,,Joia târgurilor de resurse” din L.T.M.E.

Echipa Târgurilor de resurse, din cadrul clubului ,,ecOprovocarea” LTME, a organizat un mega târg de resurse în incinta liceului la care au participat un număr neașteptat de mare al claselor, atât din ciclul gimnazial, cât și din cel liceal.

Întreaga echipă a acestei secțiuni de concurs este coordonată de eleva Maria-Cristina Ciobănescu (clasa a XI-a), care, împreuna cu sprijinul unității de învățământ, a reușit să organizeze acest frumos eveniment.

Juniorii au avut ocazia sa socializeze cu liceeni prin schimbul de obiecte precum: instrumente de scris, ascuțitori, cărți, jucării de pluș, oje și multe alte obiecte! Astfel, obiectivul târgului fiind atins, a fost promovată reutilizarea, reciclarea și recondiționarea obiectelor uzuale.
Elevii Liceului Teoretic ,,Mihai Eminescu” sunt încântați de inițiativa clubului, iar în cele șapte luni de concurs s-au mai implicat periodic in evenimente asemănătoare.
Totodată, doresc și conștientizarea la nivelul comunității, a faptului ca se poate reduce consumul de bunuri, care conțin diverse materiale dăunătoare mediului înconjurator, deoarece prin refolosire se pot găsi noi utilizări ale obiectelor considerate astăzi ,,învechite”.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Constantin Tudor, adevarul despre “CATACOMBELE” Călărașiului

În urmă cu câțiva ani a apărut în Revista “TAIFASURI”

Locuri de muncă vacante în județul Călărași prin AJOFM

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Călărași oferă