Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 3°C | Anul XI Nr. 541

Știri

Când se dă drumul la căldură în România. Ce prevede legea

Published

on

Temperatura la care se pornește căldura în România este reglementată prin lege și variază în funcție de condițiile climatice locale, precum și de specificațiile stabilite de autoritățile locale.

În fiecare an, furnizorii de energie termică încep să furnizeze căldură atunci când temperaturile scad semnificativ, pentru a se asigura că locuințele și instituțiile publice rămân încălzite pe parcursul sezonului rece.

Conform legislației din România, furnizarea agentului termic către populație trebuie să înceapă atunci când temperatura exterioară scade sub 10 grade Celsius timp de trei nopți consecutive. Această măsură are rolul de a proteja populația de temperaturile scăzute și de a asigura un nivel adecvat de confort termic în locuințe.

Regula celor trei nopți consecutive este implementată pentru a preveni situațiile în care temperatura scade temporar, dar apoi crește rapid, ceea ce ar face inutilă activarea sistemului de încălzire.

Advertisement

Este important de menționat că fiecare localitate poate adopta reglementări specifice privind termenele și condițiile în care se pornește căldura, însă regula generală rămâne valabilă la nivel național.

De asemenea, în cazul instituțiilor publice, cum ar fi școlile și spitalele, furnizarea căldurii poate începe mai devreme, în funcție de necesitățile specifice și de sensibilitatea persoanelor la temperaturi scăzute.

Cine stabilește momentul optim pentru pornirea căldurii

Autoritățile locale, împreună cu furnizorii de energie termică, au responsabilitatea de a monitoriza temperaturile și de a stabili momentul optim pentru activarea căldurii. Aceasta implică o colaborare strânsă cu specialiștii în meteorologie pentru a urmări evoluția temperaturilor și a decide când este necesară intervenția.

În marile orașe, cum ar fi București, Cluj-Napoca sau Timișoara, aceste decizii se bazează pe monitorizarea constantă a condițiilor meteorologice și pe solicitările primite de la cetățeni.

Advertisement

În general, după cele trei nopți consecutive cu temperaturi sub 10 grade Celsius, decizia de a activa căldura este luată rapid, dar există și excepții în funcție de starea tehnică a sistemului de încălzire și de alți factori logistici.

În anumite situații, autoritățile pot decide să prelungească perioada de așteptare pentru pornirea căldurii dacă prognozele meteo prezic o încălzire bruscă a vremii. În alte cazuri, eventualele probleme tehnice ale sistemului de încălzire pot întârzia acest proces.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Comercianții simt un an mai slab, dar patinoarul ține publicul aproape de Târgul de Crăciun

Published

on

Căbănuțele din cadrul Târgului de Crăciun din municipiul Călărași au reunit și în acest an producători locali și comercianți de produse specifice sezonului, însă atmosfera este una mai rezervată față de edițiile precedente. Potrivit comercianților, vinul fiert s-a vândut mai bine decât alte produse tradiționale, inclusiv gogoșile cu toppinguri dulci, care în anii trecuți erau printre cele mai căutate. La fel și patinoarul care se bucură de un număr mare de iubitori de mișcare pe gheață.

Anul 2025 pare însă mai slab din punct de vedere al vânzărilor, lucru vizibil atât în încasări, cât și în numărul redus de persoane prezente în târg, mai ales în anumite intervale orare. Comercianții spun că traficul este fluctuant, iar entuziasmul publicului nu mai este la nivelul anilor anteriori.

Optimismul celor din căbănuțe este, la rândul său, scăzut, la fel ca temperaturile de afară. Mulți dintre ei speră totuși ca zilele următoare, apropierea Crăciunului și eventualele evenimente să aducă un aflux mai mare de vizitatori.

Nemulțumirile nu au întârziat să apară nici în rândul călărășenilor. Mai multe voci au comentat aspectul actual al Târgului de Crăciun, considerat de unii mai modest comparativ cu edițiile anterioare. Oamenii spun că s-au obișnuit cu decoruri mai bogate, spectacole ample și un număr mai mare de ghirlande și instalații luminoase, care să creeze o atmosferă festivă mai intensă.

