Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 7°C | Anul XI Nr. 539

Știri

Boo at the Zoo revine la Grădina Zoologică din Călărași pe 31 octombrie cu activități speciale pentru Halloween

Published

on

Grădina Zoologică din Călărași va găzdui, pe 31 octombrie 2024, a doua ediție a evenimentului Boo at the Zoo, o sărbătoare de Halloween dedicată întregii familii. Organizatorii au pregătit un program special cu activități tematice și distracție pentru toate vârstele.

Intrarea la eveniment este gratuită, însă participanții trebuie să respecte câteva condiții: „Toți participanții să fie costumați în tematică de Halloween, copiii să vină însoțiți de părinți și toată lumea să aducă lanterne necesare traseului de Treasure Hunt,” au anunțat organizatorii. De asemenea, cei prezenți sunt invitați să aducă donații de fructe, legume sau pâine pentru animale, donațiile fiind colectate la un stand special amenajat la intrare.

Programul va începe la ora 17:00 și se va încheia la 21:00. Printre activitățile principale se numără Treasure Hunt-ul pe aleile grădinii zoologice, unde participanții vor trebui să „Găsească Fantomița Dulce și să meargă pe traseul ei misterios”. De asemenea, vor fi organizate ateliere tematice, iar de la ora 19:00, cei prezenți vor putea urmări o proiecție de film în aer liber, animația „Regele Leu”, perfectă pentru întreaga familie.

„Dragi prieteni ai grădinii Zoo,

Advertisement

Venim să vă spunem că cel mai așteptat eveniment al sezonului va avea loc pentru voi! Boo at the Zoo, ediția a 2-a ne așteaptă, pe 31 octombrie, la Zoo Călărași! N-ai uitat experiența unică de anul trecut și abia aștepți distracția de anul acesta? Programul pregătit pentru voi este unul INEDIT! Hai și tu la cel așteptat eveniment al toamnei!

Ora 17:00-21:00. Unde? Chiar la Zoo!”, transmit organizatorii în anunțul evenimentului.

Grădina Zoologică îi așteaptă pe toți călărășenii să se bucure de acest eveniment inedit al toamnei, care promite o seară plină de aventură și distracție în spiritul Halloween-ului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Mihăiță Beștea, mesaj de 1 Decembrie: „România suntem noi toți, cei cărora ne pasă”

Published

on

Cu ocazia Zilei Naționale a României, primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, a transmis un mesaj public adresat comunității locale, subliniind importanța solidarității și a implicării civice în momentele care dau sens identității naționale.

Beștea a vorbit despre 1 Decembrie ca despre „o zi care ne aduce împreună”, indiferent de origini sau diferențe personale, insistând că semnificația sărbătorii depășește ritualul ceremoniilor oficiale. În mesajul său, acesta a subliniat că România este formată din oamenii care „pun umărul” și contribuie constant la construirea unui viitor mai bun.

Ziua Națională nu înseamnă doar ceremonii sau steguri arborate, ci felul în care simțim, în suflet, că facem parte din aceeași familie, familia unei țări pe care o iubim cu bune, cu greutăți, cu speranțe”, a transmis viceprimarul.

Oficialul a vorbit și despre responsabilitatea generației de astăzi față de cei mici, subliniind dorința de a lăsa copiilor „un loc mai bun”.

Advertisement

Mesajul s-a încheiat cu o urare simplă, dar încărcată de emoție:
„La mulți ani, dragi oltenițeni! La mulți ani, România!”

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Guvernul vrea să oprească voucherele de vacanță. Hotelierii, acuzați că au oferit servicii slabe și nu au investit în turism. Patronii avertizează: „Ne uităm spre faliment”

Published

on

Voucherele de vacanță ar putea dispărea complet începând cu anul 2026. Ministrul Economiei susține că bugetul statului nu mai permite acordarea tichetelor, iar programul ar fi chiar unul dintre motivele pentru care calitatea serviciilor turistice din România a scăzut.

