Ședința Comitetului Consultativ pentru Problemele Persoanelor Vârstnice la Călărași: Informare privind impactul recalculării pensiilor

Membrii Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice s-au reunit în ședință ordinară, joi, 17 octombrie 2024, la sediul Instituției Prefectului județului Călărași. Întâlnirea a fost condusă de prefectul județului, Valentin Deculescu, iar pe ordinea de zi s-a aflat o informare detaliată din partea Casei Județene de Pensii Călărași privind impactul recalculării pensiilor asupra bugetului asigurărilor sociale.

Conform raportului prezentat, în urma recalculării pensiilor conform art. 144 din Legea nr. 360/2023, au fost emise 57.491 de decizii de recalculare. Casa Județeană de Pensii a organizat 1.966 de audiențe pentru clarificarea unor decizii și a revizuit 88 dintre acestea. În plus, au fost înregistrate 472 de sesizări și cereri de revizuire.

La data de 30 septembrie 2024, județul Călărași înregistra 57.354 de pensionari de asigurări sociale, o scădere de 164 de persoane față de luna august.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss