Connect with us

Știri

Cum vor arăta buletinele de vot în județul Călărași pentru alegerile parlamentare? Lista candidaților de la Camera Deputaților și Senat

Published

on

Duminică, pe 1 decembrie 2024, au loc alegerile parlamentare din România. Prin votul tău, vei putea decide ce senatori și deputați călărășeni vrei să trimiți în Parlament pentru a-ți reprezenta cât mai bine interesele, valorile, și implicit județul. Pentru un loc în Senatul României se luptă un total de 54 de candidați, din partea a 20 de partide, în timp ce pentru Camera Deputaților, în județul Călărași, 140 de candidați (3 independenți) își doresc locurile din Parlament, din partea a 39 de partide, alianțe și organizații de minorități naționale. Află ce candidați vei găsi pe cele două buletine de vot duminica asta, unde poți vota, și tot ce trebuie să știi despre Parlamentul României. 

Alegerile parlamentare sunt făcute printr-un sistem de reprezentare proporțională, după cum urmează: 

  • Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților este de un deputat la 73.000 de locuitori;
  •  Norma de reprezentare pentru alegerea Senatului este de un senator la 168.000 de locuitori.

În Călărași, 194 de candidați din 39 de partide și alianțe încearcă să obțină voturile cetățenilor în alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024. Județul nostru va aduce în noul legislativ 2 senatori și 4 deputați. 

Cum vor arăta buletinele de vot 

Lista de candidaţi şi buletinul de vot pentru alegerea senatorilor, în judeţul Călăraşi.

Advertisement

Lista de candidaţi şi buletinul de vot pentru alegerea deputaţilor, în judeţul Călăraşi.

Unde poți vota la alegerile parlamentare 

Alegerile vor avea loc atât în țară, cât și în străinătate. În țară, pentru alegerile parlamentare votanții trebuie să își exercite opțiunea de vot în localitatea în care au domiciliul sau, după caz, în localitatea de reședință. Asta înseamnă că dacă locuiești în București, iar adresa ta de domiciliu de pe cartea de identitate este în județul Călărași, va trebui să-ți planifici un drum acasă pentru a-ți putea exercita dreptul la vot. 

Votul în localitatea de domiciliu: Alegătorii pot vota în secția la care sunt arondați, pe listele permanente, în localitatea de domiciliu, conform buletinului.

Votul în alte localități din județul de domiciliu: Dacă alegătorul nu se află în localitatea de domiciliu în ziua votului, dar este în raza județului în care trăiește, poate vota pe listele suplimentare. 

Advertisement

De exemplu, un alegător cu domiciliul în Călărași poate vota la secția la care este arondat, pe listele permanente, dacă se află în municipiu. Dacă este în altă localitate din județul Călărași, poate vota pe listele suplimentare la orice secție din județ.

Poţi afla la ce secţie de votare eşti arondat accesând site-ul Autorităţii Electorale Permanente (AEP), la secţiunea Registrul Electoral. Trebuie introdus CNP-ul şi numele de familie şi trebuie selectată opţiunea ,,Alegeri parlamentare 01.12.2024”.

Neclarități despre Parlament? 

„Locul în care se coc și ies din cuptor legile”, scrie Funky Citizens, un ONG care „își încordează mușchiul civic și ia adesea parte la procesul decizional”. Într-o rubrică despre tot ce trebuie să știi despre Parlament, ei explică cum funcționează și ce funcții are: adoptă bugetul, reglementează alegerile, organizează și asigură funcționarea organelor statului și așa mai departe. 

 

Advertisement

Infografic Funky Citizens

Tot Funky Citizens a publicat recent o cercetare unde au fost analizați 432 de candidați, dintr-un număr total de 1081. Numărul reprezintă suma tuturor candidaților din fruntea listelor – doi candidați la Camera Deputaților și un candidat de la senat pentru fiecare listă de partid analizat din fiecare județ al țării + Diaspora, precizează ei. Cercetarea, aici