dan era un copil plin de viață, mereu cu zâmbetul pe buze, iar fotbalul era pasiunea lui cea mai mare. Nu lipsea niciodată de la meciurile echipei locale ACS Spicul Vâlcelele, iar visul lui era să joace pe un teren mare.

Clubul de fotbal, dar și întreaga comunitate, sunt în doliu. Alex Tatu, managerul echipei, a transmis un mesaj sfâșietor:

„Astăzi a fost o zi plină de tristețe pentru A.C.S Spicul Vâlcelele Juniori, pentru că un ‘accident’ cumplit ne-a umplut inimile de durere. Cu sufletele frânte, ne luăm rămas bun de la un viitor jucător care își dorea enorm să joace fotbal. Dan, ne vor lipsi zâmbetul și veselia ta, pasiunea cu care trăiai fiecare meci. Ne vom uita spre cer și ne vom ruga să-ți fie drumul lin printre îngeri! Dumnezeu să te odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndurerate!”

Durerea este greu de exprimat în cuvinte. Colegii, prietenii, profesorii și toți cei care l-au cunoscut sunt profund marcați de această pierdere neașteptată.

În spațiul public au apărut speculații cu privire la echiparea ambulanțelor și a echipajului SMURD care au intervenit la fața locului. Unii oameni au pus sub semnul întrebării dotările acestora, sugerând că nu ar fi fost pregătite corespunzător pentru a salva viața băiatului.

Redacţia noastră a solicitat un punct de vedere reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Călăraşi

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

Don't Miss