Potrivit oficialului, o parte dintre operatorii din turism „s-au bazat exclusiv pe vouchere, fără să facă investiții și au oferit servicii slabe, către clienți obligați practic să-și cheltuiască astfel banii”. Declarațiile au provocat reacții dure din partea reprezentanților industriei ospitalității, care avertizează că măsura ar avea efecte dramatice.

„Cu toții ne uităm către faliment. Cum poți să judeci o industrie întreagă pentru câteva excepții?”, a declarat, pentru Observator News, Anca Nedea, hotelier. Corina Martin, secretar general FPIOR, lansează un avertisment îngrijorător: „Dacă alungăm turiștii români către destinații externe, industria se prăbușește în 2026.”

În ultimul an, valoarea voucherelor a fost redusă de la 1.600 la 800 de lei, bugetarii fiind nevoiți să acopere restul de cheltuială. Rezultatul: în primele cinci luni ale acestui an, volumul tichetelor utilizate a scăzut cu peste 90%, potrivit datelor citate de reporterul Observator, Andreea Filip.

Advertisement

Pentru multe familii, în special cele cu venituri medii și copii, voucherele reprezentau singura șansă reală de a merge într-o vacanță. „A fost singura variantă de a ieși undeva”, spune un agent de turism.

Comparativ, Bulgaria ajunge anual la 13 milioane de turiști străini, Albania la 11 milioane. România atrage doar aproximativ 2,5 milioane, iar ministerul recunoaște că „nu există o strategie clară pentru turismul național, fiind abia în lucru un proiect”.

Voucherele, de la motor economic la factor de declin

  • Statul nu mai alocă fonduri pentru program.
  • Guvernul acuză lipsa investițiilor și servicii necorespunzătoare.
  • Hotelierii resping acuzațiile și spun că decizia duce la falimente.
  • Scădere de 90% a utilizării voucherelor în 2025.
  • Turismul românesc riscă prăbușirea în 2026, dacă măsura intră în vigoare.

Decizia pune presiune pe un sector deja fragil, iar impactul va fi resimțit atât de operatorii din turism, cât și de familiile care nu își permit concedii fără sprijinul statului.

Rămâne întrebarea: cine pierde mai mult – hotelierii sau românii care renunță la vacanță?

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

Furt la Nicolae Bălcescu. Primărița reclamă că i-au fost sustrase toate decorațiunile de Crăciun din curte

Published

on

Incident neobișnuit într-o comună din județul Călărași. Primărița localității Nicolae Bălcescu, Georgiana Teodorescu, a transmis public că decorurile pregătite pentru sărbătorile de iarnă au fost furate direct din curtea locuinței sale.

„Am constatat că toate au fost furate. Sunt șocată de nesimțirea acestor oameni. Dezamăgirea este și mai mare pentru că sunt oameni din comunitatea mea, pentru care eu lupt și încerc să îi ajut de fiecare dată, atât cât pot și cum pot”, a scris primărița într-o postare publică. „Când veți împodobi curtea și casa cu decorațiunile mele, sper să realizați cât de josnici sunteți. Eu aleg să merg mai departe cu demnitate și credință. Voi… rămâneți cu fapta voastră.”

Cazul a stârnit numeroase reacții în rândul cetățenilor, majoritatea condamnând gestul. Din comentarii se desprind poziții critice, surprindere și chiar solicitări de intervenție a autorităților.

• „Au intrat în curte și le-au furat? Mare atenție cui îi permiteți accesul, chiar dacă pare bine intenționat.”

Advertisement

• „Este o faptă care nu trebuie trecută cu vederea. Trebuie pedepsită.”

• „Tot cei care știu curtea dumneavoastră. Puneți camere, nu vă bazați pe bunătatea oamenilor.”

• „Este o faptă josnică ce intră într-o infracțiune din Codul Penal. Dacă dețineți camere de supraveghere video, puteți identifica acele persoane.”

• „Aici nu e vorba de hoți care să aibă ce mânca, ci de persoane care cunosc zona sau au dorit să se răzbune.”

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading