E oficial: Guvernul a aprobat data alegerilor prezidențiale. Diaspora va avea la dispoziție trei zile să voteze

Executivul a stabilit şi ca votul în străinătate să se desfăşoare trei zile, secţiile de vot urmând să se închidă în 4 mai, la ora 21:00, ora României, nu la cea locală, cum era până acum.

„Actele normative care stabilesc data alegerilor prezidenţiale au fost aprobate. (…) Au fost emise două hotărâri de guvern şi o ordonanţă de urgenţă. Hotărârile de guvern premerg această ordonanţă de urgenţă şi stabilesc data alegerilor: 4 mai 2025, alegeri prezidenţiale şi locale în anumite UAT-uri.(…) Pentru cele două scrutine va fi utilizată aceeaşi infrastructură electorală ca şi în anul precedent 2024 tocmai pentru asigurarea fluidităţii, transparenţei şi corectitudinii procesului de votare”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, după şedinţa de Guvern.

El a precizat că, potrivit actelor normative adoptate, plata personalului implicat în acest proces electoral va fi redusă cu 25%, la propunerea Ministerului Finanţelor, „pentru a se încadra în planul general de reducere a cheltuielilor publice”, menţionând însă că indemnizaţia de hrană zilnică rămâne la fel ca anul trecut.

„Indemnizaţia efectivă pentru a face parte dintr-un birou electoral sau pentru angajaţii MAI, MAE, implicaţi în acest proces este redusă cu 25%”, a adăugat Constantin, conform Agerpres.

Mihai Constantin a mai spus că sunt stabilite termene şi măsuri logistice privind înregistrarea alegătorilor cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, menţionând că în acest caz „lucrurile se desfăşoară ca şi până acum”.

„Începând de săptămâna viitoare, după ce intră în vigoare Ordonanţa de Urgenţă adoptată astăzi, cetăţenii români din străinătate îşi pot declara la serviciile consulare române intenţia de a vota prin corespondenţă”, a explicat Constantin.

Potrivit lui Constantin, va exista din nou o prevedere valabilă şi în ţară şi în străinătate ca, în cazul în care, la ora 21:00, când se închid urnele, există oameni la coadă la secţia de votare, procesul de vot să fie prelungit cu trei ore cel mult, până la miezul nopţii în România.

El a mai spus că perioada electorală va începe pe 18 februarie 2025.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss