Prim-vicepreședintele PNL Călărași și primarul comunei Borcea, Aniel Nedelcu, a fost desemnat să exercite atribuțiile de președinte al organizației județene în perioada 18 iunie – 2 iulie 2026, potrivit unei decizii interne semnate de actualul lider al filialei, deputatul Ciprian Pandea.
Documentul, intrat în posesia redacției, arată că măsura a fost luată în baza regulamentului de organizare și funcționare al partidului, fiind vorba despre o delegare temporară a atribuțiilor de conducere.
„Se desemnează ca înlocuitor în vederea exercitării atribuțiilor de președinte pentru perioada 18 iunie – 2 iulie 2026, domnul prim-vicepreședinte Nedelcu-Păturcă Theodor Aniel”, se arată în decizie.
Actul este semnat de președintele Biroului Politic Județean al PNL Călărași, Ciprian Pandea, și prevede, de asemenea, că Secretariatul General al organizației va comunica decizia în termen de cel mult cinci zile de la adoptare.

Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.