Advertisement

În ciuda criticilor, căbănuțele rămân un punct de interes al târgului, oferind produse tradiționale și momente de socializare, chiar dacă ediția din acest an este percepută ca una mai reținută, atât din punct de vedere vizual, cât și al participării publicului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Moțiunea AUR împotriva Dianei Buzoianu a trecut în Senat. Buzoianu: „Nu e despre apă, e despre setea de spectacol”

Published

on

Moțiunea simplă inițiată de AUR împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată luni în plenul Senatului. Documentul politic a trecut cu 74 de voturi „pentru”, 43 „împotrivă” și o abținere, marcând un vot dur al opoziției și al unei părți din coaliția de guvernare împotriva ministrului USR.

Moțiunea, intitulată „Prahova sub asediu: peste 100.000 de români condamnați la sete și boală sub privirea complice a ministrei Mediului, Diana Buzoianu”, vizează gestionarea crizei generate de golirea barajului Paltinu, situație care a lăsat fără apă potabilă zeci de mii de persoane din județele Prahova și Dâmbovița.

Votul din Senat a fost posibil după ce senatorii PSD au anunțat public că vor susține moțiunea depusă de AUR, ceea ce a asigurat majoritatea necesară adoptării documentului. PNL și UDMR nu au votat moțiunea, iar USR a votat împotrivă.

Ce înseamnă adoptarea moțiunii

Adoptarea unei moțiuni simple nu atrage automat demiterea unui ministru. Documentul are valoare politică și exprimă o sancțiune simbolică din partea Parlamentului față de activitatea unui membru al Guvernului. Din punct de vedere juridic, Diana Buzoianu își păstrează funcția.

Advertisement

Reacția Dianei Buzoianu

După anunțarea rezultatului, ministra Mediului a declarat că nu își va da demisia și a catalogat moțiunea drept un demers politic lipsit de consistență. Aceasta a susținut că a fost prezentă pe teren în timpul crizei și că ministerul a acționat pentru a gestiona situația de urgență.

Reacția USR

Liderul USR, Dominic Fritz, a transmis că Diana Buzoianu are susținerea totală a partidului și a premierului Ilie Bolojan. USR a anunțat că rămâne în coaliția de guvernare, în ciuda votului comun PSD–AUR, considerat o încălcare a protocolului de coaliție.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Parcare publică și acces controlat la Prefectură. Prefectul anunță reguli noi după finalizarea lucrărilor

Published

on

Curtea Prefecturii Călărași va fi reorganizată complet după finalizarea lucrărilor de reabilitare a Palatului Prefectural. Prefectul județului Călărași, Laurențiu State, a anunțat că este avută în vedere amenajarea unei parcări de utilitate publică, dar cu acces strict controlat, pentru a pune capăt haosului actual din zonă.

Potrivit prefectului, accesul în curtea Prefecturii va fi realizat prin bariere automate, pe bază de cartele, astfel încât intrarea să fie monitorizată și reglementată. Măsura vizează atât angajații instituțiilor, cât și cetățenii care au nevoie să ajungă la serviciile publice din clădire.

„Am gândit o parcare de utilitate publică, cu acces controlat, astfel încât să nu mai existe situația actuală, în care oricine intră și parchează la întâmplare”, a declarat prefectul Laurențiu State.

Prefectul a explicat că, în prezent, accesul este dificil de controlat din cauza lucrărilor aflate în desfășurare, constructorul fiind nevoit să intre cu utilaje și autovehicule pentru aprovizionare. După finalizarea reabilitării, însă, regulile vor fi schimbate, iar parcarea va funcționa după un sistem clar stabilit.

O altă problemă semnalată este ocuparea spațiilor verzi din incinta Prefecturii. Prefectul a subliniat că nu va mai fi permisă oprirea sau parcarea pe zonele verzi, indiferent de instituția sau persoana care solicită acces.

Advertisement

„Nu vom mai permite oprirea pe spațiul verde din incinta Prefecturii. Acest aspect va fi monitorizat și reglementat”, a precizat Laurențiu State.

De asemenea, prefectul a menționat că există situații în care autoturisme aparținând unor instituții sau unor persoane din afara Prefecturii parchează în curte fără un cadru clar. Aceste practici vor fi eliminate, iar accesul va fi limitat strict la cei îndreptățiți.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading